Maine incepe cursul de formare in domeniul economiei sociale „Primii pasi in economia sociala”, derulat de Fundatia „Alaturi de Voi” Romania in perioada 11 – 14 septembrie 2012, in Iasi, in cadrul proiectului “Alianta pentru Dezvoltarea Economiei Sociale”.
Acesta este al doilea curs de acest gen derulat de Fundatia “Alaturi de Voi” Romania in cadrul proiectului amintit, primul fiind sustinut in perioada 20 – 23 martie 2012, la Slanic Moldova. In total pentru participarea la cele doua cursuri au aplicat 145 de persoane, fiind selectate 40.
Persoanele inscrise sunt reprezentanti ai ONG-urilor sau altor institutii care au ca obiect de activitate integrarea socio-profesionala a persoanelor apartinand categoriilor defavorizate, in special persoane cu dizabilitati, care au infiintate structuri de economie sociala (ateliere de terapie ocupationala / ateliere protejate / unitati protejate) sau doresc sa dezvolte astfel de programe de economie sociala.
Cursul urmareste dezvoltarea de abilitati practice in vederea infiintarii / gestionarii de servicii in domeniul economiei sociale, in special unitati protejate autorizate, fiind deja recunoscuta experienta practica bogata in domeniu a formatorilor din cadrul Fundatiei ADV Romania, Fundatia Motivation Romania, DGASPC Iasi, Cooperativa Il Poliedro Italia si NESsT Romania.
De asemenea, cursantii vor avea posibilitatea de a afla mai multe detalii despre activitatea celor 11 ateliere de terapie vocationala si cele 3 unitati protejate Util Deco, dezvoltate si sustinute de ADV Romania in Iasi, Constanta si Tg. Mures, produsele realizate de cele 30 persoane cu dizabilitati angajate in unitatile protejate putand fi vizualizate pe www.utildeco.ro. Cursantilor li se ofera si oportunitatea de a beneficia de 40 de ore de consultanta gratuita in domeniul economiei sociale, oferite prin cele 4 centre de resurse infiintate prin proiect in Iasi, Constanta, Tg. Mures si Bucuresti sau pe www.ropes.ro .
Participantii la curs vor avea si posibilitatea de a participa la inaugurarea Centrului National de Economie Sociala al ADV Romania, eveniment ce se va desfasura pe data de 14 septembrie 2012, si de a vizita atelierele si unitatea protejata UTIL DECO.
Cursurile fac parte din proiectul „Alianta pentru Dezvoltarea Economiei Sociale”, derulat de ADV Romania in parteneriat cu DGPPH, Fundatia Motivation Romania, DGASPC Iasi si Cooperativa Sociala ”Il Poliedro” Italia si cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
ADV Romania este unul dintre liderii din domeniul unitatilor protejate si ca promotor al economiei sociale a realizat doua editii ale Targului National al Unitatilor Protejate, Conferinte nationale si internationale pe acest domeniu, Catalogul Unitatilor Protejate din Romania precum si site-urile resurse www.unitatiprotejate.ro (cu varianta in engleza www.socialeconomyeurope.eu) si www.ropes.ro .
Detalii va pot fi oferite de catre dna Mihaela Munteanu, Director de Dezvoltare si Comunicare ADV Romania, la tel. 0740513864 sau email: mihaela.munteanu@alaturidevoi.ro.