Prima conferință SuperTeach din acest an școlar va avea loc pe 10 decembrie, în București, la Palatul Parlamentului, în sala CA Rosetti a Camerei Deputaților, începând cu ora 09:00. Conferința va fi deschisă tuturor profesorilor din țară, interesați să ajute elevii de azi să devină adulți implicați, responsabili și curajoși. Tema abordată va fi ”Cultura Organizațională”, ca parte din activitatea fiecărui profesor, în contextul mentalității deschise în educație.

Calitatea educației este direct influențată de cultura organizațională din fiecare școală, cultură la care contribuie atât profesorii, cât și elevii, părinții și personalul administrativ. Este un puzzle în care fiecare își are rolul său: ”Suntem diferiți din multe puncte de vedere, dar, dacă ajungem să ne ”asamblăm” și să ne completăm bine atunci vom reuși să funcționăm armonios ca familie, școală, societate, țară”, susțin organizatorii conferinței, precizând că ”suntem bucuroși că vom discuta despre toate acestea și despre cea mai importantă meserie din societate, cea de profesor, pe scena uneia dintre cele mai importante clădiri din România, aceea a Palatului Parlamentului”.

”Obiectivul nostru principal, ca profesori, trebuie să fie acela de a pune bazele unor comunități flexibile, pentru care învățarea este o călătorie continuă și permanentă atât în școală, cât și în afară, o experiență care trebuie să inspire și să permită fiecăruia să exceleze în unicitatea lui. Ne dorim să educăm relații autentice de încredere și de apartenență în spiritul „celălalt este la fel de important ca mine”, astfel să reușim să construim parteneriate durabile profesor-profesor, profesor-elev, profesor-părinte prin cultivarea inițiativei de a identifica și valorifica măreția din celălalt”, susține Simona Rusu – profesor la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” din Galați, instituție inclusă în proiectul Școala SuperTeach.

Profesorii interesați să participe la Conferința SuperTeach din 10 decembrie sunt invitați să se înscrie aici: http://tiny.cc/SuperTeachBucuresti

De ce să participi la Conferința SuperTeach?

∂ Pentru că vei avea ocazia să faci schimb de idei și experiențe cu colegii de breaslă și cu speakeri inspiraționali, cum ar fi Daniel David- Rector al Universității Babeș-Bolyai și profesor “Aaron T. Beck” de psihologie clinică și psihoterapie (științe cognitive clinice) în cadrul aceleiași universități, Mike Merchant - Senior Executive Consultant la Institutului Arbinger, Cristina Gheorghe - co-fondator SuperTeach și al Institutului Dezvoltării Personale, Dragoș Anastasiu - co-fondator SuperTeach, Președintele Grupului Eurolines România și inițiator al proiectului „Vreau să fiu antreprenor", Felix Tătaru - Președintele Asociației SuperTeach și al GMP Group și co-fondator Radio Itsy Bitsy și profesori facilitatori de Mentalitate Deschisă în Educație, precum Andreea Răvaș, Florina Zecheru și Adrian Timofti.

∂ Pentru că vei descoperi prin intermediul celor 4C: Comunitate, Colaborare, Conectare și Conștientizare cum să transformi o metodă de lucru obișnuită într-una care poate dezvolta armonios și eficient întreaga perspectivă educațională, în contextul mentalității deschise în educație.

∂ Deoarece vei avea posibilitatea să răspunzi, alături de ceilalți participanți, la întrebări cheie, precum: care este rolul unui profesor în cultura organizațională a școlii, cum poate influența un profesor cultura organizațională a școlii sau a echipei din care face parte.

∂ Pentru că vei avea ocazia ca, pe lângă sesiunile plenare și atelierele organizate în cadrul evenimentului, să participi și la zonele expoziționale și de networking menite să le ofere profesorilor un cadru de discuții pe diverse teme de interes, cum ar fi Programul de Mentalitate Deschisă în Educație, exemple de bune practici sau discuții pe anumite provocări întâlnite de dascăli în relația cu elevii, părinții acestora sau colegii de cancelarie.

Pentru informații despre agenda și înscriere, accesați acest LINK.

***

Despre Asociația SuperTeach


SuperTeach a început ca proiect inițiat de antreprenori în sprijinul profesorilor și al sistemului de educație preuniversitar. SuperTeach este astăzi comunitatea profesorilor cu mentalitate deschisă, care și-au propus să descopere și să dezvolte măreția și potențialul din fiecare copil. Acest lucru este realizat prin programul „Mentalitatea Deschisă în Educație”, creat de liderul global în schimbare de mentalitate, Arbinger Institute, USA.

Asociația SuperTeach acționează pe 4 direcții:

Conferințe: În cei patru ani de activitate, au avut loc 50 conferințe în marile orașe ale țării sau online. Zeci de speakeri, elite, specialiști în educație și antreprenoriat au inspirat peste 30.000 de profesori și educatori, promovând principii și instrumente ale unei mentalități deschise în educație aplicate la clasă.

Traininguri: 900 de profesori SuperTeach selectați dintre participanții la conferințele SuperTeach au absolvit programul de formare „Mentalitate Deschisă în Educație”, realizat în România de Institutul Dezvoltării Personale. Ne propunem să ajungem la peste 20.000 de profesori absolvenți ai programului.

Comunități: În prezent, SuperTeach dezvoltă comunități locale în 26 județe cu ajutorul celor 51 de facilitatori ai programului MDIE și o Platformă Digitală de conținut educativ pentru toți profesorii interesați să evolueze în spiritul nevoilor societății actuale.

Școli SuperTeach: În octombrie 2021, Școala nr. 28 ”Dan Barbilian” din Constanța a devenit prima instituție de stat din România în care, în următorii 2 ani, va fi implementat un amplu proiect de schimbare de mentalitate. Școla Gimnazială ”Ștefan cel Mare” din Galați este a doua intrată în proiect, în martie 2022. Proiectul va fi replicat și în alte instituții de învățământ din țară.

Celor 4 co-fondatori ai proiectului - Felix Tătaru (inițiator), Dragoș Anastasiu, Cristina Gheorghe și Alexandru Ghiță - li s-au alăturat încă din primul an (2017) și Felix Pătrășcanu, Andy Szekely si Părintele Constantin Necula. Asociația SuperTeach este rezultatul parteneriatului dintre Romanian Business Leaders (RBL), Institutul Dezvoltării Personale (IDP) și Grupul Educativa.

Mai multe detalii despre SuperTeach pot fi regăsite pe site-ul oficial și pe pagina de Facebook a asociației. Profesorii pot găsi resurse utile și pe grupul de Facebook SuperTeach.