În perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2016, Carrefour și UNICEF în România și-au unit eforturile de susţinere a educaţiei, pentru al treilea an la rând, printr-o campanie amplă de strângere de fonduri, în toate cele 31 de hipermarketuri Carrefour din întreaga ţară. Peste 70.000 de clienți au ales să doneze minim 1 leu la casa de marcat.
Fondurile donate de clienții Carrefour sprijină testarea pachetului UNICEF Educație Incluzivă de Calitate în 45 de unități școlare și structurile aferente, inclusiv grădinițe, din județul Bacău. În total, peste 27.000 de copii beneficiază de sprijin în mod direct, peste 700 de cadre didactice sunt implicate, iar 5.000 de părinți au beneficiat deja de cursuri de educație parentală.
„Campania de strângere de fonduri este o acțiune de amploare care a devenit deja o tradiție. Continuăm această frumoasă acțiune pentru că dorim să fim alături de cei mici și de familiile lor pentru a-i sprijini să fie învingători în parcursul școlar. Programul face parte din strategia Carrefour de a se implica, alături de UNICEF, în viața socială, în diferite momente cheie din viața oamenilor, de a oferi acestor copii şansa la o viaţă mai bună cu o educație accesibilă și continuă și o legătură mai puternică cu instituțiile de învățământ. Fondurile strânse prin această campanie vor veni în sprijinul copiilor pe trei paliere de intervenție: la nivelul şcolii, al familiei şi al comunităţii, din dorința ca ei să beneficieze de educație consistentă până la finalizarea normală a studiilor.”, a declarat Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România.
Pentru a veni în sprijinul copiilor aflați în afara sistemului de educație, pentru a crește participarea școlară și pentru a îmbunătăți rezultatele învățării și competențele dobândite, UNICEF și partenerii săi testează în 45 de școli din județul Bacău Pachetul Educație Incluzivă de Calitate. Acest pachet vizează atât creșterea calității educației, cât și participarea școlară a tuturor copiilor, în special a celor vulnerabili, din familii sărace, din comunități de romi, din mediul rural și a copiilor cu dizabilități. Pachetul cuprinde intervenții centrate pe copil care sunt realizate la nivelul școlii, familiei și al comunității. Pachetul educațional are caracter universal, toți elevii și toate școlile putând beneficia de intervențiile respective. Aceste intervenții pun accent pe prevenirea neșcolarizării, absenteismului școlar, abandonului școlar și părăsirea timpurie a școlii.
“Mulțumim Carrefour și clienților săi pentru că susțin an de an participarea copiilor vulnerabili la educație de calitate. Este nevoie de o investitie susținută pentru a produce schimbare. Am văzut în școlile din județul Bacău că parteneriatul dintre școală, familie și comunitate asigură copiilor accesul la educație, rezultate școlare mai bune și oportunități pentru a reuși în viață”, a completat Despina Andrei, Manager Comunicare și Strângere de Fonduri UNICEF în România.
Campania de strângere de fonduri s-a bucurat de sprijinul Andreei Marin, Ambasador Național pentru UNICEF în România, care a mulțumit casierilor pentru sprijinul acordat și implicarea pe durata acestei campanii. Vedeta a făcut o vizită surpriză la hipermarketul Carrefour din Constanța (magazin care a avut cele mai bune rezultate din țară în campania de anul trecut, convingându-i pe clienți să doneze), a felicitat toți angajații și a fost la rândul ei casieră pentru o zi pentru a susține campania. Pentru a vizualiza imagini cu Andreea Marin, Ambasadorul Național pentru UNICEF în România, casier pentru o zi în Carrefour, vă invităm să urmăriţi vizita din magazin, direct de pe canalul Youtube al Carrefour Romania.
Carrefour este unul dintre partenerii de durată ai UNICEF în România, iar în anii trecuți clienții Carrefour au sprijinit 15.000 de copiii din 32 de școli să beneficieze de educație în cadrul campaniei “Hai la Școală!”. Astfel, în unele școli, toți copiii au reușit să finalizeze cursurile, iar abandonul a ajuns la 0%.
***
Despre Carrefour:
Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa. De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, acesta primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile.
În România, Grupul Carrefour numără 282 de magazine dintre care 31 hipermarketuri 'Carrefour', 111 supermarketuri 'Market', 43 magazine de proximitate 'Express', 10 magazine de proximitate 'Contact', un magazin de comerț online: www.carrefour-online.ro și 86 de magazine Billa.
Despre UNICEF în România
UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.