 Liga Elevilor Meseriași a organizat, cu sprijinul OMV Petrom, Gala Visurilor Meseriașe, un eveniment de strângere de fonduri.  În urma acestuia, asociația a strâns 22.650 lei pentru dotarea celor 13 ateliere de mecanică din județ.
 
Gala Visurilor Meseriașe, primul eveniment de strângere de fonduri dedicat învățământului profesional și tehnic din Buzău, a strâns 22.650 de lei pentru dotarea celor 13 ateliere de mecanică din liceele din județ. Evenimentul, organizat de Asociația Liga Elevilor Meseriași și sponsorizat de OMV Petrom, avut loc ieri seară la Unirii Events Hall în Buzău.  
 
Gala organizată de elevi a reușit să obțină fonduri cu peste 70% mai mult față de suma pe care aceștia și-o propuseseră, de 13.000 de lei. Acest lucru s-a datorat participării în număr mare la eveniment și generozității comunității buzoiene, care a făcut donații și a licitat pentru obiecte de valoare oferite de personalități din lumea artistică, sportivă sau de modă a României, precum un set de produse Vama și Tudor Chirilă cu autograf, o minge a echipei Naționale a României cu autograful lui Miodrag Belodedici și o rochie de seară realizată de cunoscutul designer Irina Schrotter. 
 
„Ne-am bucurat enorm de reacția pozitivă a profesorilor, a mediului de afaceri și a autorităților locale și  de faptul că am depășit obiectivul propus. A fost un moment mult visat și este doar primul demers de anvergură pe care îl facem cu scopul îmbunătățirii situației din învățământul profesional și tehnic. Cu fondurile suplimentare vom putea ajuta mai mult viitorii meseriași buzoieni. Multumim echipei OMV Petrom pentru întreg sprijinul acordat în organizarea galei, dar si participanților, companiilor, artiștilor, profesorilor și colegilor noștri liceeni care au făcut din această gală un succes” a declarat Viorel Răducu, Project Manager  al Asociației Liga Elevilor Meseriași. 
 
Alături de elevii din ligă, au contribuit la realizarea evenimentului și alți colegi de la licee tehnologice și teoretice din Buzău. Peste 25 de elevi de la specializarea bucătar-ospătar de la Liceele Tehnnologice „Meserii și Servicii” și „Dr. C. Angelescu” au pregătit și servit cina celor peste 130 de participanți, sub coordonarea lui Chef Cezar Munteanu. Momentele artistice ale serii au fost oferite de Ansamblul Balada, de la Colegiul Tehnic, formația Revival, care are în componență 4 elevi de la Colegiul „B.P.Hașdeu” și de Bianca Bîsceanu, elevă la Liceul Teoretic "Alexandru Marghiloman".
 
„Gala aceasta a fost despre puterea și curajul de a visa, dar mai ales despre dorința și ambiția de a-ți îndeplini visele – așa cum fac acești elevi care se implică activ în îmbunătățirea condițiilor de învățare pentru ei și colegii lor. Suntem foarte mândri de reușita lor și ne dorim să le fim alături în continuare în următoarele lor demersuri pentru a construi un viitor mai bun”, a declarat Mona Nicolici, Manager Departament Sustenabilitate, OMV Petrom.
 
Gala Visurilor Meseriașe, la care au participat autorități locale, reprezentanți ai mediului de afaceri, precum si directori și profesori de la liceele tehnologice din județ, a fost organizata cu sprijinul Via Viticola Sarica Niculițel, Domeniile Prince Matei și Unirii Events Hall.
 
Creată în 2018 și devenită asociație în luna iunie 2019, Liga Elevilor Meseriași este un proiect inovator dezvoltat de OMV Petrom prin platforma România Meseriașă. În prezent, aceasta are ca membri 32 de elevi și 26 de profesori coordonatori de la liceele tehnologice și școlile profesionale din județul Buzău.
 
***
Liga Elevilor Meseriași
Liga Elevilor Meseriași este prima asociație care reprezintă interesele elevilor din învățământul profesional și tehnic din județul Buzău. Misiunea acesteia este de a schimba în bine sistemul educațional pe care îl reprezintă prin inițiative proprii și demersuri de advocacy.