Elevii care se pregătesc pentru susținerea examenului de Bacalaureat anul aceasta au o nouă direcție de sprijin de la Digital Nation. GATA DE BAC este platforma de meditații online unde elevii de clasa a 12-a se pot pregăti într-un mod antrenant pentru examen, alături de profesori de specialitate. Programul de antrenament pentru BAC durează 3 luni, are un cost total de 199 lei pregătire per materie, iar sesiunile de meditații online încep pe 15 martie 2021. Cei dornici să se antreneze pentru examen se pot înscrie aici până pe 20 mai 2021.

Formatul programului de antrenament GATA DE BAC a fost dezvoltat ca să asigure un ritm alert de pregătire, permițându-i în schimb elevului să se bucure de un program flexibil și de acces de oriunde printr-un dispozitiv conectat la internet. În cadrul acestui program, elevii parcurg 28 de sesiuni de meditații online per materie, pe parcursul a 3 luni de pregătire, participând la două sesiuni video pe săptâmână, unul de explicare a materiei și altul de verificare.

Sesiunile de meditații sunt disponibile atât Live cât și în format înregistrat, astfel că ele pot fi parcurse și revăzute ulterior. Pentru sesiunile de verificare, elevii au alături o echipă distinctă de profesori îndrumători, disponibili să le răspundă online la orice întrebări sau să le ofere clarificări suplimentare. Într-un ritm alert și structurat, care cuprinde toată programa de BAC, participanții la program parcurg în decursul a maxim 3 luni toată materia și toate tipurile de exerciții care se dau la fiecare probă de examen, alocând în medie 5 ore pe săptămână studiului și rezolvării tuturor subiectele din variantele de BAC 2021.

Meditațiile GATA DE BAC sunt disponibile pentru Matematică (fiecare specializare - M1 / M2 / M3 / M4) și Limba și Literatura Română, urmând ca alte materii suplimentare să fie introduse în săptămânile viitoare. Peste 25 de profesori de specialitate din țară vor participa la formarea și îndrumarea elevilor pentru examenul de BAC în calitate de profesori antrenori, toți dascăli cu experiență dovedită și în folosirea instrumentelor digitale.
 
„Vom petrece împreună, până aproape de data BAC-ului, 4 ore de pregatire / săptămână. Vom acoperi toata materia din Variantele de Bac. Vei descoperi că matematica nu înseamnă doar formule, definiții, reguli și teoreme pe care să le memorezi. Vei putea să îți sporești încrederea în tine. Vei avea mai mult curaj să te exprimi. Îți vei dezvolta abilitățile de viață.” povestește Florin Teodor Stoica, prof de Mate și coach în cadrul programului.
 
Pregătirea online prin platforma GATA DE BAC include și o serie de ședințe de Dezvoltare Personală în care elevii sunt ajutați să descopere care sunt abilitățile lor forte și ce direcții profesionale să exploreze. Atelierele de dezvoltare personală și orientare profesională sunt susținute de Armina Sîrbu, arhitectul de învățare care a dezvoltat programul Profesor în Online.

GATA DE BAC este noua direcție de sprijinire a învățământului românesc propusă de Digital Nation, după ce în 2020 organizația a ajutat 20% din profesorii din România să se familiarizeze cu instrumentele digitale și cu predarea online. Echipa din spatele proiectului Profesor în Online și-a propus acum să îi ajute pe cei care dau bacalaureatul anul acesta să treacă peste examen ușor, cu mai puține griji, și să ofere totodată o alternativă accesibilă în pregătirea pentru BAC pentru elevii care nu își permit sesiuni de meditații clasice sau care nu mai au acces la o astfel de pregătire, în contextul restricțiilor cauzate de pandemie. Totul desfășurat pe platforme online cu care cei tineri sunt obișnuiți deja, accesibile și de pe telefonul mobil. Mai multe detalii aici 

***
Despre DIGITAL NATION


DIGITAL NATION lucrează de peste 7 ani la digitalizarea forţei de muncă româneşti. Eforturile organizaţiei se îndreaptă către toate categoriile de public dornice de specializare sau reconversie în zona digitală. În cadrul programelor sale, Digital Nation îmbină metodologia RDEM (Remote Digital Education Model) şi DigComp (EU Digital Skill Framework) pentru a pregăti noua generaţie de tineri, afaceri şi specialişti calificaţi digital, recunoscuţi pe piaţa economică europeană.