În luna noiembrie 2023, Asociația E CEVA BINE a desfășurat în 10 școli gimnaziale din Sectorul 6 al Municipiului București proiectul Fii erou de poveste! – caravană cinematografică și educațională pentru școlarii din sectorul 6.
Pornind de la convingerea că prin cultură și educație putem defini viitorul noilor generații, ,,Fii erou de poveste" se concentrează pe expunerea acestora, timpuriu și în mediul imediat, la toate formele de exprimare artistică urmărind astfel formarea unei noi generații interesate, implicate și active.
Proiectul „Fii erou de poveste!” a adus în fața a 680 de elevi o selecție de filme românești, ecranizări ale unor povești și basme românești, prin revizitarea acestora aducându-i mai aproape de eroi și de valorile morale ale acestora, valorificând traseele bine definite ale eroilor și aspirațiile acestora pentru a încuraja dezvoltarea unor trăsături de caracter esențiale precum încrederea, respectul, responsabilitatea și cetățenia. Dintre aceștia 217 școlari au participat la workshopuri de scenaristică și regie în urma cărora au devenit la rândul lor realizatori de filme scurte în care au spus povești imaginate și reinterpretate. Cele 30 de filme scurte pot fi vizionate pe canalul de Youtube – Asociația E CEVA BINE/FII EROU DE POVESTE.
Școlile participante în proiect: Școala Gimnazială nr. 163, Școala Gimnazială „Sfinții Constantin și Elena”, Școala Gimnazială nr.117, Școala Gimnazială „Orizont”, Școala Gimnazială nr.59, Școala Gimnazială nr.156, Școala Gimnazială nr. 161, Școala Gimnazială nr.153, Școala Gimnazială nr.169, Școala Gimnazială „Regina Maria”.
Proiectul a fost realizat cu sprijin de la bugetul local al Sectorului 6 al Municipiului București, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului CULTURA, în valoare de 50.000 lei, valoarea proiectul fiind de 64.000 lei.
,,Prin selecția atentă a filmelor, prin cursurile oferite și materialele propuse, ne-am dorit să aducem mai aproape de copii eroi autohtoni din povești și basme românești, subliniind valorile morale pe care le reprezintă, un fel de „ghid de bune practici” pentru viață. Ne-a bucurat interesul școlarilor și cel al profesorilor lor, ceea ce ne-a arătat că proiectul a avut un sens și că prin munca echipei am reușit să aducem măcar un strop de magie și de bine, să punem și noi o cărămidă la educația unei generații viitoare.”, a declarat Iulian Văcărean, Președintele Asociației E CEVA BINE.
Proiectul ,,Fii erou de poveste" este doar unul din multele proiecte cultural-social-educaționale desfășurate de Asociația E CEVA BINE. Cu o reputație solidă în domeniu, asociația a fost recunoscută pentru impactul său pozitiv asupra comunității și pentru inovația adusă în promovarea valorilor culturale.
***
Despre Asociația „E Ceva Bine” (fostă Beneva) este un ONG al cărui scop este dezvoltarea de proiecte cultural-social-educaționale care să genereze un efect pozitiv în comunitate și schimbare socială prin artă. Identificând tema, problema și/sau grupurile țintă, asociația gândește proiecte și programe care, prin activități de educare prin artă, intervin în mediul imediat. Proiectele desfășurate de Asociația „E Ceva Bine” sunt cunoscute atât la nivelul Bucureștiului, dar și național și internațional, datorită impactului pozitiv pe care l-au avut asupra grupurilor țintă și în comunitate, datorită originalității lor și nu în ultimul rând prin campaniile de promovare de succes. Asociația a primit de asemenea prestigioase premii în cadrul Galei Societății Civile și Galei Asociațiilor Comunitare.
Printre cele mai cunoscute proiecte se numără:
Dezvoltarea Durabilă văzută prin lentila artei – www.artadurabila.ro
”Drumul Binelui – o hartă afectivă a patrimoniului UNESCO din România
ARTEPRENOR – proiect de educație antreprenorială pentru tineri artiști
Caravana națională de teatru educațional – „Cei 17 magnifici care au schimbat viitorul”
ALEG SĂ ALEG și EU DECID.NU DEPIND – proiecte de prevenire antidrog;
BASME NEROSTITE – spectacol și cursuri de teatru non-verbal pentru copii hipoacuzici;
Festivalul Urban Femei pe Mătăsari – 12 ediții;
Festivalul Urban Bărbați pe Mătăsari – 4 ediții;
Mătăsari 1.7 – Centru Cultural Independent;
TEATRUL MIGNON și MiniMignon;
EXODUL MAMELOR – Spectacol de teatru despre drama româncelor plecate în Italia și a familiilor rămase acasă;
Opera Fringe Festival.