Peste 400 de pasionați de tenis, sportivi de performanță și numeroase persoane publice s-au implicați în ediția 2 a turneul caritabil Tenis Pentru Fapte Bune, lansat de Asociația The Social Incubator. Evenimentul sportiv cu impact social Tenis pentru Fapte Bune, desfășurat pe 24-26 septembrie 2021, a fost găzduit de Pescariu Sports & Spa și a avut ca obiectiv implicarea comunității în viețile tinerilor instituționalizați și strângerea de fonduri pentru sprijinirea acestora.
Peste 3.500 de tineri părăsesc anual sistemul de protecție a statului și ca efect al lipsei de integrare, mulți dintre ei devin victime ale traficului de persoane sau de droguri, rămân fără locuință și doar 1 din 40 reușește să se angajeze legal. În dorința de a schimba aceste statistici, acțiunea Asociației The Social Incubator oferă tinerilor din medii vulnerabile din România acces la educație, șanse egale pentru un loc de muncă stabil și un viitor mai bun ca adulți.
Vedete precum Horia Brenciu, Cornel Ilie, Alexandru Bogdan și Cosmin Cernat s-au alăturat cauzei, părăsind timp de o zi lumina reflectoarelor pentru a juca pentru schimbare în cadrul meciurilor demonstrative de deschidere.
Turneul caritabil a fost susținut de sportivi de performanță precum Monica Roșu, Gabriela Ruse, Mihaela Buzărnescu, Alexandra Cadanțu, Virgil Stănescu, Vasile Maftei, Elisabeta Lipă și personalități din lumea tenisului: George Cosac (FRT) și Cristian Mândru (TVR) care s-au implicat activ prin promovarea turneului și participarea la eveniment.
Tot în cadrul evenimentului 5 articole sportive oferite de ambasadori & parteneri au fost scoase la licitație: rachete cu autograf de la Gabriela Ruse, Mihaela Buzărnescu și Mats Wilander, tricoul României de la Cupa Davis semnat de Andrei Pavel și maioul lui Virgil Stănescu de la Echipa României pentru susținerea cauzei.
Tabelul de joc a însumat peste 100 de jucători amatori de tenis care au concurat în meciuri de simplu (feminin și masculin) și dublu, fiind susținuți de peste 300 de spectatori în cele 3 zile de turneu.
„Ne-am bucurat nespus să vedem că oamenii nu rămân indiferenți când vine vorba de tinerii vulnerabili și că au fost dispuși să se implice atât de mult, chiar și în această perioadă care ne supune la noi încercări pe toți. La fel că în 2019, datorită celor care iubesc să facă bine, tinerii vulnerabili nu au fost uitați și vor fi sprijiniți în procesul de integrare socio-profesională. Le suntem recunoscători ambasadorilor, jucătorilor, spectatorilor, partenerilor, sponsorilor și tuturor celor care au pus o piesă în acest puzzle minunat pe care am reușit să îl compunem împreună.” – a afirmat Adriana Preda, Director Executiv al Asociației The Social Incubator.
„Tenis Pentru Fapte Bune a devenit un proiect de suflet pentru noi toți, deoarece ne arată de fiecare dată cât de minunați sunt oamenii și cât de rapid se pot uni pentru a face bine celor din jur. Au fost 3 zile cu soare, 25 de ore de joc, 40 de oameni implicați în organizarea evenimentului, peste 300 de mingi de tenis, peste 100.000 de pași și tot atâtea zâmbete și aplauze. Tenis pentru fapte bune înseamnă energie și entuziasm, înseamnă susținerea tinerilor vulnerabili din România.” – a declarat Cristina Nedelcu – Multiplă Campioană Mondială la Gimnastică și Coordonator al proiectului.
Ediția 2 a turneului Tenis pentru Fapte Bune a marcat și lansarea campaniei SMS la nivel național ce are ca scop susținerea tinerilor ce părăsesc sistemul de protecție din România. Acțiunile de reintegrare, acces la educație și la un viitor demn prin muncă pot fi sprijinite printr-un SMS, cu 2 euro la 8845 cu textul JOB.
Turneul Tenis Pentru Fapte Bune a fost realizat cu ajutorul partenerilor: Pescariu Sports & Spa, Tenis Club, The Gallery, Coca-Cola HBC, Decathlon, Eurosport, Regina Maria, Aston Com, Servier Pharma, Biborteni, Global Vision, BRD Group Societe Generale, Ford Cefin Trucks, Ministerul Tineretului și Sportului, cât și a susținătorilor Arana, Cadoul Special, Fico Gelato & More, Grace Couture Cakes, Gramofon Wine, Imod Flowers, Junior Pro Tenis, Lifecare Social, Maria Pălăria, My Geisha, Noblezza Beauty Clinique, Nordic Food, Red Carpet Studio, Sapori Tradizioni, Sempre Sano, Sportya, Team Fresh, Tudor Tailor, Velluto, Viwa Vitamin Water, Wagner, Weider, care au contribuit prin implicarea lor la schimbarea in bine a viitorului tinerilor vulnerabili din România.
***
Despre Asociația The Social Incubator
Despre Asociația The Social Incubator
Asociația The Social Incubator, premiată în cadrul Galei CCIFER 2021 cu Premiul Special al Juriului pentru întreaga activitate, este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit ȋnfiinţată ȋn 2014 pentru a veni ȋn sprijinul tinerilor vulnerabili din România prin intervenții sociale directe, pragmatice și creative.
Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: cursuri gratuite de pregătire profesională și stagii de practică, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal și sprijin pentru găsirea unei locuințe subvenționate. De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează proiecte sociale care să faciliteze inserția profesională a persoanelor defavorizate.
În mai 2014 a fost lansat programul principal al organizației, al cărui scop este de a-i susține pe tinerii care au părăsit - sau urmează să părăsească - sistemul de protecție a copilului, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, să facă tranziția (în alte condiții foarte dificilă și împânzită cu riscuri) către viața adultă.
La pragul de 7 ani de existență, impactul organizației constă în 28 de județe acoperite, 7596 de tineri participanți la activitățile de dezvoltare personală și profesională organizate și 1619 tineri sprijiniți prin sesiuni de consiliere în procesul de integrare socială și profesională, la nivel național.