Mastercard se alătură campaniei „Donează pentru linia întâi”, dezvoltată de eMAG, Banca Transilvania, Bitdefender și Mobexpert, cu scopul de a sprijini eforturile medicilor și ale personalului sanitar, precum și ale polițiștilor, armatei și jandarmilor, în lupta cu pandemia de coronavirus.
Angajamentul Mastercard constă în direcționarea unei sume initiale de 500.000 de lei, pentru a contribui la achiziția de materiale medicale care vor fi distribuite pe teritoriul țării prin intermediul și în conformitate cu necesarul comunicat constant de Departamentul Situații de Urgență (DSU). Totodată, compania încurajează deținătorii de carduri Mastercard și Maestro care își doresc și pot face un gest de solidaritate, să se alăture cauzei prin folosirea cardurilor personale pentru a face o donație pe emag.ro/doneaza, iar pentru fiecare donație efectuată cu un card Mastercard sau Maestro, Mastercard va contribui cu încă 10 lei, suplimentar față de suma inițială.
„Este nevoie în continuare de solidaritate și acțiuni concrete prin care putem să fim alături de cei mai vulnerabili dintre noi și să-i protejăm pe cei care, la rândul lor, se luptă să ne facem bine, să rămânem sănătoși și să putem ieși din casă în siguranță cât mai curând. Ne bucurăm să fim parte din inițiativa Donează pentru linia întâi, un proiect amplu, relevant, transparent, care acționează în timp real pentru a răspunde necesităților. Trăim un scenariu fără precedent, în care trebuie să rămânem uniți și să construim împreună viitorul mai bun pe care ni-l dorim cu toții”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.
În această perioadă, prioritatea Mastercard este protejarea siguranței și sănătății românilor, prin eforturi relevante în combaterea noului coronavirus. În martie, compania anunța extinderea partneriatului cu Asociația Dăruiește Viață, printr-o contribuție de 100.000 de euro pentru achiziționarea de echipamente speciale, cu importanță crucială în asigurarea îngrijiri adecvate pentru persoanele infectate cu COVID-19.
***
Despre Mastercard
Mastercard este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Coeficientul nostru de decență (DQ) este pilonul de bază al culturii care ne reprezintă și pe care se sprijină tot ceea ce facem în companie și în afara ei. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.