Programul Start ONG oferă și în 2022 finanțări în valoare totală de €500.000 organizațiilor neguvernamentale la început de drum, instituțiilor de învățământ și grupurilor informale, fiind cel mai simplificat mecanism de finanțare dedicat acestui grup țintă din România.

Pentru al patrulea an la rând, programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, își propune să susțină sectorul neguvernamental și să ofere oportunități acestor entități pentru a dezvolta comunitățile din care fac parte, prin proiecte de responsabilitate socială.

Pe data de 1 martie 2022, ora 9:00, se lansează primul apel din ediția 2022 a programului, pe www.startong.ro, urmând ca în fiecare lună, pe data de 1, să fie lansate noi apeluri, până în decembrie 2022. Tot pe această platformă sunt disponibile și noile informații referitoare la regulile de aplicare, evaluare și finanțare a proiectelor.

Direcțiile principale ale programului rămân educația, socialul, sănătatea, mediul și cultura, în cadrul cărora aplicanții pot să vină cu idei de proiecte care să aibă un impact pozitiv în comunitate, atât pe plan local, cât și național.

În fiecare lună, organizațiile pot aplica pentru unul dintre cele 3 praguri de finanțare:
• pragul I, cu o valoare de până la 1.000 de euro;
• pragul II, cu o valoare cuprinsă între 1.000 și 5.000 de euro;
• pragul III, cu o valoare cuprinsă între 5.000 și 10.000 de euro.

Evaluarea proiectelor va fi realizată de către echipa programului, urmând principiul primul aplicant, primul evaluat, acesta fiind de altfel și motivul pentru care accentul se pune în program pe simplificarea aplicării, nu pe un proces birocratic și aptitudini de specialitate privind scrierea de proiecte. Proiectele vor fie evaluate de echipa programului până la epuizarea bugetului stabilit pe un anumit pilon, iar proiectele câștigătoare vor fi monitorizare pentru o implementare cât mai eficientă pe toată durata acestora. Cei care nu reușesc să obțină finanțare într-o lună pot să reaplice în oricare dintre lunile următoare. Orice organizație/instituție/grup pot beneficia de maximum 2 proiecte finanțate printr-o ediție a programului.

O altă componentă pe care se va pune accent în noua ediție a programului este cea de dezvoltare organizațională. Câștigătorii fiecărei ediții vor beneficia de ateliere de formare specifice care îi vor ajuta în implementarea cât mai eficientă a proiectului, dar și organizațiile neguvernamentale, instituțiile de învățământ, grupurile informale care urmăresc programul pe canalele de comunicare vor fi la curent cu ateliere specifice mediului guvernamental și nu numai.

Start ONG 2021 a reușit să finanțeze 139 de proiecte comunitare de către 115 ONG-uri&fundații, 23 de instituții de învățământ și un grup informal, cu un buget de 498.646 euro investiți. 2.641.074 de persoane din România (elevi, studenți, copii, adulți, seniori, cadre didactice) au fost beneficiari direcți ai programului prin proiectele implementate.

Toate modificările din regulament se găsesc aici, iar toate noutățile despre program se regăsesc pe www.startong.ro.

Un nou an de finanțare Start ONG și, în același timp, noi oportunități de finanțare pentru organizațiile neguvernamentale, instituțiile și grupurile informale la început de drum. Ne bucurăm că prin Programul Start ONG reușim să oferim, pentru al IV-lea an la rând, finanțări ușor accesabile, mai ales pentru ONG-uri mici și la început de drum, care nu au acces la resurse în mod constant. Mult succes tuturor celor care intenționează să aplice la grantul Start ONG!”, Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România

Ne pregătim cu drag să începem a patra ediție a programului Start ONG, când și de această dată vom continua să sprijim organizațiile la început de drum, instituțiile de învățământ și grupurile informale să implementeze proiecte la nivel local pentru beneficiarii lor. În continuare, ne mândrim că Start ONG rămâne cel mai simplificat mecanism de finanțare, oferind oportunitatea grupului nostru țintă de a avea o șansă reală să își vadă ideile transpuse în realitate. Le urăm multă baftă tuturor celor care așteptă cu nerăbdare noua ediție și așteptăm să lucrăm împreună!”, Andrei Coșuleanu, Președinte Act for Tomorrow


***
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 149 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. 

Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132

Act for Tomorrow este un ONG creat de o echipă de oameni pasionați și dedicați, care și-au propus cu resursele lor să contribuie la dezvoltarea unei lumi mai bune, mai responsabile și curate. Își concentrează resursele și know-how-ul pentru realizarea unor proiecte sub umbrela sustenabilității și a creativității care să aibă impact direct atât asupra cetățenilor, cât și a zonelor defavorizate din România și sunt implicați în sfera domeniilor de mediu, dezvoltare durabilă și voluntariat.