Banii strânși vor merge către UNICEF și Tehnologia Salvează România. Agenția Leo Burnett București a dat startul licitației online Open Now – Burnetters for Good în data de 05.05.2020.
Vremuri noi, soluții noi. Din dorința de a oferi sprijin în această perioadă personalului medical aflat în prima linie în lupta cu noul coronavirus, echipa Leo Burnett București a organizat între colegi și apropiați o licitație în sistem de video-conferință prin intermediul platformei Zoom. Piesele licitate au fost chiar lucrări ale creativilor din cadrul agenției Leo Burnett, oferite de aceștia pentru a susține sistemul medical din România.
“Ideea ne-a venit acum câteva săptămâni, la o discuție într-un meeting între colegi. Am vrut să aducem și noi o contribuție celor care în această perioadă luptă în prima linie împotriva Coronovirusului. Echipa noastră este formată din oameni creativi și atunci ne-am gândit să ne punem la bătaie talentul și să facem o faptă bună organizând o licitație online”, a declarat Ana Miculescu, Business Director, Leo Burnett București.
În urma licitației la care au participat, alături de agenție, clienți și prieteni apropiați, s-a strâns o sumă de 21.000 lei, bani care vor merge către UNICEF și organizația caritabilă Tehnologia Salvează România. Aceștia vor contribui la achiziționarea de echipamente de protecție menite să îi ajute pe cei care luptă zi de zi cu epidemia de COVID-19.
Cea mai licitată operă de artă a fost seria de 3 poezii ilustrate, “Papiota”, “Interview” și “2 truths, 1 lie” semnate Miruna Potop și Silvana Frinculescu. Lucrările “D:scriptiv”, de Irina Szellelki și Silvia Grădinaru, și “Leaving San Junipero” de Silvana Frinculescu s-au vândut cel mai repede, iar colecția “Totul va fi bine” semnată Nadejda Ghilca a fost cea mai populară printre participanți și a fost vândută pentru suma de 2.300 lei.
Pe contul oficial de Instagram al evenimentului, OPEN.NOW, se regăsesc toate lucrările prezentate și vândute în cadrul licitației.
***
Despre Leo Burnett
Leo Burnett este Agenția Anului la EFFIE Awards 2018 și 2019. În mod constant o agenție de top, Leo Burnett a reușit de-a lungul timpului să creeze lideri de piață din clienții pe care i-a deservit. Această perpetuă căutare a excelenței i-a adus agenției atât recunoaștere locală, cât și internațională, câștigând trofee și nominalizări la cele mai importante festivaluri din industrie, precum: Cannes Lions, Golden Drum, Eurobest, Clio Awards, ADC*E, EFFIE, FIBRA, Internetics și multe altele.