IKEA România și Fundația Comunitară București lansează prima ediție a Fondului IKEA pentru Egalitate de Gen, cu valoarea totală de 630.450 lei. Fondul va susține financiar, timp de trei ani, proiecte, din București și Ilfov, care stimulează independența economică a femeilor aflate în situații de vulnerabilitate și promovează parteneriatul de gen. Propunerile de proiect pot fi trimise până pe 21 ianuarie 2019, pe platforma programului.
Conform celui mai recent Indice al Egalității de Gen, România se află pe locul 25 din 28, în cadrul Uniunii Europene, în ceea ce privește egalitatea de gen. Indicele analizează situația femeilor și bărbaților în ceea ce privește piața muncii, resursele financiare, nivelul de educație, sănătate, cum este folosit timpul, puterea de decizie.
În acest context, Fondul IKEA pentru Egalitate de gen va susține financiar proiecte care contribuie la creșterea independenței economice a femeilor aflate în situații de vulnerabilitate, la educația pentru parteneriatul de gen, cu accent pe viața privată, precum și intervenții comunitare pentru transformarea rolurilor de gen tradiționale.
Pot aplica organizații non-guvernamentale, neafiliate politic, echipe compuse din minimum trei persoane constituite ca grupuri de inițiativă fără personalitate juridică, sau întreprinderi sociale care vor desfășura activitățile propuse în Municipiul București sau județul Ilfov.
Proiectele vor fi selectate cu ajutorul unui juriu independent, format din persoane cu experiență în domeniul studiilor și politicilor de gen, dezvoltării comunitare și implicării sociale.
”IKEA România susține efortul de a construi o lume incluzivă și egală. Suntem o companie cu valori umaniste și credem că egalitatea de gen este importantă pentru toți angajații și clienții noștri. Credem că atunci când oamenii au aceleași oportunități de dezvoltare, indiferent de gen sau condiție socială, toată lumea are de câștigat”, a declarat Ioana Ștefan, Diversity and Inclusion Ambassador, IKEA România.
Fundația Comunitară București este partenerul IKEA România în lansarea Fondului IKEA pentru Egalitate de Gen și în gestionarea procesului de selecție a proiectelor candidate.
”Începi să ai comunități puternice atunci când ”acasă” este bine. Iar acest lucru nu este posibil fără egalitatea de gen - o vulnerabilitate majoră în România. Ne dorim ca proiectele pe care le selectăm să schimbe vieți, dar mai ales să devină o inspirație pentru ca și alții să se implice în acest domeniu”, a declarat Alina Kasprovschi, director executiv, Fundația Comunitară București.
Calendarul complet, criteriile de eligibilitate, procesul de selecție, precum și formularele de aplicație sunt disponibile pe site-ul fondului.
Pentru întrebări legate de procesul de aplicație, vă rugăm contactați:
Cristina Văileanu, Grants Manager, Fundația Comunitară București cristina@fundatiacomunitarabucuresti.ro
***
Despre IKEA România
IKEA este o companie de retail mobilier și decorațiuni, de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad. Marca IKEA a fost înregistrată în 1943, în Suedia. Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a țară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din INGKA Group. Detalii pe www.IKEA.ro.
Viziunea IKEA: Să creăm o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni.
Misiunea IKEA: Să oferim o gamă largă de produse de mobilier, accesorii și decorațiuni pentru casă - funcționale și cu un design de calitate, la prețuri atât de scăzute încât cei mai mulți oameni să și le poată permite.
Despre Fundația Comunitară București
Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 7 ani, a finanțat peste 320 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu un milion de euro (4,69 milioane de RON). Fundația Comunitară București este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 15 fundații comunitare din țară. Pentru mai multe detalii, vizitați www.fundatiacomunitarabucuresti.ro.