MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 14-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. Fondul total de sponsorizare este 560.000 lei. Începând de anul acesta, înscrierile se fac online până la data de 15 iunie.
MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 14-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor. În cadrul programului se oferă finanțare în valoare totală de 560.000 lei, pe bază de concurs de proiecte, tinerilor sportivi și artiști din toată țara, cu rezultate bune în activitatea sportivă sau artistică pe care o desfășoară.
Începând din acest an, solicitările de finanțare se depun online până la data de 15 iunie 2019 pe pagina de internet a fundației, www.pentrucomunitate.ro. Pot fi înscrise în concurs proiecte individuale, de echipe sportive sau ansambluri artistice, cuprinzând rezultatele actuale ale solicitanților, obiectivele de viitor și bugetul pentru realizarea proiectului.
În decursul celor 13 ani de existență a programului, au fost susținuți 2.184 de tineri cu peste 3.780.000 lei, prin intermediul a 1.724 de proiecte finanțate în toată țara.
„Prin susținerea continuă a tinerilor purtători de valori, influențăm calitatea vieții lor și implicit calitatea vieții comunităților în care ne desfășurăm activitatea. Performanța tinerilor, precum a primului sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de anul viitor de la Tokyo, înotătorul Robert Glință, este rezultatul talentului, a muncii depuse, dar poartă și amprenta celor care acordă susținere. Ne bucurăm că de șapte ani consecutiv avem onoarea să colaborăm cu el și cu alți tineri valoroși pe diferite perioade, în decursul celor 14 ani de existență a Programului MOL de promovare a talentelor”, a declarat Camelia ENE, Country Chairman & CEO MOL MOL România.
În acest an, fondul total al programului este de 560.000 lei, accesibil tinerilor sportivi sau artiști cu vârste între 8 și 18 ani, respectiv categoriei de peste 18 ani, care au nevoie de susținere în scopul participării la concursuri sau achiziției de echipamente și materiale.
“Este primul an când proiectele se depun online, prin înregistrare electronică, pe site-ul Fundației Pentru Comunitate, www.pentrucomunitate.ro. Recomandăm celor interesați să se înregistreze și să înceapă din timp procedura de înscriere, atât pentru a evita eventualele greșeli datorate timpului scurt rămas până la expirarea termenului limită, cât și pentru a asigura depunerea corectă a documentelor necesare”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Dintre beneficiarii ediției anterioare a programului, înotătorul Robert Glință a reușit performanța să fie primul sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de Vară 2020 din Tokyo, pianista Cristina Tomescu din Craiova a câștigat locul I la Orbetello Piano Competition Junior 2019, Andreea Cristina Verdeș va reprezenta România la proba de gimnastică ritmică, în cadrul Jocurilor Europene din acest an, chitaristul Alexandru Grecu a obținut locul 3 la Festivalul internațional de Chitară Clasică „Alirio Diaz” din Austria, Amalia Tătăran este pentru al treilea an consecutiv campioană națională la spadă, Alyn Arhire a obținut și anul acesta locul I la dans clasic și dans contemporan la Olimpiada Națională de Coregrafie, înotătoarea Huszár Ingrid a participat la Jocurile Olimpice de Tineret. De asemenea, la doar 13 ani, artistul plastic Andrei Pennazio a participat la 7 expoziții naționale și internaționale și are în palmares un prim loc la un concurs național de pictură, Alexia Hecico din Baia Mare a câștigat locul III cu echipa și locul VI la individual la Campionatul Mondial de alergare montană, iar Ilinca Amariei a câștigat campionatul național de tenis U18.
***
Despre program:
Despre program:
În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, și corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite.
Din finanțarea totală a ediției a 14-a, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei domeniului artelor și 140.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului.
Solicitările pot fi depuse până la data de 15 iunie 2019, iar detaliile programului pot fi găsite pe www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro. Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Președintele juriului la secțiunea sport este Violeta BECLEA-SZÉKELY, campioană europeană la atletism şi doctor în sport, iar la secțiunea artă violonistul MÁRKOS Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj.
Despre MOL România
MOL România este o subsidiară a MOL Group şi una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezenţă de peste 20 ani pe piaţa autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse şi servicii în domeniul comerţului de carburanţi, lubrifianţi, produse petrochimice şi bitum. În prezent, compania deţine un număr de 219 staţii de servicii, 2 depozite de carburanţi, la Giurgiu şi Tileagd şi un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la Bucuresti, un sediu administrativ la Arad şi un număr de aproximativ 250 de angajaţi proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piaţă QUDAL. Începând cu anul 2017, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităţilor în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program pentru Sănătatea Copiilor sau Permis pentru Viitor.
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie internaţională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, aproximativ 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. În domeniul explorării și producției de hidrocarburi, experiența de peste 75 de ani a Grupului sprijină operațiunile de producție în 8 țări și activitățile de explorare în 13 țări. Grupul MOL controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de peste 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în 10 țări, din care 219 în România. Grupul MOL este un furnizor de produse din polimeri precum polipropilenă, polietilenă de înaltă şi de mică densitate, înregistrând vânzări anuale de peste 1.000 kt.
Despre Fundația Pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor.