Federatia pentru Drepturi si Resurse pentru Persoanele cu Tulburari in Spectrul Autist (FEDRA) a devenit membra a Coalitiei âO Singura Voce pentru Dizabilitateâ, cu prilejul unei intâlniri de consultare a organizatiilor societatii civile din Bucuresti, cu expertiza si servicii in domeniul dizabilitatii.
Intalnirea a avut loc pe 7 februarie si a fost organizata de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD), in parteneriat cu FEDRA, Centrul de Resurse pentru Participare Publica, Active Watch si alti parteneri si sustinatori ai Coalitiei âO Singura Voce pentru Dizabilitateâ.
Scopul Coalitiei âO singura Voce pentru Dizabilitateâ este acela de a initia, dezbate, promova si propune un proiect de lege privind protectia si promovarea drepturilor copiilor cu dizabilitati, care va inlocui prevederile depasite si lipsite de substanta referitoare la copiii cu dizabilitati, din Legea 448/2006 privind persoanele cu dizabilitati.
Platforma Coalitiei âO singura Voce pentru Dizabilitateâ este alcatuita pentru inceput din 10 puncte, care prezinta intr-o maniera esentializata reperele noului proiect de lege pe care Coalitia il va promova. In procesul de consultare a societatii civile din domeniu, Coalitia are ca obiectiv si sa mobilizeze organizatiile care au ca beneficiari adultii cu dizabilitati pentru a coagula modificarile pe care le considera prioritare la nivelul Legii 448/2006 pentru aceasta categorie de vârsta.
âDecizia FEDRA de a adera la Coalitia âO singura Voce pentru Dizabilitateâ are la baza dorinta organizatiilor membre ale federatiei noastre de a constitui o voce puternica pentru apararea copiilor cu autism, in contextul unor prevederi si servicii unitare si consistente in beneficiul tuturor copiilor cu dizabilitati. Suntem increzatori in energia, profesionalismul si expertiza juridica a reprezentantilor CEDCD si speram ca tot mai multe organizatii de profil vor deveni membre ale coalitiei pentru a pune laolalta in mod real si unitar cantitatea si specificul beneficiarilor cu dizabilitati din tara, dar mai ales nevoile si drepturile care le sunt incalcate de prea mult timp, in contextul unei legislatii inconsistente.â declara Andreea Sorescu, presedinte FEDRA.
Federatia pentru Drepturi si Resurse pentru Persoanele cu Tulburari in Spectrul Autist este prima federatie de acest tip din România si are ca scop crearea si pastrarea unui mediu adecvat pentru stimularea si sprijinirea persoanelor cu TSA. Organizatiile membre FEDRA sunt: ANCAAR Craiova, ANCAAR Iasi, Autism Baia Mare, Autism Europa Bistrita, Autism Transilvania, ASPA Suceava, Centrul Terapeutic Marea Neagra, Copiii de Cristal Brasov, Dincolo de Autism, Help Malin, Invingem Autismul, Romanian Angel Appeal si Univers Plus Piatra Neamt.
In acest context, lansam invitatia catre toate organizatiile nonguvernamentale care au beneficiari persoanele cu dizabilitati si care sustin aceasta platforma, sa se ralieze demersului comun de modificare a cadrului legal privind drepturile beneficiarilor nostri.
Totodata, ne exprimam increderea ca vom gasi in autoritatile statului si in factorii de decizie un partener real si efectiv de discutie pentru a realiza o schimbare de profunzime a sistemului de protectie si asistenta a copiilor si adultilor cu dizabilitati.
Coalitia âO SINGURA VOCE PENTRU DIZABILITATEâ este un grup asociativ, fara personalitate juridica cu scop nepatrimonial, independent, apolitic, organizat pe baza vointei liber exprimate a membrilor fondatori, a persoanelor fizice având calitatea de parinti sau rude ale copiilor cu dizabilitati si a organismelor de drept privat, care adera la scopul acesteia in calitate de membri sau parteneri strategici.
Membrii fondatori ai Coalitiei sunt Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD), Fundatia Don Orione si Asociatia Mara - Un Strop de Speranta.
Pentru mai multe detali, va rugam contactati:
Carmen Gherca, Vicepresedinte FEDRA, mail: carmen_gherca@yahoo.co.uk, tel: 0729 914 094