British Council, în parteneriat cu UNICEF și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), organizează în perioada 18-21 februarie a treia ediție a cursului „Predarea și învățarea în vremuri dificile”. Acest curs se adresează atât profesorilor români ce predau elevilor refugiați în țara noastră, cu precădere elevilor ucraineni, cât și profesorilor ucraineni ce își desfășoară actualmente activitatea în România. Cei 75 de profesori selectați vor fi ajutați să recunoască dificultățile emoționale ale copiilor refugiați, să îi sprijine fiindcă aceștia pot întâmpina greutăți la școală ca urmare a traumelor trăite și să facă orele de curs mai primitoare pentru toții elevii.
Context:
Analizele recente arată că zona Constanța a devenit al doilea pol, după București-Ilfov, în care se află un număr ridicat de persoane refugiate din Ucraina. (1) Organizatorii cursului „Predarea și învățarea în vremuri dificile” au optat, în cazul acesta, pentru o abordare regională, cu accentul pus pe populația migrantă din Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Galați și Brăila. Scopul acestei abordări este de a oferi pregătirea necesară profesorilor din această regiune, pentru ca ei, la rândul lor, să poată favoriza incluziunea socială a tuturor elevilor în sala lor de clasă, în special în zonele unde sunt concentrate populații mari de persoane refugiate.
În contextul plin de provocări al educației copiilor refugiați din Ucraina, care trăiesc acum în România, profesorii joacă un rol esențial, ei fiind nu numai îndrumătorii elevilor din punct de vedere pedagogic, dar și catalizatorii parcursului lor școlar, ce îmbină latura academică, integrarea socială și starea emoțională.
Despre participanți:
Din aproape 150 de participanți înscriși, organizatorii au selectat 75 de profesori ce provin din România, Ucraina și Bulgaria. Aceștia sunt reprezentanți ai diferitelor entități educaționale naționale, de la inspectorate școlare județene, la școli gimnaziale și grădinițe, dar și ai organizațiilor non-guvernamentale
naționale și internaționale ce sprijină persoanele refugiate, precum și ai hub-urilor educaționale înființate de profesori ucraineni în România.
În afara participanților ce vin din orașele vizate direct, organizatorii vor avea la această ediție un grup numeros de profesori ucraineni ce vor sosi din Băile Olănești. În această zonă, peste 80 de profesori își desfășoară activitatea în școala ucraineană din Olănești, care „a fost făcută de ei și pentru ei”, după cum precizează Alina, care, alături de sora sa Diana și de fiica sa de numai 10 ani, Karina, este una dintre româncele implicate în ajutorul voluntar oferit celor aproape 1200 de refugiați de acolo. Aici învață peste 360 de elevi ucraineni refugiați, care au fugit alături de mamele lor din calea războiului, lăsându-și tații, rudele, prietenii și școala în urmă, în țara în care visează în fiecare zi să se întoarcă.
Despre curs:
„Predarea și învățarea în vremuri dificile” este un curs de formare pentru profesori de orice materie, ce au la clasă elevi refugiați ce au fost afectați de trauma războiului. Pe de o parte, prin ateliere specializate și discuții pe teme specifice, profesorii vor căpăta cunoștințe pe care le vor putea folosi pentru a înțelege și gestiona comportamentele tuturor copiilor care au trecut prin experiențe traumatice. Pe de altă parte, cursul favorizează integrarea tuturor copiilor ucraineni în România în mediul școlar și evidențiază felul în care oferirea suportului emoțional este fundamentală în procesul de incluziune socială. Astfel, principalele obiective ale cursului sunt relevate prin fuziunea dintre suportul garantat tuturor copiilor în procesul de învățare și integrarea acestora în România, atât din punct de vedere educațional, cât și din punct de vedere social. Acest curs este o inițiativă a British Council și a fost organizat în diferite zone ale lumii afectate de conflicte sau în țări care găzduiesc refugiați (cel mai recent în Polonia).
Cei 75 de profesori care vor urma acest curs intensiv vor învăța:
● cum să creeze un mediu de învățare adaptat la nevoile elevilor care au suferit traume;
● cum să gestioneze comportamentele dificile ale copiilor, atât români cât și ucraineni, care pot apărea în urma unor traume;
● cum să facă lecția și sala de clasă mai primitoare pentru copiii refugiați.
(1) Alina Mitran (03 decembrie 2022). „Unde stau ucrainenii care au ales România. Constanța, prima opțiune după București-Ilfov”. Adevărul.ro.
***
Despre British Council:
British Council este organizația internațională a Regatului Unit pentru relații culturale și oportunități educaționale. Susținem pacea și prosperitatea prin construirea de conexiuni, înțelegere și încredere între oamenii din Marea Britanie și țările din întreaga lume. Facem acest lucru prin munca noastră în artă și cultură, educație și limba engleză. Lucrăm cu oameni din peste 200 de țări și teritorii și suntem pe teren în peste 100 de țări. În 2021-22 am ajuns la 650 de milioane de oameni.
Despre UNICEF:
UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass-media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.
Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.
Despre OIM:
Fondată acum 72 de ani, în 1951, OIM este cea mai importantă organizație interguvernamentală în domeniul migrației. Cu 175 de state membre și prezență în peste 100 de țări, OIM este angajată în principiul conform căruia migrația umană organizată aduce beneficii migranților și societății. Organizația lucrează cu partenerii săi din comunitatea internațională pentru a ajuta la îndeplinirea provocărilor operaționale ale migrației, a promova înțelegerea problemelor legate de migrație, a încuraja dezvoltarea socială și economică prin intermediul migrației și a susține bunăstarea și drepturile omului în cazul tuturor migranților.
Pentru a afla mai multe despre activitatea IOM în România, vă rugăm să accesați: https://romania.iom.int.