Federația Fundațiile Comunitare din România și Lidl România lansează a doua ediție a programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” și oferă granturi în valoare totală de peste 1.230.000 lei pentru inițiative civice în 5 orașe. 
 
Pentru al doilea an consecutiv, Lidl și Federația Fundațiile Comunitare din România continuă să susțină cele mai bune soluții locale la provocări din educație și mediu, dând startul la finanțări nerambursabile în noi orașe: Bacău, Baia Mare, Constanța, Ploiești și Timișoara.
 
Începând cu 19 mai, ONG-uri, instituții de învățământ și grupuri de inițiativă din cele 5 orașe pot aplica pentru  unul dintre granturile nerambursabile oferite prin intermediul celei de-a doua ediții a programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Valoarea totală a granturilor oferite de Lidl România este de peste 1.230.000 de lei. Programul este coordonat la nivel național de Federația Fundațiile Comunitare din România prin 5 fundații comunitare din rețeaua federației, în: Bacău, Ploiești, Timișoara - prin fundația comunitară din orașul de reședință, Constanța - prin Fundația Comunitară Galați, și la Baia Mare - prin Fundația Comunitară Oradea. Fiecare dintre cele 5 fundații va acorda finanțări în valoare totală de 246.000 de lei și mentorat pentru cele mai bune soluții locale la provocări în domeniile mediu și educație. 
 
Prin intermediul acestor granturi, vor putea fi puse în practică în noile comunități din Bacău, Baia Mare, Constanța, Ploiești și Timișoara inițiative precum crearea de spații comunitare pentru reconectarea locuitorilor orașului, alternative verzi de activare comunitară, grădini urbane de legume, ateliere de eco-școală, dar și alte idei din domeniile educație și mediu.

Obiectivele pe care trebuie să le aibă în vedere aplicanții din fiecare oraș au fost fundamentate în urma a 2 luni de cercetare și dialog cu administrațiile locale și societatea civilă. În funcție de oportunitățile și provocările locale identificate în urma acestui proces, fundațiile comunitare au stabilit următoarele direcții de implementare:
● La Bacău și Ploiești, se vor lansa apeluri deschise de idei și proiecte în domeniile mediu și educație. Cele mai bune inițiative comunitare vor beneficia de mentorare și finanțări în valoare totală de 246.000 lei per oraș.
● La Timișoara, programul susține, cu un total de 246.000 lei, inițiative care vizează îmbunătățirea spațiului urban comun în contextul provocărilor generate de pandemia SARS-COV-2 și creșterea capacității grupurilor și organizațiilor de a adresa mai bine nevoile cetățenilor.
● În Baia Mare și Constanța, sunt vizate soluții mixte după cum urmează: în orașul maramureșean, 172.000 de lei vor fi investiți direct în amenajarea unei grădini incluzive în Parcul Central, iar 73.000 de lei vor fi oferiți sub formă de microgranturi pe baza unui concurs de proiecte pe teme de educație și mediu. În Constanța, 98.400 de lei vor merge către reamenajarea și animarea pasajului pietonal din apropierea gării orașului, iar 147.600 de lei vor fi acordați, sub formă de granturi, prin concurs, celor mai bune soluții venite din comunitate la provocările locale din domeniile mediu și educație.
 
Arhitectura procesului de aplicare este distinctă ca etape și calendar de la un oraș la altul. Informații specifice în legătură cu procesul de aplicare pot fi consultate în ghidurile de finanțare disponibile pe website-ul național al programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Pe toată perioada de aplicare, cele 5 fundații comunitare pun la dispoziție sesiuni de consiliere sau training pentru rafinarea ideilor de proiecte și pentru redactarea cererilor de finanțare. Selecția finală va fi realizată de echipe de jurizare stabilite local, pe baza experienței în dezvoltare de proiecte și expertizei în cele două domenii strategice. 
 
Inițiativa programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” vine ca un răspuns pentru nevoile reale ale comunităților și este o măsură prin care Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România își propun să sprijine acțiuni relevante, cu impact pe termen lung.  La prima ediție, care a avut loc în anul 2020, programul s-a desfășurat simultan în 6 orașe din țară (Brașov, Brăila, Buftea, Cluj, Oradea și Vaslui) și a finanțat 49 de inițiative locale cu o mobilizare impresionantă. Acestea au însumat peste 700 de acțiuni civice, mii de ore de voluntariat și zeci de mii de cetățeni implicați direct sau indirect, ca urmare a rezultatelor ediției pilot.
 
„De mai bine de 9 ani, am văzut cum se transformă comunitățile atunci când oamenii pun la un loc idei și fapte. Fondul pentru un viitor mai bun în comunități din ediția pilot a demonstrat că există un potențial de schimbare și implicare <<la firul ierbii>>, care așteaptă să fie cartat și activat. Mergem mai departe, în 5 orașe noi, cu încrederea că fundațiile comunitare din rețeaua federației vor juca, așa cum ne-am obișnuit, un rol cheie în activarea de soluții civice noi și relevante pentru comunitățile locale”, a declarat Ciprian-Mihai Păiuș, Director executiv - Federația Fundațiile Comunitare din România.
 
Cei interesați să afle mai multe sau să se implice ca voluntari sau susținători pot accesa www.fondulpentruunviitormaibun.ro sau conturile de social media dedicate programului, respectiv: pe pagina națională de Facebook, Instagram și paginile locale de social media din Timișoara, Baia Mare, Constanța, Bacău și Ploiești

***
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial. Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț. În spatele operațiunilor din magazine, din centrele logistice și din sediile centrale stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central de la Neckarsulm.  În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.
 
Federația Fundațiile Comunitare din România a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile, capabile să evolueze împreună, prin implicarea diferiților actori locali. Federația susține 16 fundații comunitare însumând peste 7000 de proiecte și 30 de milioane de lei în investiții comunitare. În prezent mai bine 46% din populația României are acces la o fundație comunitară și rețeaua familiilor comunitare este în continuă creștere.