În ultimul deceniu, numărul elevilor români a scăzut cu aproape 349.000 de copii (1), consecință a scăderii natalității și emigrării masive, pe de o parte, și a cronicizării abandonului școlar pentru copiii vulnerabili, pe de altă parte. Astfel, la nivelul anului școlar 2017-2018, aproximativ 30.000 (2) de elevi din învățământul primar și gimnazial au fost nevoiți să abandoneze școala, cel mai adesea din cauza sărăciei și a costurilor ascunse ale educației. Pentru a veni în sprijinul copiilor vulnerabili, Salvați Copiii România anunță cel mai mare eveniment caritabil al anului, Festivalul Brazilor de Crăciun, un prilej al solidarității sociale, ajuns la a 19-a ediție.
 
Seara de gală și licitația Festivalului Brazilor de Crăciun vor avea loc în data de 12 decembrie la Stejarii Country Club și își propun să strângă fonduri pentru educația școlară a 5.000 de copii, beneficiari ai programelor „Școală după Școală”. Pentru prima dată în istoria Festivalului Brazilor de Crăciun, brazii realizați de designeri faimoși, special pentru Festival, pot fi admirați pe platforma de licitații de artă online Lavacow.com. Astfel, Lavacow.com se alătură nobilei cauze Salvați Copiii și pune la dispoziție tehnologia sa performantă pentru promovarea și licitarea brazilor. 
 
Conform raportului MEN privind situația învățământului preuniversitar, în anul școlar 2017-2018, erau cu 24.000 mai puțini elevi decât în anul anterior și cu aproximativ 349.000 mai puțini decât în anul școlar 2009-2010. 
 
Reducerea populației școlare are în principiu la bază scăderea populației, amplificarea fenomenului migrației, diferențele de infrastructură școlară dintre mediile de rezidență și abandonul școlar devenit cronic în mediile socio-economice vulnerabile. 
 
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România: „Copilul este cel mai vulnerabil membru al societății, pentru că el este în proces de formare educațională, socială, emoțională și nu are instrumente să pună presiune asupra deciziei politice, astfel încât drepturile să îi fie nu doar garantate pe hârtie, ci și aplicate, în viața de zi cu zi. Pentru că în viața de zi cu zi sunt copii care abandonează școala din cauza sărăciei extreme, din cauza decuplării satului în care locuiesc de o rețea de transport, dar mai ales din cauza politicilor publice care îi ignoră.

La Festivalul Brazilor de Crăciun, acești copii sunt vizibili, sunt în fața noastră și ne cer sprijinul pentru a putea rămâne în școală”.
 
ACCESUL LA EDUCAȚIE, DISCRIMINATORIU
Abandonul școlar. La nivelul anului școlar 2016-2017, învățământul primar și gimnazial înregistrează o rată a abandonului de 1,1% în urban și 2.3% în rural (3). Cu o rată de părăsire timpurie a școlii de 16,4% (EUROSTAT), România rămâne departe de ținta de 11,3% asumată pentru anul 2020 (conform Agendei Europa 2020).
 
Costurile de școlarizare sunt principalul motiv de abandon școlar în comunitățile marginalizate. Pentru o parte dintre elevi, mai ales pentru cei din zonele rurale sărace, unul dintre aceste costuri restrictive este cel aferent transportului către și de la școală. La nivelul anului școlar 2015-2016, peste 125.000  (4) de elevi au făcut naveta zilnic folosind transportul rutier pentru a ajunge la cursuri. 
 
Deși este menționată în rapoartele anuale ale MEN ca măsură de combatere a abandonului și oferire de șanse egale pentru copii de a frecventa școala, decontarea parțială sau totală a transportului vine cu o serie de limitări. Tarifele maxime pe kilometru impuse transportatorilor nu sunt respectate în multe situații, ceea ce face ca abonamentele să fie suportate integral de către părinți. Prețul transportului variază de la traseu la traseu, unul dintre cele mai mari prețuri fiind 297 lei/lună (Turda-Cluj). 
 
Mirela, 11 ani: „Eu nu vreau brad de Crăciun, dar aș vrea niște ghete speciale, cu talpă care să crească, pentru că și piciorul meu crește, iar mama se necăjește că nu mă mai poate trimite, desculță, la școală. Aș vrea, așadar, niște ghete noi, roșii, care să țină cât ține școala, dar eu vreau să mă fac doctor și asta înseamnă mulți ani de învățare”.
 
Un studiu realizat de Salvați Copiii România arată că majoritatea costurilor asociate programelor Școală după Școală sunt suportate de părinți, doar 10% dintre respondenți afirmând că o altă instituție acoperă o parte din costuri (7,6%) sau toate costurile (2,5%).
 
Clivajul rural/urban se resimte puternic în privința numărului de copii școlarizați. În cazul învățământului preșcolar, numărul copiilor scade cu peste 4.000 în anul școlar 2017-2018 față de anul precedent în mediul rural, în timp ce în mediul urban crește cu o cifră similară (5). Datele fac referire la mediul în care funcționează unitățile de învățământ, nu cel de domiciliu al copiilor. Cu alte cuvinte, decalajele se explică parțial și prin copiii care locuiesc la sat, dar învață în orașele apropiate de casă. 
 
FESTIVALUL BRAZILOR DE CRĂCIUN, MOMENTUL DE AUR AL SOLIDARITĂȚII
În cei 19 ani dedicați exlusiv cauzei copiilor pentru care educația rămâne un drept numai pe hârtie, Salvați Copiii România a readus în școală 39.485 de copii, dintre care în programe de tip Grădiniță Estivală - 8.196 de copii, în programe de tip Școală după Școală –27.173 de copii, iar în programul A Doua Șansă – 4.116 de copii, reușind să strângă cu ajutorul companiilor suma de 5.317.800 de Euro. 
 
Designerii care au creat brazi unici, pentru această ediție, sunt: 
• Doina Levintza • Anca Fetcu Lupu, cu sprijinul Delaco • Nicu Bocancea & Florăria Iris • Ioana Ciocan & Art Safari București • Adela Pârvu & arh. Andreea Beșliu • Stephan Pelger & Agnes Mattis-Teutsch, cu sprijinul CLUB MED • Laura Hîncu și Lights & Magic • Tudor Laban & Obsentum • Iulia Totoianu & Libris.ro • Dorin Negrău • Justinian Scărlătescu & ArtROTARY CIȘMIGIU • Octavian Roman - Creativ Interior, cu sprijinul Piastrelle • Omid Ghannadi & Cătălin Măruță • Ioana Uretu & Metropolitan Jewelry • Dhaniel Nora, cu sprijinul Sephora • Mihaela Bachmann •Ana & Maria Mohonea – Architectural Christmas • Alina Alexe - DecorAktiva & Mara Mura • Arh. Miruna Ardelean & Atelierele ILBAH • Ciprian Vlaicu & Andrei Coman, cu sprijinul ROMAERO • Alexandra Nicula & arh. Alina Drăgan - Art Interiors, cu sprijinul MAER • Laura Olaru • Manuela Pungan & Victoria Gallery • Mihaela Bălan & Anastasia Beverly Hills • Șerban Porupca & Rogue8 Store • Ioana Șucu & ClassIN • Arh. Roxana Dan & Maria Ghement - Lisa & Co • Mihai Veg & Ioana Goția-Ciurea - Prototip Studio & TIFF. 
 
Acestora li se va alătura bradul Salvați Copiii, realizat de Ștefania Mircea și o parte dintre copiii din programele Salvați Copiii. 
 
Sponsorii ediției 2019: 
Sponsori Diamond: Catena • Deutek România • Nuclearelectrica
Sponsori Platinum: Kaufland România • Renovatio • 360 Revolution • ClassIN • Romanian Business Consult • Banca Comercială Română
Sponsori Gold: One United Properties • B&B Collection (Kultho) • Banca Transilvania • Atelierele ILBAH • Hidroelectrica • Deutsche Leasing România • Beautik Haute Parfumerie
Sponsori Silver: Altius • Dorna • Pepco • Tezyo • PENNY Market România • SkyXS Aircargo • Magazinele next • Ceetrus • DP World Constanța • OTP Bank România • P3 Logistic Parks • Canon România • Maresi • Sykes România • Clifford Chance Badea • OSCAR • 102 The Address by Caba
 
Comitetul de organizare al evenimentului: Adela Harnagea • Amalia Năstase • Andreea Godeanu • Andreea Raicu • Cătălina Porojan • Cristian Hordilă • Florentina Costea • Jean Paul Bottcher • Tereza Munteanu • Gabriela Alexandrescu.
 
 
***
Despre Organizația Salvați Copiii
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic său religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României. Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea, conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil. În calitate de membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 28 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 29 de ani de activitate, peste 1.900.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

_____________________________
(1) Raportul MEN privind situația învățământului preuniversitar, în anul școlar 2017-2018
(2) INS baza de date TEMPO ONLINE, date prelucrate
(3) INS baza de date TEMPO ONLINE
(4) Salvați Copiii România, Avocatul Poporului, Raport privind respectarea drepturilor copilului în România, 2019, pag.91
(5) Salvați Copiii România, Avocatul Poporului, Raport privind respectarea drepturilor copilului în România, 2019