661 de copii din centre sociale și de plasament aflate în comunități defavorizate din regiunile de sud, nord și est ale țării vor primi cadourile pe care și le doresc de Crăciun, cu ajutorul voluntarilor caravanei „Scrisori pentru Moș Crăciun”, cel mai amplu program de voluntariat al Fundației Vodafone România. Darurile vor fi oferite copiilor în cadrul a trei evenimente speciale organizate la București, în 18 decembrie, Iași, în 20 decembrie și Constanța, în 22 decembrie.
Primele evenimente din cadrul ediției din acest an a programului „Scrisori pentru Moș Crăciun” au avut loc la Timișoara și Cluj-Napoca, pentru copiii din zona de vest a țării. În total, voluntarii caravanei vor aduce cadouri pentru 1.000 de copii din întreaga țară, donațiile strânse pentru ediția 2017 a programului ajungând la aproape 78.000 de euro.
Pentru a-i transmite ce își doresc, cei mici i-au scris Moșului, iar scrisorile lor au fost colectate de echipa caravanei, apoi scanate și încărcate într-o aplicație special creată pentru acest program, astfel încât să poată fi citite de voluntari. Caravana „Scrisori pentru Moș Crăciun” a parcurs aproape 4.000 de km în două săptămâni pentru a strânge dorințele puse pe hârtie de toți cei 1.000 de copii, trecând prin București și 16 județe ale țării - Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Gorj, Iași, Ilfov, Prahova, Suceava, Timiș, Tulcea și Vrancea. Până la finalul ediției 2017 a programului, caravana va ajunge la 12.000 de km parcurși, în total.
Anul acesta, angajații din opt companii și organizații neguvernamentale s-au alăturat Fundației Vodafone România. Acești parteneri donatori de la Cohn and Jansen, Fundația Romanian Business Leaders, Marsh Broker de Asigurare-Reasigurare, Next Advertising, OTP Bank, Republica.ro, Soprano Design SRL și Tuborg au pregătit cadouri pentru 318 copii, din cei 1.000. Transpotul cadourilor la evenimentele regionale din Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Constanța este asigurat cu suportul FAN Courier.
Aflat la a opta ediție în 2017, programul național „Scrisori pentru Moș Crăciun” s-a extins de la an la an, prin parteneriate derulate până acum cu peste 100 de organizații neguvernamentale din toate regiunile țării, acoperind tot mai multe comunități defavorizate. Anul acesta, Fundația Vodafone România a reușit să adauge opt comunități noi pe harta caravanei, numărul copiilor care vor primi cadouri de la Moș crescând astfel cu 400 față de 2016.
Din 2010, anul în care a fost lansată, până acum, caravana „Scrisori pentru Moș Crăciun” a ajuns la 3.100 de copii din medii defavorizate din toată țara. Valoarea totală a donațiilor făcute în toți acești ani de voluntari pentru cadourile micuților se ridică la aproape 200.000 de euro.
***
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 19 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.046 de programe derulate de 660 de ONG-uri din întreaga țară în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut 2 milioane de beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 26 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.
l www.fundatia-vodafone.ro l jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro l facebook.com/fundatiavodafone l