Te ajutăm să-ți creezi propriile desene animate incluzive!

Începând cu luna martie 2023, Asociația Four Change împreună cu alte 2 organizații non-profit din Croația și Cipru derulează proiectul CartoonEd - Promovarea educației STEM pentru tineri prin metodologii ce includ desene animate educaționale și tehnologii e-learning.

“CartoonED vrea să contribuie la transformarea digitală prin crearea unei platforme puternice de e-learning pe tema educației STEM, bazată pe abordarea desenelor animate, ca metodă de predare și învățare.

Conform rezultatelor PISA, mai mult de unul din cinci copii de 15 ani din UE nu poate finaliza nici măcar sarcini simple în domeniul testat (22,4 % matematică & 21,6 % științe). Printre primele cinci țări cu rezultate slabe se numără Croația, Cipru și România. Acest lucru arată că sistemul nostru de educație este încă insuficient în domeniile STEM și că putem contribui la îmbunătățirea rezultatelor educaționale.” (Aurelia Pasăre, Președinte Asociația Four Change)

Pentru o perioadă de 16 luni, cu sprijinul unei finanțări Erasmus+ KA2 din partea Uniunii Europene, fiecare dintre organizațiile partenere va efectua cercetări la nivel local pentru a determina: modul în care tinerii înțeleg ce înseamnă educație STEM, ce materii consideră mai puțin interesante, care dintre ei sunt mai predispuși la excluziune socială și ce desene animate urmăresc.

Ulterior, vor fi susținute o serie de ateliere cu desene animate și animație de tip “stop cadru” (tehnică de animație care face ca obiectele din jur să pară că se deplasează singure), pentru a instrui tinerii de 13-19 ani să creeze desene animate distractive și interesante. Aceștia vor crea 3 desene animate și vor folosi un dialect special pentru a se conecta cu populația locală (sunt vizați copii cu vârste de 7-13 ani).

Desenele animate vor fi utilizate pentru a promova incluziunea în educația STEM, cu ajutorul unor personaje care aparțin grupurilor excluse social.  

Penrtru mai multe detalii despre proiect, ne puteți contacta, prin e-mail, la office@4change.ro.

***

Perioadă derulare proiect: 01.03.2023 - 30.06.2024

Acțiunea Cheie 2 – Parteneriate pentru cooperare

Parteneri externi: Jedna Mladost - One youth (Croatia) și RITE Research Institute for Technological Evolution (Cipru)