SMASHED, programul educațional internațional care vizează combaterea consumului de alcool în rândurile minorilor, a fost implementat pentru al doilea an consecutiv în România, mesajul ajungând la peste 1.000 de elevi din 5 licee și colegii naționale din București, Dâmbovița și Buzău. A treia ediție a programului în România se află deja în pregătire.

 

Conform datelor INSP, în România, aproximativ 84% dintre băieții de 16 ani și 12% dintre fetele de 16 ani au consumat cel puțin o dată în viață o băutură alcoolică. Unul din cinci băieți s-a îmbătat pentru prima dată înainte de vârsta de 13 ani.

 

Programul SMASHED, câștigător al mai multor premii internaționale, este o inițiativă unică prin care experiența teatrului este folosită pentru a combate consumul de alcool la minori. SMASHED transmite un mesaj puternic, credibil și realist despre un grup de tineri și experiența lor în legătură cu alcoolul, interpretarea fiind făcută de actori profesioniști. Cu formatul său captivant și atelierul de discuții interactiv, SMASHED conectează cu succes oamenii și încurajează o discuție sinceră despre pericolele consumului de alcool la minori.

 

Inițiativa – care este susținută la nivel global de Diageo – a avut o primă ediție de succes în 2023, care a acoperit 7 colegii și licee din București și județul Argeș. Anul acesta, SMASHED Live a ajuns la peste 1000 de elevi din București, Dâmbovița și Buzău. În total, au avut loc 7 spectacole SMASHED Live în București (Liceul Româno-Finlandez, Colegiul Național Gheorghe Șincai; Colegiul Național Matei Basarab); Moreni (Liceul I.L. Caragiale) și Buzău (Colegiul Național Mihai Eminescu).

 

Aș îndrăzni să spun că teatrul este cel mai bun instrument pentru a ajunge la inimile tinerilor elevi și pentru a deschide o discuție sinceră în jurul unui subiectfoarte important. Unul dintre cele mai puternice feedback-uri este că se identifică sau empatizează cu personajele spectacolului, sau că folosim un limbaj foarte natural și că se pot implica în poveste"- spune Alexandra Bajan, Project Manager & Actor, Neverending Improv Theater Company.

 

"Este important să fii la curent cu ceea ce se întâmplă în grupul lor și nu doar cu ceea ce cred adulții că se întâmplă. De la unde consumă alcool, cum îl cumpără, de unde fac rost de bani, ce muzică ascultă, unde ies, ce fac, ce hobby-uri au, la ce festivaluri participă, ce fel de conținut consumă, până la ce argou folosesc. Asta înseamnă că ajungem să înțelegem contextul. Orice informație care vine direct de la ei ne ajută să construim personaje realiste" - a adăugat ea.

 

Inițiativa a fost bine primită de studenți și profesori, care au apreciat în mod deosebit formatul – un spectacol educativ urmat de o discuție liberă pe o gamă largă de aspecte legate de consumul de alcool, cum ar fi presiunea anturajului.

 

"Proiectul este util pentru că reflectă o realitate în care trăim și pe care nu o tratăm cu suficientă seriozitate", a spus un elev de 16 ani participant la proiect.

 

"Cred că a fost o modalitate bună de a învăța despre pericolele consumului de alcool, deoarece problema a fost prezentată dintr-o perspectivă nouă", a comentat un alt elev, in varsta de 15 ani.

 

Gergely Ábrahám, Diageo Corporate Relations Director Eastern Europe, a declarat: „Consumul de alcool în rândul minorilor este o problemă majoră în regiunea noastră iar prin intermediul SMASHED ne propunem o abordare a subiectului radical diferită. Feedback-ul pozitiv pe care îl primim în continuare de la studenți și profesori deopotrivă confirmă valoarea muncii noastre și ne încurajează să ne continuăm angajamentul de a educa publicul în ceea ce privește pericolele consumului abuziv de alcool și consecințele consumului de alcool la minori, într-un mod unic și captivant”

 

"Pentru Liceul Româno-Finlandez, spectacolul SMASHED a fost un prilej de deschidere a unui subiect extrem de important pentru tinerii noștri elevi. Datorită modului deschis de abordare a tematicii sensibile (alcool și anturaj) am putut prilejui o cunoaștere mai bună a dezvoltării relației elevilor cu adulți semnificativi din viața lor, adică profesori. Recomand din inima, ca director, prezența activităților SMASHED în orice liceu", a declarat Alina-Cristiana Dumitrache, Fondator și director al Liceului Româno-Finlandez.

 

SMASHED, al cărui principal obiectiv pentru 2030 este de a ajunge la 10 milioane de adolescenți din întreaga lume, este în prezent implementat în 38 de țări de pe șase continente și a ajuns la 3,8 milioane de elevi. Numai în 2023, programul a educat mai mult de 1,9 milioane de elevi.

 

SMASHED a fost creat de Collingwood Learning, o organizație cu sediul în Regatul Unit specializată în crearea de experiențe educaționale prin teatru pentru prevenirea abuzului de alcool. Inițiativa este susținută de Diageo, un lider global în industria băuturilor alcoolice, care se dedică promovării consumului responsabil de alcool, precum și combaterii consumului de alcool la minori și a șofatului sub influența băuturilor alcoolice, prin intermediul unor programe educaționale extinse. Începând din 2022, SMASHED a obținut 12 premii de la opt organizații, în semn de recunoaștere pentru calitatea experienței de învățare, creativitatea abordării sale imersive, bazate pe poveste și excelența în alte domenii, inclusiv inovația și tehnologia digitală pentru versiunea online.

 

***

 

Despre Diageo

Diageo este lider global pe piața băuturilor alcoolice, cu o colecție remarcabilă de branduri. Acestea includ Johnnie Walker, The Singleton, J&B, whisky-uri Talisker, vodca Smirnoff, Cîroc și Ketel One, romuri Captain Morgan, Zacapa și Don Papa, Baileys, Don Julio, Gordon’s, Tanqueray și Guinness. Diageo este o companie globală, iar produsele noastre sunt vândute în peste 180 de țări din întreaga lume. Compania este listată atât la Bursa de Valori din Londra (DGE), cât și la Bursa de Valori din New York (DEO).

Piața Diageo din Europa de Est acoperă activitățile Diageo în domeniul berii în toată Europa continentală, precum și activitățile în domeniul băuturilor spirtoase în Europa de Est și Asia Centrală.

Pentru mai multe informații despre Diageo, oamenii, brandurile și performanțele companiei, vizitați www.diageo.com. Pentru informații despre consumul responsabil de alcool, inițiative și modalități de a împărtăși cele mai bune practici, vizitați platforma globală de resurse a Diageo, www.DRINKiQ.com.

Celebrăm viața în fiecare zi, pretutindeni.

 

Despre Neverending Improv

Neverending Improv este o organizație culturală, o companie de teatru de improvizație si experiențe creative fondată în 2018. Și-a început activitatea ca primul festival internațional de teatru de improvizație din România, iar în momentul de față își continuă activitatea prin a crea expriențe culturale - spectacole, cursuri, programe educaționale, workshop-uri și teambuilding-uri pentru zona corporate. Misiunea Neverending Improv este de a contribui la creșterea fenomenul teatrului de improvizație din România, precum și a mindset-ului de lifelong learning prin expunerea la proiecte de educație prin cultură atât pentru tineri cât și pentru adulți.