Proiectul minier ramane in continuare blocat in instanta de localnicii ce nu doresc sa isi paraseasca terenurile. Cele mai recente demersuri ale MMSC, ce mimeaza consultarea publica si dialogul, se situeaza in afara cadrului legal prevazut de procedura acordului de mediu.

Asociatia Alburnus Maior reaminteste Ministerului Mediului si tuturor celor ce urmaresc campania Salvati Rosia Montana prevederile Legii 350/2001 si a Hotararii de Guvern 1076/2000. Aceste acte normative prevad ca dupa parcurgerea procedurii SEA si obtinerea tuturor avizelor prevazute de lege, inclusiv dupa aprobarea in consiliul/consiliile locale a planului urbanistic zonal, se poate trece la elaborarea propunerii de proiect care respecta intocmai reglementarile aprobate prin PUZ.

Cu toate acestea, Rosia Montana Gold Corporation nu detine la momentul de fata un asemenea plan urbanistic pentru zona de dezvoltare industriala care sa corespunda propunerii de proiect minier precum si cadrului legal actual. RMGC detine doar planul aprobat in 2002 si a carui valabilitate a fost prelungita. In ciuda faptului ca valabilitatea documentatiei de urbanism a fost prelungita, aceasta nu produce niciun fel de efecte juridice pentru ca majoritatea avizelor si acordurilor care au stat la baza adoptarii sale in 2002 sunt expirate si nu s-au obtinut avize si acorduri noi care sa corespunda noilor reglementari in vigoare. Faptul ca PUZ Rosia Montana din 2002 nu mai corespunde cadrului legislativ actual si nu are avizele necesare conform actualelor reglementari a fost retinut in motivarea deciziei(1) Curtii de Apel Alba nr. 1960/2012 pronuntata in data de 4 aprilie 2012 in dosar 5159/107/2010.

Alaturi de problemele legate de planurile de urbanism stau numeroase alte motive pentru care Ministerul Mediului ar trebui sa sisteze procedura de evaluare a proiectului minier. Astfel, vaste zone din Rosia Montana aflate in aria directa de impact a proiectului minier nu au fost cercetate arheologic si nu au fost descarcate de sarcina arheologica. Dintre acestea Asezarea romana de la Alburnus Maior, zona Orlea sau Exploatarea miniera romana de la Alburnus Maior, respectiv Masivul Orlea sunt monumente istorice clasa A, protejate prin Legea 422/2001. Prin urmare acordul de mediu nu poate acoperi aceste suprafate care sunt incluse, potrivit proiectului minier, in zona de exploatare industriala, incalcandu-se totodata Ordonanta 43/2001, Art. 2 (9) potrivit caruia „Cercetarea arheologica prealabila este obligatorie in toate cazurile de emitere a acordurilor de mediu pentru zone cu patrimoniu arheologic”.

In acest context, apelul Ministerul Mediului publicat(2)  pentru participarea publicului la o procedura inexistenta din punct de vedere legal, are rolul unic de a oferi consultanta fara valoare legala operatorului minier. Noile standarde de mediu(3) anuntate de premierul Victor Ponta si de Ministerul Mediului nu se traduc in nici o modificare reala a proiectului de minerit pe baza de cianuri, acesta ramanand neschimbat de la preluarea mandatului de catre actualul ministru al mediului, Rovana Plumb. Mai mult, documentul supus dezbaterii publice reprezinta o serie de preulari din studiul de impact, respectiv din raspunsurile companiei la solicitarile ministerului. In acest document nu sunt niciunde incluse informatii din studiile de specialitate depuse in 2007 de societatea civila in cadrul etapei legale de consultare publica. Toate acestea reprezinta astfel o sfidare a pozitei numerosilor specialisti ce au realizat recomandari documentate privind abandonarea proiectului pe considerente de mediu, sociale, economice si de patrimoniu.

„Este ridicol sa raspunzi la propuneri privind biodiversitatea precum <crearea de adaposturi artificiale si facilitati de acces a liliecilor in podurile caselor din zona istorica> sau <realizarea unor mulaje scara 1:1 pentru lucrarile miniere (galerii) reprezentative, ce vor permite ulterior crearea unor copii fidele ale orginalului in perimetrul carierei Carnic ca parte a proiectului de inchidere a acestei cariere>. Specialistii s-au pronuntat anterior, iar aceste solutii scrise pe genunchi nu pot fi considerate ca un aport profesionist al ministerului in cadrul procedurii de evaluare a impactului de mediu pentru proiectul Rosia Montana. Este un pur exercitiu propagandistic realizat de minister in exact ziua includerii de catre Victor Ponta a proiectului minier in Planul National pentru locuri de munca,” a declarat Dan Mercea, presedintele Centrului Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu.

In ceea ce priveste standardele de mediu se poate insa remarca o diminuare a acestora prin renuntarea Ministerului Mediului la obligativitatea garantiei financiare si responsabilitatea fata de mediu anuntate de Rovana Plumb in cadrul vizitei din aprilie la Alba Iulia(4). Prin raspunsul primit de catre Alburnus Maior la cererea oficila din luna iulie se noteaza: „pentru formele de garantie financiara (...) nu se poate inca definitiva o modalitate de actiune”(5). Prin urmare asigurarea in caz de accident sau prevederi stricte precum nivelul concentratiei de cianura din iazul de decantare raman in continuare subiecte tabu, ce nu-si gasesc rezolvare.

„Pentru noi, cei din Rosia Montana, ceea ce fac acum Ministerul Mediului si in general autoritatile de la Bucuresti nu as putea spune ca ne enerveaza, ci mai degraba ne provoaca mila. Este jenant sa ii vezi cat de servil se comporta si cat dispret arata pentru propriile legi. In schimb sunt extremi de servili unei companii ce produce dezastru economic, social si de mediu. Nu vom raspunde la aceasta falsa consultare publica, este imposibil sa dialoghezi cu cineva care duce nivelul discutiei intr-atat de jos,”
a declarat Eugen Davd, presedintele Alburnus Maior.

Pentru mai multe informatii: Eugen David, mobil 0740-280309, email:alburnusmaior@ngo.ro
------------------------------------------------------------
(1) Potrivit deciziei nr. 1960/2012: In masura in care, fata de dispozitiile art. 2 din HCL 1/2009, se poate retine ca s-a realizat o aprobare efectiva a celor doua planuri de urbanism, pe baza documentatiilor din proiectul 4548/aprilie 2002, in acord cu judecatorul fondului, curtea apreciaza ca aceste documentatii trebuiau sa respecte legislatia in vigoare la data de 29.01.2009.
(2) http://www.mmediu.ro/beta/wp-content/uploads/2013/07/2013-07-09_Nota_Masuri_si_conditii_in_vederea_decizie_de_emitere_a_acordului_de_mediu.pdf
(3) http://www.mediafax.ro/economic/guvernul-negociaza-cresterea-participatiei-la-rosia-montana-si-marirea-redeventei-11119910
(4) http://citynews.ro/eveniment/ministrul-rovana-plumb-proiectul-rosia-montana-trebuie-sa-respecte-garantia-financiara-si
(5) http://www.rosiamontana.org/sites/default/files/stiri/Aurari_CIDR_83671.PDF