Au rămas două săptămâni în care alergătorii doritori se pot înscrie pentru cea de-a noua ediție a Maratonului Internațional Sibiu – opțiunea evenimentului public cu start din Piața Mare, din 29 august. Pentru aceasta așteptăm maxim 1000 de participanți, care vor lua startul individual, la intervale de 20 de secunde, și vor respecta o serie de măsuri de siguranță pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Termenul limită pentru înscriere este 17 august, ora 23:59, și se poate face pe site-ul maratonsibiu.ro.
Cauze
În ceea ce privește cauzele pentru care se va alerga, amintim că, în urma consultărilor cu echipele din spatele celor 54 de proiecte înscrise inițial, în contextul pandemiei în cursă au rămas 31 de cauze, cu unele modificări legate de bugete și activități – toate acestea pot fi consultate pe maratonsibiu.ro/proiecte.
Aleargă Oriunde
Cei care preferă să participe separat de competiția cu start individual din Piața Mare sau nu mai prind locuri la aceasta, se pot înscrie optând pentru Aleargă Oriunde, pe vechiul model al alergării în diaspora. Pentru aceasta, termenul limită de înscriere este 1 octombrie, iar participarea poate avea loc oricând în perioada 29 august – 1 octombrie 2020. Alergătorii sunt încurajați să-și organizeze micro-evenimente în zone sigure, iar la final să trimită organizatorilor dovezile de alergare (foto, video, track-ul cursei). Mai multe detalii despre Aleargă Oriunde se găsesc aici.
Curse și trasee
În acest an, alergătorii, indiferent dacă sunt amatori sau profesioniști, pot alege dintre următoarele curse:
• Crosul Visma (5km);
• Zacaria 10k (10 km);
• Maratonul Continental (42 km);
• Semimaratonul Elrond (21 km);
• Marquardt TeamRun (ștafetă 4x5,3km);
• Squad Race by EshopWedrop (3 km).
• Toate Cursele Copiilor vor avea loc doar în cadrul Aleargă Oriunde.
Menționăm că, în contextul pandemiei, traseele au fost parțial modificate față de cele din anii trecuți.
Măsuri de siguranță și condiții de participare
Pentru buna desfășurare a evenimentului în noul context vor exista o serie de măsuri de siguranță și condiții de participare în plus față de anii precedenți. Câteva dintre acestea sunt:
• Numărul maxim de alergători care vor lua startul în Piața Mare va fi de 1000, cu limitări per cursă, iar startul se va lua individual, la intervale de 20 de secunde. În timpul cursei NU se va putea alerga în grup / umăr la umăr, fiind necesară respectarea unei distanțe între alergători.
• Sosirea alergătorilor în zona evenimentului trebuie să se facă individual și respectând ora la care vor fi programați.
• Alergătorii, precum și toți participanții la eveniment, se vor supune procesului de măsurare a temperaturii și triajului epidemiologic observațional. Triajul observațional va fi asigurat de o persoană calificată. În cazul în care temperatura depășește 37.3° grade Celsius sau persoana prezintă simptomatologie de infecție (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), aceasta nu va mai participa la eveniment și vor fi urmate toate măsurile necesare, atât de către participanți, cât și organizatori.
• Alergătorii vor respecta recomandările organizatorului de purtare a măștii când se află în zona evenimentului, cu excepția perioadei când aleargă.
• Zona evenimentului va fi delimitată, iar accesul publicului va fi restricționat.
• Toate suprafețele de lucru vor fi dezinfectate periodic.
Termene limită și detalii
Termenul limită pentru înscrierile alergătorilor la evenimentului public cu startul din Piața Mare, din 29 august, este 17 august.
În cazul celor care optează pentru Aleargă Oriunde, termenul limită pentru înscrieri este 1 octombrie. Tot până în data de 1 octombrie se pot înscrie și achita și susținerile pentru cauze.
***
Maratonul Internațional Sibiu 2020 este organizat de Fundația Comunitară Sibiu, alături de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, Grey Projects și partenerul principal Visma Software, alături de un mare număr de parteneri locali. De asemenea, evenimentul este cofinanțat de Primăria Sibiu, prin Agenda Sportivă.
Prin intermediul Maratonului Internațional Sibiu ne propunem să susținem spiritul de inițiativă al sibienilor – idei bune care pot rezolva probleme ale comunității și care vor crește calitatea vieții. Evenimentul aduce împreună întreaga comunitate: cetățeni, organizații, companii și autorități publice.
Fundația Comunitară Sibiu este un finanţator privat local ce identifică, promovează şi finanţează iniţiative şi proiecte ale comunităţii sibiene - ONG-uri, grupuri de iniţiativă, companii, persoane fizice – contribuind, astfel, la dezvoltarea locală. Fondurile sunt colectate, administrate şi distribuite prin intermediul granturilor.
Credit foto: @Paul Baila
Credit foto: @Paul Baila