Cauza lunii iunie se bucură de susținerea Kaufland România. Prima pictură murală în curtea unui spital pediatric a fost finalizată. Cu ajutorul donatorilor, 250 mp de zid cenușiu au prins culoare și un supererou și-a făcut apariția la geamul copiilor internați. Kaufland România s-a alăturat cauzei lunii iunie, Zid de Bine, pentru ca proiectul să se poată desfășura conform planului. Astfel, muraliștii de la Sweet Damage Crew vor începe să picteze cel de-al doilea zid, aflat în curtea Institutului pentru Sănătatea Mamei și Copilului din București.
 
„Am avut mari emoții când ne-am reluat activitatea obișnuită după 3 luni de #scutpentruspitale  în care am avut alături peste 110 sponsori și 32.000 de donatori individuali. A fost un efort fenomenal care a stors de puteri și de finanțe pe toată lumea. Și nu am greșit să stăm cu inima strânsă. Comportamentul donatorilor s-a schimbat și diferențele între campania de dinainte de pandemie și campania de după, sunt ca de la cer la pământ. Oamenii au obosit și este de înțeles. Cu atât mai importantă și mai de apreciat este acum implicarea din partea companiilor care încă pot să ajute,” spun fondatoarele Zi de Bine, Melania Medeleanu și Luciana Zaharia.
 
Inițiată la începutul lunii iunie de Asociația Zi de Bine alături de Asociața Edit, campania „Zid de Bine” și-a propus ca în luna dedicată copiilor să readucă speranțele și optimismul micuților internați la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu și la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului din Capitală, pictând zidurile exterioare ale instituțiilor cu imagini-manifest. 
 
„Ne-am alăturat acestui proiect fără să stăm prea mult pe gânduri. Este o cauză specială care avea nevoie de o pictură pe măsură. Totul a pornit de la ideea de CURAJ! Și cine are mai mult curaj decât un super-erou? Dar, uneori, și super-eroii sunt nevoiți să aștepte. Al nostru tocmai și-a lansat avionul de hârtie și așteaptă să vadă unde aterizează. Tot astfel și copiii aflați în spital sunt nevoiți să învețe lecția răbdării. Ei trec prin momente dificile și au nevoie de curaj, răbdare și de un spațiu în care să evadeze. Așa s-a născut #SuperKid, un personaj curajos care nu este adult, ci un copil, ca oricare altul, însă cu mască și mantie de erou. 

Tehnica pe care am utilizat-o este un mix între foto-realism (personajul) și un stil pueril, similar felului în care desenează un copil (casele, blocurile și soarele în colțul picturii). Am vrut, de asemenea, ca pictura noastră murală să protejeze mediul și implicit lumea în care copiii de acum vor deveni adulți și am folosit o vopsea specială care purifică aerul. Din tool kit au făcut parte vopselurile Vimuro Paints și Airlite Sunlight Exterior,“ a povestit Florin B. Cage, Manager Sweet Damage Crew.
 
Oricine poate pune o tușă de culoare pe Zidurile de Bine, donând către Asociația Zi de Bine astfel: prin SMS cu textul SUS la 8862 (mesaj în valoare de 4 euro); prin transfer bancar: în contul deschis la Banca Comercială Română (RON: RO56RNCB0092166359160001); prin PayPal; donație online prin PAGO, rohelp.ro, etc. – Mai multe variante de donare se găsesc pe pagina asociației www.zidebine.ro
 
La fel ca toate celelalte campanii derulate de Asociația Zi de Bine și aceasta s-a bazat pe sărbătoriții lunii în cauză, concept prin care orice persoană poate să își doneze ziua de naștere pentru o cauză umanitară, strângând fonduri pentru aceasta în locul cadourilor obișnuite. Kaufland România este  compania care se alătură campaniei dedicate lunii iunie, prima campanie după efortul de 3 luni de zile presupus de #scutpentruspitale, campania prin care Asociația Zi de Bine a reușit să aprovizioneze 78 de spitale și zeci de cabinete ale medicilor de familie cu aparatură medicală, echipamente de protecție și dezinfectanți în valoare de peste 900.000 de euro.

Foto credits_Adrian Ștefănescu