Mega Image continuă implicarea în lupta împotriva pandemiei COVID-19 și susține sistemul medical printr-o donație de 1.160.000 de lei către Crucea Roșie Română pentru achiziția a 12 echipamente de ventilație medicală. 
 
„Trecem printr-o perioadă cu numeroase provocări, în care, deși nu e ușor pentru nimeni, e important să rămânem solidari și să contăm unii pe alții. Noi, ca retailer, avem un rol crucial și o mare responsabilitate prin urmare, ne-am mobilizat, depunem eforturi uriașe și facem investiții pentru a rămâne în continuare un loc sigur pentru cumpărături. Ne dorim să sprijinim cât mai mult comunitatea și am decis să ne alăturăm misiunii Crucii Roșii Române printr-o donație care să acopere achiziția de sisteme complete de ventilație, atât de necesare pacienților aflați în stare gravă din cauza infectării cu COVID-19,”  afirmă Mircea Moga, CEO Mega Image.

"Mulțumim partenerului nostru Mega Image pentru acest gest important de solidaritate în beneficiul întregii țări. Datorită acestei donații generoase, vom putea achiziționa echipamente medicale, vitale pentru spitalele din România", declară Ioan Silviu Lefter, director general, Crucea Roșie Română.
 
Mega Image a luat decizia de a susține eforturile din prima linie de luptă a cadrelor medicale pentru protejarea vieții și însănătoșirea cetățenilor români infectați cu COVID-19, prin susținerea unităților sanitare cu 12 monitoare și ventilatoare medicale. Aceste vor și achiziționate de Crucea Roșie Română și  vor fi distribuite în funcție de necesitățile unităților sanitare și de recomandările Ministerul Sănătății.
 
Societatea Națională de Cruce Roșie din România, organizația umanitară cu expertiză în prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor și intervenția în situație de dezastre, este în colaborare permanentă cu autoritățile centrale și locale și oferă sprijin logistic, uman și material pentru a consolida răspunsul țării noastre la amenințarea cu noul coronavirus (COVID-19). 
 
***
Despre Mega Image
Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 780 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara, Bacău, Focșani şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești. Mega Image îşi propune să ofere consumatorilor, în fiecare zi, servicii de calitate şi o gamă de produse hrănitoare, sănătoase şi sigure, la preţuri accesibile. Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internaţional ce operează în prezent pe trei continente.

#RomâniaSalveazăRomânia