După o pauză de trei ani, Romanian Science Festival revine la Timișoara în format fizic. Cea-a de-a treia ediție a Timișoara Science Festival va avea loc între 19-21 mai și este cea mai extinsă de până acum. Scopul principal al evenimentului este de a sprijini educația alternativă din România prin implicarea diasporei academice. La ediția din acest an, la Timișoara, vor fi prezenți următorii mentori:
„Ne bucurăm că putem aduce din nou Romanian Science Festival la Timișoara după doi ani de pandemie. Ne bucură și mai mult faptul că putem duce știința la Jimbolia pentru că dorim să ajungem la copiii din mediul rural și urban mic care nu au aceleași oportunități ca elevii din orașele mari. Mentorii RSF speră să poată să îi inspire și să îi motiveze spre o carieră în științe.” a declara Oana Romocea, organizator Timișoara Science Festival.
PRIMA ZI
Începând cu această ediție, festivalul se va extinde pe durata a trei zile. Prima zi este dedicată Caravanei RSF care își dorește să ducă știința și la copiii din mediile rurale și urban mic. Astfel, pe data de 19 mai, Caravana RSF va poposi la Jimbolia unde peste 150 de elevi din clasele a VII-a până la a XII-a, de la școlile și liceele din Jimbolia și satele din împrejurimi, vor avea ocazia să vorbească despre disciplinele STEM cu mentorii RSF. Caravana RSF este organizată împreună cu partenerul local, asociația Colț de Banat.
A DOUA ZI
În a doua zi de festival, mentorii RSF vor vizita liceele din Timișoara cu scopul de a le împărtăși despre cercetarea lor și de a le da sfaturi de carieră.
A TREIA ZI
A treia zi este dedicată comunității. Astfel că va fi organizat un târg de experimente științifice unde poate participa oricine cu drag de știință. Târgul, care are loc în Iulius Gardens, va fi deschis publicului între orele 11:00 – 17:00. Intrarea este liberă și nu există restricție de vârstă.
La fel ca anul trecut, Timișoara Science Festival este unul dintre proiectele câștigătoare din cadrul Fondului Științescu, implementat de Fundația Comunitară Timișoara.
***
Despre Romanian Science Festival
Romanian Science Festival a fost fondat în 2018 și este primul festival național de științe din România.
Această inițiativă s-a născut din dorința de a implica cercetătorii şi studenții români din diasporă în sistemul de educație din România cu scopul de a atrage elevii spre disciplinele științifice.
Comunitatea mentorilor RSF a ajuns la peste 100 de studenți, cercetători și profesioniști români din diasporă care se implică în diferite activități ale Romanian Science Festival: târguri de știință, webinarii, vizite la clasele online, concursuri. De la lansare în 2018, Romanian Science festival a adus știința în peste 150 de școli din România şi au ajuns la peste 100.000 de elevi.
Festivalul are două obiective principale. În primul rând festivalul își propune să construiască o legătură dintre diaspora academică și mediul educațional din Romania, oferind astfel modele de succes și orientare în carieră tinerilor din România.
În al doilea rând, evenimentul dorește să ofere o platformă celor care sunt pasionați de știință, cultivând astfel parteneriate locale cu organizații autohtone, inițiative locale și instituții de învățământ pre-universitar și universitar.
Intrarea este liberă.
Website l Facebook