Echipamentele medicale insuficiente vulnerabilizează capacitatea maternităților de a-i salva pe copiii născuți prematur și cu patologii grave. Pentru cauza lor, 520 de persoane au intrat în echipa Salvați Copiii România, la Semimaratonul București, unde s-a strâns suma de 35.000 de euro, însemnând un ventilator neonatal performant, care va salva viețile nou-născuților înainte de termen.
 
În maternitatea de la Spitalul Universitar București, centru multidisciplinar de referință pentru regiune, se nasc anual aproximativ 400 de prematuri, dintre care o medie de 150 au greutăți și vârste de gestație foarte mici. Aici ajung cazuri din întreaga țară, pentru îngrijiri medicale avansate, ceea ce explică rata crescută de nașteri premature, de 13-14%, față de 8,4%, media națională.
 
Astfel, numai în 2018, numărul de nașteri premature a fost de 436, față de 390 în 2017 și 369 în 2016, dintre care 261 de cazuri au avut nevoie de terapie intensivă, aceștia fiind copiii care nu ar fi supraviețuit fără ajutorul echipamentelor medicale.
 
„Orice nou-născut prematur cu greutatea sub 1.500-2.000 de grame are nevoie de un incubator, pentru prevenirea hipotermiei ce poate avea consecințe fatale. Din cauza imaturității pulmonare și cerebrale, prima respirație este întârziată sau absentă, iar oxigenarea se realizează deficitar în absența intervenției medicale; aparatele de ventilație asigură supraviețuirea din primele clipe de viață și conduc la reducerea complicațiilor și sechelelor tardive.”, explică Adriana Dan, medic primar neonatolog, șef Secție Neonatologie la Spitalul Universitar de Urgență București. Conform celor mai recente date statistice oferite de Eurostat , peste 17.000 de prematuri se nasc anual în țara noastră.
 
SALVAȚI COPIII A ALEARGAT PENTRU VIAȚĂ
Din fondurile colectate la Semimaratonul București, Salvați Copiii România va achiziționa un ventilator performant în valoare de 35.000 euro, care să îi sprijine pe medicii Maternității de la Spitalul Universitar București în cursa pentru viață.
 
„Solidaritatea este un capital social esențial, pe care Salvați Copiii îl convertește în șansa la viață a copiilor născuți prematur și care au nevoie de cea mai bună asistență medicală, încă din primul minut de viață. Prematurii intră într-o cursă pentru viață deloc ușoară, dar pe care o duc la capăt, dacă maternitățile au aparatură medicală vitală”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România. 
 
The Motans, echipa națională de rugby Stejarii, Laura Cosoi, Sânziana Negru sunt doar câțiva dintre cei pe a căror solidaritate s-a sprijinit campania.
În ultimii șapte ani, Salvați Copiii România a investit în dotarea a 88 de maternități și secții de nou-născuți din 41 de județe ale țării cu 515 echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea a peste 42.000 de copii. În 2019, 115 de aparate vor ajunge la alte 49 de maternități, în valoare de peste 1.000.000 de euro.
 
Companii partenere: DP World Constanța, Deutsche Leasing România, Baker Tilly România, Mindit Services, Fox Mezeluri, Farmexpert, Dutchmed România, Ceetrus România, Bosch România, Dorna și Canah.
 
Cât costă viața unui prematur
Se estimează că îngrijirea unui prematur mic (sub 28 de săptămâni și sub 1000 g) costă aproximativ 1000 euro/zi, iar o zi de spitalizare în terapie intensivă neonatală este evaluată în SUA la 2000 – 3000 USD/pacient, în condițiile în care durata de spitalizare poate fi și de 2-3 luni, ne explică dr. Adriana Dan. 
 
”Aceste costuri constituie o problemă și pentru țările cu economii foarte dezvoltate, cu atât mai mult pentru România, unde bugetul alocat sănătății este net inferior altor state din UE. 

Așadar, este nevoie de o suplimentare a fondurilor dedicate îngrijirilor medicale pentru prematuri, întrucât în ultimii 10-20 de ani nu s-au mai făcut investiții majore în dotarea cu echipamente medicale a maternităților din țara noastră, iar bugetul Programului Național de Terapie Intensivă Neonatală s-a redus de la an la an, deși nevoile reale sunt în continuă creștere”, mai spune medicul primar neonatolog, șef Secție Neonatologie la Spitalul Universitar de Urgență din București. 

*** 
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României. Salvați Copiii România și-a asumat din 2010 o contribuție importantă pentru reducerea mortalității infantile în România printr-un program amplu, național, desfășurat prin mai multe componente care vizează, deopotrivă, dotarea maternităților cu echipamentele medicale necesare îngrijirii copiilor născuți prematur, dezvoltarea rețelelor specializate de suport pentru mame și copii la nivelul comunităților rurale, pregătirea cadrelor medicale și implicarea specialiștilor în îmbunătățirea politicilor publice și a serviciilor privind sănătatea mamei și copilului. În cadrul campaniei de reducere a mortalității infantile, au fost dotate 88 de maternități cu 515 echipamente, pentru salvarea a 42.000 de prematuri.