• Sâmbătă, 9 decembrie 2023, între orele 11:00 și 15:00, are loc Târgul Național de Știință CODE Kids 2023 la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București.
  • 30 de copii reprezentanți ai celor 15 echipe CODE Kids din toată țara care s-au calificat la Târgurile Regionale vor veni să-și prezinte proiectele de robotică lucrate în cadrul bibliotecilor pentru rezolvarea problemelor comunitare și se vor întrece într-o competiție a celor mai frumoase proiecte tech.
  • Accesul la Târg este gratuit pentru public, care este așteptat cu workshopuri de robotică și imprimantă 3D, treasure hunt și alte activități și surprize pregătite atât pentru adulți, cât și pentru copii cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani.

 

Sâmbătă, 9 decembrie 2023, între orele 11:00 și 15:00, are loc Târgul Național de Știință CODE Kids 2023 la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, organizat de Fundația Progress. Câte 2 copii cu vârste între 10 și 15 ani, reprezentanți ai celor 15 echipe CODE Kids din țară care s-au calificat la Târgurile Regionale de Știință CODE Kids 2023 din perioada octombrie-noiembrie 2023, vin la București să-și prezinte proiectele de robotică lucrate în cadrul bibliotecilor pentru rezolvarea problemelor comunitare și să se întreacă într-o competiție palpitantă a celor mai frumoase proiecte tech.

 

Astfel, îi așteptăm cu drag la Târg pe reprezentanții cluburilor CODE Kids Sarichioi și Târg Fierbinți (calificate la Târgul Regional de Știință CODE Kids Brăila 2023), ai cluburilor CODE Kids Viișoara și Zalău (calificate la Târgul Regional de Știință CODE Kids Cluj 2023), ai cluburilor CODE Kids Pietrari, Păușești-Măglași și Crâmpoia (calificate la Târgul Regional de Știință CODE Kids Râmnicu Vâlcea 2023), ai cluburilor CODE Kids Rucăr și Moreni (calificate la Târgul Regional de Știință CODE Kids Târgoviște 2023), ai cluburilor CODE Kids Țicleni, Vladimir și Turceni (calificate la Târgul Regional de Știință CODE Kids Târgu Jiu 2023) și ai cluburilor CODE Kids Bârlad, Tazlău și Popricani (calificate la Târgul Regional de Știință CODE Kids Piatra Neamț 2023). Îi felicităm pe toți copiii noștri coderi din cadrul acestor echipe și pe coordonatorii lor, bibliotecari, a căror contribuție la succesul copiilor noștri și al proiectului CODE Kids în sine este neprețuită.

 

Toate proiectele tech prezentate de copiii CODE Kids sunt originale, creative și răspund unei nevoi identificate de ei în comunitate. Tocmai de aceea, anul acesta am ales să mergem pe conceptul "Stay curios. Explore the impossible" iar tool-ul de Inteligență Artificială utilizat a înglobat elemente din "Alice în Țara Minunilor" în vizualul generat.
 

Astfel, veți putea vedea spre exemplu aplicația „Descoperă Tazlăul” - proiect creativ, ce susține tradițiile, cultura și promovarea obiectivelor turistice locale, conceput special pentru turiști în AppInventor, proiectul „ReciGreen Station”, ce are în componența sa 4 plăcuțe arduino, senzor de ultrasunet, servomotor, un joystick și elementele de asamblare printate la imprimanta 3D, proiectul „Senzor de Turbiditate”, un proiect cu multiple utilizări, precum analiza mediului înconjurător, procese industriale și determinarea calității apei, proiectul „Smart Home” - casă inteligentă care utilizează un sistem de siguranță și eficiență energetică, prin intermediul roboticii și al IoT (Internet of Things), proiectul „Smart Pill Box” care ne informează atunci când o persoană care urmează un tratament trebuie să își ia pastilele, dar și multe alte proiecte la fel de inedite.

 

”Suntem la a patra ediție a Târgului Național de Știință CODE Kids. Coderii noștri au realizat până acum o sută de proiecte prin care tehnologia răspunde unei nevoi comunitare. În acest an avem multe inițiative formidabile. Este, de fapt, incredibil cum copiii din mediul rural îmbină programarea, robotica și inovația pentru a veni cu soluții, deși resursele pe care le au la dispoziție sunt de cele mai multe ori precare. Despre asta e CODE Kids și Târgul din acest an, despre imaginația care ne permite să ne transcendem limitele. Invităm bucureștenii de toate vârstele să admire aluatul din care e făcută creativitatea născută la sat, pe 9 decembrie, la Universitatea Politehnică București”, a declarat Camelia Crișan, CEO Fundația Progress.

 

Găsiți aici toate detaliile legate de eveniment: https://fb.me/e/3g3nDmJVR
 

Accesul la Târg este gratuit pentru public, care este așteptat cu workshopuri de robotică și imprimantă 3D, treasure hunt și alte activități și surprize pregătite atât pentru adulți, cât și pentru copii cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani.

 

Le mulțumim partenerilor noștri: Societe Generale Global Solution Centre România, Fundația Vodafone România, Romanian-American Foundation, Autoritatea pentru Digitalizarea României, Universitatea Politehnică din București, Bergerat Monnoyeur Romania, Thoughtworks, Affinity Transport Solutions și partenerului nostru media, Radio România Actualităţi.

 

***

 

Despre CODE Kids
 

Din 2017 Fundația Progress a inițiat, pilotat și rafinat învățarea programării pentru copiii de 10-14 ani din mediul rural folosind bibliotecile publice ca spații de învățare și bibliotecarii publici ca facilitatori ai învățării. Metodologia noastră se bazează pe cercetările fundamentale ale lui Sugata Mitra - modelul SOLE - Self Organizing Learning Environment (Medii de învățare auto organizate), cunoscut și ca modelul Școala din cloud.
 

În acest moment, Fundația Progress coordonează 250 de cluburi de programare ce se desfășoară în bibliotecile publice, școli sau sedii de ONG-uri din localități rurale și mic urbane, în 40 de județe, 30 dintre cluburi sunt în Republica Moldova. Aici învață bazele programării și câștigă competențe STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) aproximativ 3000 de copii, pe două trepte de educație: începători și avansați.

 

Copiii din cluburile de începători reușesc în proporție de 80% să finalizeze activitățile principale CODE Kids. Astfel, top 10 copii au scris anul trecut peste 50.000 de linii de cod. Copiii din grupele de avansați lucrează pe aplicațiile Scratch, Arduino și AppInventor. În 2023, proiectul CODE Kids a însumat peste 3000 de copii care sunt activi, peste 6700 în cei 7 ani de activitate de copii instruiți.
 

Programarea este o competență esențială pentru un copil care se pregătește să intre pe piața muncii în următorul deceniu. Studii ale Universității Oxford și ale Forumului Economic Mondial ne spun că tehnologia va afecta profund modul în care vom munci în viitor și ce tipuri de abilități sau domenii de activitate vor fi favorizate, ca urmare a unui val masiv de robotizare și automatizare. Proiectul CODE Kids se adresează cu precădere copiilor din mediile rural și urban mic și îi ajută să privească cu încredere în viitor, având certitudinea că vor fi printre cei norocoși, cei care-și vor găsi un loc de muncă și vor avea șansa bunăstării.

 

Despre Fundația Progress

Fundația Progress este o organizație non guvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, Fundația Progress se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.progressfoundation.ro