Cand se pune problema sa-si continue studiile la oras, parintii nici nu vor sa auda: nu au banii necesari si au nevoie de ajutor acasa in gospodarie. Viitorul acestor copii pare pecetluit: munca bruta, necalificata in agricultura si dependenta pentru tot restul vietii de ajutoarele sociale oferite de stat.
Dar exista si alte perspective. FSC deruleaza de peste 5 ani unul dintre cele mai ample programe nationale de asistenta a tinerilor liceeni din zone sarace. Si in anul scolar care tocmai a debutat Fundatia de Sprijin Comunitar va fi alaturi de tinerii liceeni din mediul rural care provin din familii ce se confrunta cu dificultati de ordin material.
Un numar de 100 de elevi vor primi vor primi lunar burse a cate 200 lei in vederea acoperirii cheltuielilor de cazare si masa la liceu. Asistentul social FSC va monitoriza permanent atat situatia scolara a copiilor cat si modul de cheltuire a banilor. Deasemenea se va tine permanent legatura cu cadrele didactice si parintii copiilor in vederea identificarii, preintampinarii sau depasirii oricarei probleme ce ar putea afecta rezultatele si evolutia scolara a tinerilor. In acest mod pe langa sprijinul financiar, tinerii vor fi invatati sa-si gestioneze in mod responsabil banii.
In cadrul intalnirilor lunare vor fi abordate, pentru elevii din anii terminali subiecte referitoare la orientarea profesionala si gasirea unui loc de munca. Vor fi abordate teme diverse, pornind de la intocmirea unui C.V. si sutinerea unui interviu, drepturile si obligatiile unui angajat, pana la invatarea atitudinilor necesare adaptarii cu succes la un loc de munca si pastrarii acestuia pe termen lung.
Periodic vor fi organizate vizite la fabrici, supermarket-uri si institutii private sau publice din cele mai diverse domenii. Tinerii vor cunoaste secretele fiecarui domeniu direct de la angajatii acestor institutii si se vor familiariza cu activitatile specifice fiecaruia.
Tinerii provin din 19 localitati ale judetului Bacau, in marea majoritate din zona estica a judetului. Sunt inscrisi la 15 dintre colegiile si liceele din judetul Bacau si chiar din Vrancea (Adjud). Zece dintre ei sunt studenti si vor beneficia in continuare de sprijin pana la finalizarea facultatii.
“Reusim in continuare sa oferim aceste burse in totalitate din surse private si multumim inca o data partenerilor nostri pentru sustinerea pe termen lung. Pentru al patrulea an consecutiv sponsorul principal al proiectului este Kaufland Romania care ofera 50 de burse si cheltuielile administrative ale proiectului. Alaturi ne sunt si alte companii locale si nationale: Pambac prin intermediul Fundatiei Comunitare Bacau, Popasul Trebes si Agricola Bacau. Deasemenea proiectul este sustinut si de donatori individuali: cativa angajati ai Europharm Distributie, domnul Colin Williams din Marea Britanie si un grup de sustinatori din Norvegia.” (Gabriela Achihai, presedinte FSC).
Aceste surse acopera in acest moment bursele necesare pentru 90 de tineri. Pentru ceilalti 10 FSC a lansat o provocare altor firme si donatori bacauani. In cadrul Swimathon Bacau, eveniment organizat de Fundatia Comunitara Bacau, FSC va participa cu proiectul Swim for a dream – Si eu vreau la liceu! prin care se spera atragerea sustinerii comunitatii locale pentru strangerea sumei de 18.000 de lei, reprezentand cuantumul total pentru cele 10 burse pe intreaga perioada a anului scolar.
“Invitam bacauanii sa inoate sau sa-i sustina pe cei care vor inota pentru tinerii care au nevoie de bani pentru a-si urma visul de a merge la liceu. Cu sprijinul comunitatii de afaceri sau chiar a unor donatii individuale suntem siguri ca vom putea strange banii necesari pentru cei 10 tineri aflati in asteptare.” (Ionut Chirita – coordonator PR)
***
Ionut Chirita,
Coordonator PR
Ionut Chirita,
Coordonator PR