Fundația Avon a anunțat că oferă granturi de 1 milion de dolari la nivel mondial, pentru 50 de servicii și asociații neguvernamentale implicate în lupta împotriva violenței domestice în această perioadă. Ca parte a acestei inițiative, în România, Fundația acordă un grant de 22,000 de dolari Asociației ANAIS, una dintre cele mai active organizații în prevenirea și combaterea violenței în familie.

Fondurile din partea Fundației AVON vor fi utilizate de Asociație pentru continuarea serviciilor de consiliere, asistență juridică, sprijin material și moral pentru victimele violenței domestice din această perioadă.

Mihaela Mangu, Director Executiv Asociația ANAIS: “În perioada stării de urgență am primit solicitări atât de la victimele izolării - victimele violenței domestice, cât și din partea rudelor, vecinilor și apropiaților acestora. Au fost situații când am fost contactați de medici care doreau să sprijine victimele, copii care voiau să-și ajute părintele aflat într-o situație abuzivă sau reprezentanți ai unor instituții publice  care solicitau informații pentru cazuri de violență domestică. Modalitatea predominantă de contactare a specialiștilor asociației a fost diferită de până acum - am fost contactați prin intermediul WhatsApp, Facebook Messenger, chat-ul site-ului, modalități în care victima nu este nevoită să vorbească și să fie auzită. Numărul apelurilor telefonice a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut.

Este dificil să ne dăm seama care este imaginea reală a fenomenului, pentru că victimelor le este foarte greu să ceară ajutor când abuzatorul este alături de ele cea mai mare parte a timpului, când legăturile directe cu familia/prietenii/locul de muncă sunt diminuate sau chiar absente din cauza distanțării sociale.

Simțim că este nevoie de mai multe acțiuni concrete pentru siguranța victimelor violenței domestice în această perioadă de izolare și, din acest motiv, încercăm să ne adaptăm și să ne îmbunătățim serviciile astfel încât intervenția noastră să fie cât mai eficientă.”

De asemenea, AVON vine și în ajutorul victimelor violenței domestice din Republica Moldova, pe fondul creșterii incidenței abuzurilor în timpul izolării la domiciliu din cauza coronavirusului. Compania va oferi finanțare Asociației “Stimul” din Republica Moldova, pentru continuarea activității din centrul de zi pentru victimele violenței domestice din orașul Ocnița.
 
Programul de granturi de urgență a fost lansat în tandem cu campania AVON  “IZOLATE, DAR ÎMPREUNĂ”, ca răspuns la creșterea cazurilor de violență domestică în contextul pandemiei de coronavirus. Finanțarea va oferi sprijin vital pentru peste 250.000 de femei și copii aflați în situații de risc, din 37 de țări.
 
Cum vor fi folosite fondurile?
În Marea Britanie, fundația caritabilă Women’s Aid, dedicată luptei împotriva violenței în familie, va primi 50.000 de dolari pentru a finanța serviciile sale de asistență digitală, inclusiv  linia de sprijin Live Chat, Forumul Supraviețuitorilor și Manualul Supraviețuitorilor, care vor ajuta peste 8.000 de femei.
În Mexic, una dintre țările cu cea mai mare rată de violență domestică , fondurile oferite de Fundația Avon vor ajuta Rețeaua Națională de Adăposturi să furnizeze acces la resurse și protecție imediată pentru cca 3.000 de femei și copii. 
 
În India, Asociația de Planning Familial va primi 40.000 de dolari care îi vor permite să furnizeze servicii esențiale pentru comunitățile rurale din țară, inclusiv consiliere pentru femeile și copiii vulnerabili, afectați de abuzuri domestice. 
 
Pe lângă granturile Fundației Avon și în parteneriat cu brandurile surori Aesop, The Body Shop și Natura, Avon solicită guvernelor din întreaga lume să păstreze violența domestică pe agenda de priorități și să extindă finanțarea și resursele pentru a face față violenței în creștere. 

Companiile își folosesc reach-ul global cumulat pentru a ajunge cu aceste mesaje la 200 milioane de consumatori din 110 țări și a le cere să susțină campania
 

Natalie Deacon, Președinte al Fundației Avon pentru Femei, a declarat: “Avon sprijină femeile de 130 de ani, iar sprijinul nostru este acum mai necesar ca oricând. Prin intermediul acestei noi finanțări din partea Fundației Avon, putem face diferența în viețile femeilor și ale copiilor vulnerabili din întreaga lume, care au nevoie de protecție urgentă în fața abuzurilor domestice”. 
 

“Avon sprijină de 15 ani organizațiile care combat violența bazată pe diferența de gen și nevoile lor nu au fost niciodată mai acute. Suntem mândri să putem contribui și sprijini campania Avon “IZOLATE, DAR ÎMPREUNĂ”, ca răspuns la creșterea cazurilor de violență domestică în timpul pandemiei de coronavirus.”

La nivel global, cei 5 milioane de reprezentanți Avon vor continua să ofere asistență vitală femeilor și copiilor care trec prin abuzuri, introducând informații de suport și asistență în broșuri, semnalând locaurile de unde se poate obține ajutor și donând produse vitale de igienă și îngrijire pentru adăposturi. 

***
Despre Avon 
De 130 de ani, Avon reprezintă femeile, oferind produse inovatoare de înaltă calitate, care sunt vândute în primul rând femeilor, prin intermediul femeilor. Milioane de reprezentanți independenți de vânzări din întreaga lume comercializează branduri iconice Avon precum Avon Color și ANEW prin intermediul rețelelor lor sociale, construind propriile lor afaceri de frumusețe, full-time sau part-time. Avon oferă încredere femeilor, sprijină spiritul antreprenorial și bunăstarea și a donat peste 1 miliard de dolari cauzelor femeilor prin Avon și Fundația Avon. 

Despre Fundația Avon pentru Femei
Fundația Avon pentru Femei se angajează să susțină problemele care contează cel mai mult pentru femei. De la înființarea sa în 1955, Fundația Avon a promovat sau a sprijinit activități caritabile, științifice, educaționale și umanitare, cu un accent deosebit pe activități care îmbunătățesc viața femeilor și a familiilor acestora. Până în 2018, Avon Products, Inc. și Fundația Avon au contribuit cu peste 1 miliard de dolari în peste 50 de țări. Astăzi, programele Avon privind cauzele globale se concentrează asupra conștientizării și prevenirii cancerului de sân prin programul Avon împotriva cancerului de sân și pentru încetarea violenței asupra femeilor.