460 de copii care au beneficiat de suport în 13 centre sociale de tip „Școală după Școală”, finanțate în cadrul celei de-a treia ediții a programului strategic național „Investiție în Mediul Rural” al Fundaţiei Vodafone România, și-au îmbunătățit substanțial frecvența școlară și rezultatele obținute, ajungând, în primul semestru al anului școlar 2017 – 2018, la o prezență de aproape 100% la ore.

Cele 13 centre se află în județele Bistrița Năsăud, Neamț, Teleorman, Constanța, Maramureș, Ialomița, Ilfov, Alba, Vâlcea, Dolj, Cluj și Vaslui. Înainte de participarea în program, rata medie de absenteism a copiilor era de 40%. Pentru dezvoltarea celor 13 centre sociale, Fundația Vodafone România a încheiat parteneriate strategice cu două ONG-uri recunoscute pentru experienţa vastă în dezvoltarea de proiecte care susţin copiii şi familiile defavorizate din mediul rural: Fundația Principesa Margareta a României și Fundația World Vision România. Finanțarea acordată de Fundația Vodafone România în acest program se ridică la peste 900.000 de lei, dintr-un buget total de aproape 1,2 milioane de lei.
 
„Succesul programului demonstrează că centrele de acest tip produc un impact major,, reducând riscul de abandon școlar la care sunt expuși copiii din comunitățile rurale defavorizate și consolidând parteneriatul școală-părinți-comunitate.. Decizia noastră de a investi în centre de tip „Școală după Școală” se bazează pe rezultatele studiului național <<Investiție în educația copiilor din mediul rural>>, pe care l-am realizat anul trecut. Același studiu evidențiază importanța perfecționării resursei umane care lucrează cu copiii. De aceea, am decis să ne concentrăm în același timp atenția pe formarea cadrelor didactice implicate în program. Am dezvoltat astfel un modul special pentru cei 26 de profesori, care participă periodic la cursuri de formare acreditate de Ministerul Educației. 10 dintre aceștia au absolvit în luna martie modulul <<Învățarea prin proiecte>>”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.
 

„Ca parte a proiectului nostru, cinci dintre centrele pe care le coordonăm au fost dotate la începutul anului școlar cu table interactive și 150 de tablete. Folosirea lor la rezolvarea temelor și la înțelegerea noțiunilor la matematică a avut ca rezultat o implicare mai activă a elevilor la ore și le-a stimulat dorința de a participa la lecții. Dacă înainte nu prea ridicau mâna să raspundă, acum toți sunt mult mai activi. Progresul pe care îl înregistrează copiii ca urmare a folosirii softurilor educaționale și a materialelor digitale, ne confirmă faptul că instrumentele educaționale digitale și metodele interacteractive de învățare sunt ingrediente esențiale în creșterea performanței școlare.”
, a declarat dr. Mihaela-Loredana Nabăr, Head of Grants Acquisitions and Management Department, Fundația World Vision Romania.
 

„În mediul rural este esențial să existe centre de tip Școală după Școală, unde copiii să primească o masă caldă, să își facă temele și să participe la   activități socio-educative. Aici se poate descoperi că un copil are talent la pictură sau la muzică, de exemplu, sau, pur și simplu, este un bun constructor. În momentul acela, copilul are șansa să găsească o direcție potrivită în viață, complet diferită de mediul în care trăiește”,
a declarat Mugurel Mărgărit-Enescu, Directorul Fundației Principesa Margareta a României. 
 
Înainte de includerea în programul „Investiție în Mediul Rural”, jumătate dintre cei 460 de copii aveau probleme de înțelegere a enunțurilor unor probleme și nu reușeau să iși facă temele. Aproape niciunul dintre elevii clasei a doua nu știa să-și scrie numele, să scrie cifrele de la 1-10 și să facă operații aritmetice cu aceste cifre. În urma implementării activităților zilnice în cadrul centrelor, copiii au deprins în proportie de 100% cunoștințele necesare rezolvării operațiunilor menționate. În prezent, aproape toți copiii din cele 13 centre „Școală după Școală” se duc la orele de a doua zi cu temele scrise la disciplinele de bază. Elevii reușesc să citească mai bine și să răspundă în mai mare măsură la întrebările puse la lecții. Copiii primesc zilnic o masă caldă, donații constând în îmbărcăminte, încălțăminte și rechizite, iar la finalul proiectului vor merge într-o tabără. Aproximativ 100 de voluntari, dintre care 15 persoane în vârstă, au fost implicați în activitățile programului, iar 250 de părinți au primit consiliere și informații despre importanța educației și dezvoltarea relației cu copiii, prin  modulul special „Școala Părinților”.
 
Potrivit studiului național „Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural", peste două treimi dintre unitățile de învățământ din mediul rural se confruntă cu cel puţin un factor de risc educațional, cum ar fi rezultatele slabe la evaluarea națională, riscul de abandon școlar, ratele ridicate de absenteism și repetenție, și cu unul sau mai mulți factori de risc socio-educaționali, cum ar fi proveniența elevilor din familii dezavantajate economic sau spațiile și dotările materiale insuficiente. 

***
Fundaţia Vodafone România
este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998.   În cei 20 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari - copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.

l www.fundatia-vodafone.ro l jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro l facebook.com/fundatiavodafone l

De-a lungul celor 27 de ani de activitate, Fundaţia Principesa Margareta a României a sprijinit proiecte dedicate copiilor aflaţi în situaţii dramatice de viaţă, care se confruntă cu sărăcia extremă,  riscă abandonul şcolar sau al familiei, probleme de sănătate sau excluziunea socială. Un număr de 25.000 de copii şi tineri şi aproximativ 2.500 de familii cu un trai precar, precum şi 650 de mici ong-uri locale, au primit ajutor şi asistenţă din partea Fundaţiei din 1990 şi până în prezent.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. World Vision România este o fundație creştină care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Fundația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. În 27 de ani de prezenţă în România, fundaţia a ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în 400 de comunităţi din 8 judeţe. World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş, de aceea, în comunităţile rurale unde este prezentă, desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducerea abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Proiectele sale se concentrează pe transformarea comunităţilor şi a membrilor acestora, pentru a realiza o viaţă împlinită pentru fiecare copil.
l www.worldvision.ro l facebook.com/WorldVisionRomania l blog.worldvision.ro/ l