Activitatea echipei multidisciplinare de îngrijiri la domiciliu a Fundației HOSPICE Casa Speranței din Brașov va fi susținută financiar de Fundația Vodafone România cu 114.000 de lei, buget care acoperă intervențiile pentru o perioadă de cinci luni. În acest interval, proiectul denumit PalHope va veni în sprijinul a peste 100 de pacienți care suferă de boli oncologice și au nevoie de îngrijire paliativă, precum și a familiilor acestora. Echipa de intervenție este formată dintr-un medic, doi asistenți medicali, un asistent social, un psiholog și un kinetoterapeut.
„Programele pe care le susținem nu ar fi posibile fără implicarea partenerilor, iar în ultimele luni, mai mult ca niciodată, am văzut cât de mult se poate realiza atunci când oamenii își unesc forțele. Împreună găsim soluții și împreună dăm putere binelui, iar proiectul organizației Hospice Casa Speranței este un foarte bun exemplu în acest sens”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.
„Fundația Vodafone România ne-a fost alături constant în toate eforturile noastre de dezvoltare a serviciilor de îngrijire paliativă de la noi din țară. Ne bucurăm că prietenii noștri de cursă lungă s-au implicat în acest proiect într-o perioadă atât de dificilă, în care pacienții cu boli oncologice au acces limitat la investigații sau internări în spitalele de stat, în contextul pandemiei de coronavirus, și se îndreaptă către HOSPICE în număr tot mai mare”, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv HOSPICE Casa Speranței.
Un studiu realizat la cererea Fundației HOSPICE Casa Speranței arată că, în România, mai mult de jumătate dintre pacienții care suferă de cancer preferă să fie îngrijiți în confortul propriei case de echipe specializate în paliație. Pacienții HOSPICE Casa Speranței beneficiază de intervenții medicale la domiciliu, îngrijiri de nursing, intervenții de ordin social, ședințe de kinetoterapie, sesiuni de consiliere psihologică și spirituală.
Fundația Vodafone România sprijină încă din 2006 serviciile de îngrijire paliativă oferite gratuit de HOSPICE Casa Speranței pacienților adulți și copiilor care suferă de boli incurabile. Finanțările oferite în decursul celor 14 ani însumează peste 7.200.000 de lei, iar printre cele mai importante proiecte derulate în acest parteneriat se numără construcția centrului HOSPICE Casa Speranței de la București și instruirea personalului medical al acestui spital, proiecte privind îmbunătățirea calității vieții pacienților cu ajutorul tehnologiei, dar și evenimente de strângere de fonduri, de voluntariat și evenimente sportive.
***
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari - copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari - copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.
HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România și este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip.
Organizația are două spitale cu servicii integrate, în Brașov și București, echipe mobile în patru orașe – București, Brașov, Făgăraș și Zărnești, șase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă și educație și peste 100 de paturi pentru internare și activități adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 28 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 35.000 de copii și adulți.
Puteți sprijini pacienții HOSPICE și cauza îngrijirii paliative cu o donație online sau cu un SMS la 8844 cu textul TIMP.