"Școala pentru toți copiii!”-II este un proiect derulat de Centrul de Advocacy și Drepturile Omului - CADO în parteneriat cu Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară - ACDC, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este îmbunătățirea practicilor instituționale în aplicarea legislației de prevenire și combatere a segregării și discriminării rasiale datorită acțiunilor de watchdog, monitorizare și advocacy a ONG-urilor capacitate pentru a identifica și raporta discriminarea elevilor romi în educație sub forma segregării.

Proiectul include o componentă pentru creșterea gradului de conștientizare a actorilor decizionali în asigurarea educației incluzive, a părinților și victimelor segregării, precum și a publicului larg privind impactul segregării la nivel personal, educațional și asupra societății și importanța dreptului egal la educație de calitate, care vizează următoarele județe: Botoșani, Brașov, Constanța, Cluj, Iași, Ialomița, Maramureș, Mureș, Prahova și Suceava și municipiul București (sectoarele 2 și 5).

În acest sens Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară – ACDC a lansat campania de informare și conștientizare „Şi la Şcoală Suntem Toţi la Fel!” din cadrul proiectului care include organizarea unor sesiuni de informare cu cadrele didactice din cele 11 județe, prioritatea fiind cadrele didactice din școlile care prezintă semne de segregare, organizarea de sesiuni pentru informarea părinților, membrilor comunităților unde au fost identificate cazuri de segregare.

Totodată în cadrul campaniei vor fi organizate flash mob-uri cu participarea elevilor din școlile identificate ca fiind segregate. Campania va fi concretizată prin realizarea unui film de scurt metraj privind segregarea școlară prin includerea unor testimoniale ale elevilor din şcolile segregate.

***
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile.

Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Photo by NeONBRAND from Unsplash