În această perioadă critică, în care pandemia de Covid-19 a adus schimbări radicale în viețile tuturor, Profi Rom Food SRL a donat Fundației United Way România suma de 10.000 de euro, pentru ajutorarea seniorilor izolați. Astfel, 300 de vârstnici din București primesc pachete cu alimente de bază și produse igienico-sanitare, care îi ajută să facă față efectelor pandemiei.
 
Întreaga lume traversează săptămâni dificile, în care pandemia de Covid-19 a afectat și modul în care se pot implementa programele sociale. Vârstnicii sunt una dintre categoriile cele mai vulnerabile în fața virusului Covid-19. În condițiile actuale, când cea mai bună cale de prevenire a îmbolnăvirii este să limităm contactul cu alte persoane, vârstnicii au și mai mult de suferit. Singurătatea, boala, resursele financiare limitate și imposibilitatea de a participa la activitățile susținute de programele United Way România îi determină să devină și mai vulnerabili. De aceea, este important să rămânem uniți și să îi ajutăm pe cei care au mai mare nevoie de mâncare și produse de igienă indispensabile.
 
Prin programele sale în sănătate, United Way România sprijină seniorii care au o situație materială precară și/sau care trăiesc singuri, oferindu-le mâncare, suport emoțional, medicamente sau servicii medicale de bază.
Profi Rom Food SRL este unul dintre partenerii strategici ai United Way România, colaborarea retailerului cu fundația având, deja, o tradiție de 4 ani.
 
”Implicarea și sprijinul Profi în această perioadă sunt de neprețuit și le mulțumim pentru eforturi. Ne leagă o relație de încredere reciprocă și apreciem faptul că sunt mereu atenți la nevoile persoanelor vulnerabile. Numai împreună putem fi mai puternici și putem ajuta acolo unde este nevoie!”, spune Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.
 

”Parteneriatul cu United Way România este important pentru noi”,
a declarat Călin Costinaș, director general adjunct al rețelei de magazine PROFI. ”Apreciem atât felul în care proiectele sale contribuie la rezolvarea unor cauze sociale majore, cât și recomandările în baza cărora găsim organizații serioase, cu rezultate dovedite în timp, pe care le includem în campaniile noastre anuale de responsabilitate socială, astfel încât ajutorul financiar pe care îl acordăm să ajungă cu siguranță acolo unde este cea mai mare nevoie de el.”
 
***
Despre United Way România
United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. Acționăm ca un organizator comunitar, mobilizând o rețea extinsă de parteneri din comunitate - ONG-uri, companii, instituții publice, lideri din societatea civilă, donatori și voluntari - să își coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv. Programele United Way România sprijină anual peste 12.000 de persoane în dificultate, cu susținerea a peste 3.000 de donatori individuali, 36 de donatori majori, 70 de companii şi peste 1.000 de voluntari.