În cadrul evenimentului „Lecția de istorie” pe care l-au organizat joi, 6 aprilie 2017, la Colegiul Național „Iulia Hașdeu”, reprezentanții Fundației Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” au prezentat eforturile de formare a 100 de profesori de istorie pentru a facilita predarea celor două lecții obligatorii introduse anul acesta în programa de gimnaziu. 

„Acest demers este un mare pas înainte având în vedere că durata robiei romilor în spațiul românesc este de peste 500 de ani, cea mai lungă perioadă din istoria lumii. Noi am văzut-o ca pe o pagină lipsă în Istoriei României, lipsa de informații fiind și una din cauzele antigipsismului actual.”, a spus Cătălina Olteanu, coordonator de proiecte. „În sprijinul profesorilor, am conceput un kit ce poate servi ca manual. De asemenea, profesorii vor susține prezentări pentru a-i pregăti pe colegii lor din județ.”, a mai menționat Cătălina Olteanu.
 
Evenimentul „Lecția de istorie” a reprezentat o incursiune în istoria romilor, de la robie, holocaust, contribuția romilor în aceea perioadă la economie până la apariția și evoluția termenului de „rom” . Gândită ca o „lecție de istorie”, profesorii-invitați au fost: Ligia Livadă - Profesor universitar, Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Petre Matei, Istoric și coordonator al proiectului www.roma-survivors.ro, Doru Dumitrescu, Inspector General Istorie, Ministerul Educației Naționale și Delia Grigore, Preşedinte Asociaţia Centrul Rromilor „Amare Rromentza”. 

„Lecția de istorie” poate fi urmărită pe pagina de facebook a organizației, pe https://www.facebook.com/AgentiaImpreuna/. Evenimentul face parte din eforturile Fundației Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” de a contribui la „educație împreună” și este organizat în cadrul  proiectului „O școală tolerantă” finanțat de Fundația “Remembrance, Responsibility and Future”.
 
Mai multe detalii pe www.agentiaimpreuna.ro l Galerie foto