La 14 ani de la înființare, cel mai mare centru lingvistic din România, Twinkle Star, se extinde cu un nou centru în care cursanții vor învăța engleză și germană și vor susține examene Cambridge.

Iași, 10 octombrie, 2022: Centrul lingvistic Twinkle Star deschide un nou sediu în Iași. Cu o capacitate de peste 5.000 de cursanți, este unul dintre cele opt centre autorizate de examinare din România. Datorită gradului de ocupare ridicat, organizatorii au hotărât să deschidă un nou sediu, în Nicolina. Investiția inițială de peste 850.000 de euro acoperă achiziția și amenajarea spațiului: 6 săli de clasă spațioase și dotate modern, precum și spații administrative. Se estimează că peste 600 de persoane vor începe cursurile până la finalul anului. Primele cursuri în noul sediu din Nicolina vor avea loc începând cu luna octombrie, pe listele de înscriere fiind confirmați peste 100 de cursanți.

Twinkle Star sărbătorește în luna octombrie 14 ani de activitate. De la data înființării, 2008, până în prezent, în cadrul centrului lingvistic au fost susținute peste 13.500 de examene, cu o rată de promovabilitate de peste 99%.

Antreprenorul Ruxandra Rață-Bucevschi a dezvoltat această idee dintr-o pasiune, dar a avut în vedere și faptul că în România lipseau concursurile de limbi străine. În anul 2008 a deschis primul centru lingvistic cu doar 14 cursanți, iar până la finalul anului 2024 Twinkle Star și-a propus să ajungă la 6.500 de cursanți.


”Povestea noastră este despre creștere și dezvoltare continuă. Despre profesori bine pregătiți, motivați să creeze o atmosferă pozitivă, de colaborare cu elevii lor. Despre învățarea limbii engleze cu plăcere, după metode și materiale moderne, precum și despre evaluări corecte.”, menționează Ruxandra Rață-Bucevschi, manager și fondator Twinkle Star.

Twinkle Star reconfirmă statutul de Gold Preparation Centre pentru al treilea an consecutiv de la lansarea programului de loialitate Cambridge English în România. Cambridge English Assessment premiază cele mai active centre de pregătire Cambridge; experiența acestora în educație, pregătirea și resursele pe care le investesc în dezvoltarea activității lor fiind extrem de importante în cadrul procesului de selecție. În cei 14 ani de activitate centrul lingvistic a mai obținut și următoarele certificări și distincții: Excelență în Servicii de Comunicare cu Clienții - Examene Cambridge; Cel mai bun centru de pregătire Cambridge din România pentru Abordarea Pas cu Pas; Centru Autorizat de Pregătire ÖSD.