Zece asistente pricepute, tot atâtea monitoare cardio-respiratorii de ultimă generație și o stație de monitorizare continuă a funcțiilor vitale pentru copiii născuți prematur. Este necesarul de care are nevoie Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino din București, pentru ca nou-născuții prematur să aibă parte de o îngrijire medicală adecvată vulnerabilităților cu care aceștia vin pe lume.
„Nu ai cum să nu te atașezi de copiii pe care îi îngrijești. Cu cât e mai mic, cu atât stă mai mult în incubator și îl vezi, practic, cum crește de la o zi la alta. Când îl scoți din ”căsuță”, pe la 2.000g, și-l adaptezi la mediul extern, iar apoi îl externezi și știi că ai plecat de la o gâgâlice de câteva sute de grame, sentimentul e fantastic. E drept că și reversul e groaznic”, spune medicul neonatolog Adrian Crăciun, de la Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino.
Iar reversul este cumplit pentru medic, pentru că nimic nu este mai greu de acceptat decât pierderea unei vieți, pentru că nu ai la dispoziție aparatura medicală performantă atât de necesară.
„Incubatorul e ca un scut pentru prematuri: asigură căldura necesară (prematurii fac ușor hipotermie), protejează de factorii stresanți externi (zgomot, lumină puternică), ajută la monitorizarea lor (poti ține dezbrăcat în incubator și un prematur de 500g), pe scurt e o copie imperfectă a uterului, dar fără de care nu se poate”, explică medicul.
Așa că întrebat de ce are nevoie astăzi, la final de an, în Secția de neonatologie, pentru a putea face față tuturor solicitărilor, pentru că este o maternitate unde ajung foarte multe cazuri severe, prin transfer, doctorul Crăciun a răspuns imediat:
„Zece asistente pricepute, tot atâtea monitoare cardio-respiratorii de ultimă generație și o stație de monitorizare continuă a funcțiilor vitale pentru copiii născuți prematur.”
Dacă cinci companii cu cifră de afaceri medie direcționează 20% din impozitul pe profit către cauza maternităților, secția de neonatologie a Spitalului Clinic Dr. I. Cantacuzino ar putea beneficia de aparatura medicală absolut necesară. Încă zece companii, și alte trei Secții de neonatologie din țară vor putea asigura copiilor născuți prematur șansa la viață.
Numai din fondurile colectate între 2012 și 2017 din direcționarea a 20% din impozitul pe profit, Organizația Salvați Copiii România a dotat maternitățile din România cu aparatură medicală necesară salvării copiilor născuți prematur, în valoare totală de 1.679.504 euro.
20% din impozitul pe profit
Companiile se pot implica în dotarea maternităților, prin sponsorizarea Organizației Salvați Copiii, potrivit Codului Fiscal, astfel:
- Societățile Comerciale plătitoare de impozit pe profit vor scădea sumele aferente din impozitul pe profitul datorat, la nivelul valorii minime dintre următoarele: 0,5% din cifra de afaceri și 20% din impozitul pe profit datorat.
- Microîntreprinderile vor scădea sumele aferente din impozitul pe venit datorat, până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul pe venit datorat trimestrial.
Contractul de sponsorizare se poate descărca de pe site-ul Salvați Copiii: www.salvaticopiii.ro/directioneaza-20-din-impozitul-pe-profit
***
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii
Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.
Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil.
În calitate de membru al Save the Children International, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 28 de ani de activitate, peste 1.750.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.
l www.salvaticopiii.ro l