Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și BRD – Groupe Société Générale anunță o nouă serie de evenimente în cadrul proiectului MyAntipa. MyAntipa este un demers de educație modernă interdisciplinară, în care știința, arta, lectura și dezbaterile se unesc pentru a oferi noi perspective de învățare publicului larg. Proiectul inițiat de BRD, în cadrul unui parteneriat cu Muzeul Antipa, este realizat în colaborare cu scriitoarea și managerul cultural Svetlana Cârstean, cunoscută pentru multiple inițiative culturale și educative.
 
Seria de evenimente MyAntipa începe cu „Incubatorul de lectură”, un atelier dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani. Workshop-ul va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, și duminică, 20 octombrie, începând cu ora 13.00, în Sala Atelier de la etajul muzeului. Explorăm, ca de fiecare dată, lumea prin intermediul cuvintelor și poveștilor, iar expedițiile, vânătorile și prieteniile ne vor face să privim în noi moduri viața secretă, invizibilă a naturii, pornind de la cărțile lui Jonathan Franzen, Sjon și Antoine de Saint-Exupéry.
 
Miercuri, 23 octombrie, de la ora 18.00, „Intersecțiile de la Antipa” vor avea invitați speciali: Alexandra Stratan, Mara Dinu, Andrei Radu Răducu și George Popovici, tinerii cercetători voluntari din cadrul Muzeului Antipa. Toți cei patru s-au atașat de echipa de specialiști ai muzeului de la vârste mici și au continuat să învețe și să cerceteze în mod constant, fiecare în domeniul său specific, scriind și articole în reviste de specialitate. Invitații vor putea sta de vorbă cu George Popovici despre taxonomie clasică, în cadrul grupului scolopendrelor, iar cu Andrei Radu Răducu, Mara Dinu și Ana Alexandra Stratan vor avea posibilitatea să discute despre tehnici de biologie moleculară aplicate în cadrul laboratorului Muzeului. Cei patru voluntari ne vor molipsi cu entuziasmul lor și ne vor împărtăși experințele trăite alături de o echipă de cercetare și cum aceste trăiri au dezvoltat vocații sau pasiuni ce îi vor însoți o viață.  

Joi, 24 octombrie, de la ora 18:00, va avea loc un tur special al muzeului, ghidat de Lea Rasovszky, în cadrul căruia Muzeul Antipa va fi prezentat prin ochii unei artiste vizuale cu un imaginar unic, ludic, plin de sarcasm și empatie totodată. Personajele sale conturează, de multe ori, o iconografie a particularităților psiho-sociale, iar parte din creațiile sale sunt expuse în galeria Mobius. În 2016, a fost co-fondator al Asociației MATKA, un proiect non-profit prin care artiștii sunt încurajați să ia parte la acțiuni sociale, cum ar fi ateliere artistice pentru copiii defavorizați sau reamenajarea centrului de zi pentru copii „Eu și prietenii mei”, din București. Turul se va încheia cu un dialog de-a lungul căruia vizitatorii vor descoperi care e semnificația unui astfel de muzeu pentru un artist vizual, ce tip de resurse de inspirație și cunoaștere îi poate oferi Muzeul Antipa unei tinere pictorițe care-și numea, la un moment dat, momentele importante ale carierei ”Insectarul Lea R”. În acel insectar, vor călători și cei care se vor alătura tinerei Lea Rasovszky, pentru a admira etapele și exuviile.

***
Fondat în anul 1834, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” adăpostește o colecție de aproximativ 2 milioane de piese, grupate în colecții zoologice, paleontologice, de minerale și roci și etnografice. Cu expoziții care se adresează tuturor categoriilor de public, muzeul este locul preferat de vizitare de către copii și tineri, care descoperă astfel natura înconjurătoare.

Despre BRD – Groupe Société Générale
BRD – Groupe Société Générale este cea de-a treia mare bancă a României și cea mai mare rețea bancară privată a țării. Bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor, BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. 

Ca actor social, BRD investește în cultură, educație, tehnologie și sport, sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. BRD privește cultura și educația drept piloni esențiali de dezvoltare ai societății, încurajând proiecte inovatoare, cu potențial de a fi recunoscute și apreciate de tânăra generație. Sub această viziune a fost creată Fundatia9, care coordonează platforma de jurnalism cultural Scena9, dar și centrul cultural Rezidenta BRD Scena9 din București. În cultură, banca investește în proiecte de muzică clasică și artă contemporană. În educație, BRD a creat Școala9, o platformă de jurnalism specializat, și sprijină programe care susțin demersul profesorilor din sistemul formal, dar și planuri, idei și proiecte în domeniul inovării și al tehnologiei. Cea mai noua platforma de jurnalism lansata de BRD este Mindcraft Stories, care isi propune sa deschida o conversație despre descoperiri din România și din lume, despre cum tehnologia ne atinge viețile, despre inteligența artificială, robotică, medicină și multe altele.