#    130 de copiii din Motoseni si Bacau vor beneficia de activitati educative, recreative si de socializare in cadrul proiectului care a demarat in luna iunie si va dura 12 luni;
#    Proiectul finantat de BRD-Groupe Societe Generale prin programul de donatii salariale Schimba un destin, da valoare unei vieti se va desfasura cu sprijinul a 25 de voluntari FSC si a 10 voluntari de la BRD Bacau.

Incepand cu luna iunie a acestui an a fost lansat proiectul Puntea Prieteniei, implementat de Fundatia de Sprijin Comunitar in parteneriat cu BRD-Groupe Societe Generale care a oferit in acest scop o finantare in valoare de 52.000 lei prin programul de donatii salariale Schimba un destin, da valoare unei vieti. Scopul  proiectului este imbunatatirea accesului copiilor si tinerilor din satul Fantanele (com. Motoseni) si Bacau, cartierul Tache (doua comunitati defavorizate), la activitati educative de calitate care sa le stimuleze interesul pentru educatie si sa le imbunatateasca performantele scolare in vederea accederii la un nivel superior de scolarizare si pregatire profesionala, absolut necesare pentru o buna integrare sociala.

Principalele activitati ale proiectului urmaresc oferirea de servicii educative extrascolare, atractive si de calitate pentru 100 de copii din satul Fantanele comuna Motoseni si 30 de copii din Bacau, in cadrul centrelor educationale de zi ale FSC. Se urmareste sporirea interesului copiilor pentru scoala si facilitarea accesului celor mai saraci dintre ei la educatie de buna calitate. In acest sens, cele doua centre ofera copiilor spatiile adecvate si dotarile necesare derularii unor activitati gen after-school si cluburi educative in cele mai bune conditii. De asemenea, vor fi organizate activitati si evenimente speciale cu ocazia sarbatorilor sau zilelor cu semnificatie deosebita. De Craciun, Pasti, zile de nastere, Ziua Pamantului etc vor fi organizate actiuni in cadrul centrelor sau in afara lor cu rol educativ, de socializare, care vor urmari o mai buna cunoastere a mediului socio-cultural in care copiii cresc.

Proiectul va crea o punte de legatura intre cele doua comunitati care sa faciliteze comunicarea intre copii din medii sociale diferite cu rol educativ si formator pentru toti beneficiarii implicati. Copiii vor invata unii de la altii, isi vor  insusi valori noi, vor comunica si dezvolta prietenii. In acest sens vor fi organizate vizite ale copiilor de la Bacau la Motoseni si invers si desfasurarea unor actiuni in comun. “Actiunile cele mai interesante se refera la derularea unei actiuni ecologice in comuna Motoseni in primavara anului 2013 in care vor fi implicati liderii locali, copiii de la ambele centre de zi, voluntarii FSC si BRD, membrii comunitatii. Pe 1 iunie 2013 va fi organizata o vizita a copiilor de la Motoseni la sediul BRD din Bacau. Copiii vor putea vizita pentru prima oara sediul unei banci si vor putea afla chiar de la voluntarii BRD ce inseamna sa lucrezi intr-o banca.“ (Ionut Chirita, coordonator PR FSC)

In cadrul proiectului vor fi implicati 25 de voluntari FSC (tineri liceeni din Bacau) si 10 voluntari BRD in sustinerea si derularea activitatilor educative si de socializare adresate beneficiarilor centrelor si in organizarea unor evenimente speciale pentru acestia. Aceasta interactiune va avea rolul de a imbunatati relationarea sociala a copiilor, oferirea unor modele de viata pentru acestia si chiar construirea unei relatii de tip «frate mai mare».
Proiectul va fi promovat in randul comunitatii locale si a comunitatii de afaceri prin organizarea unor evenimente de awareness si strangere de fonduri realizate de voluntarii implicati in proiect. Mentionam aici campania “Fii si Tu Mos Craciun”, o campanie de suflet menita sa aduca bucuria Craciunului in casele celor mai defavorizati copii, dar si campania “Ajuta iepurasul sa ajunga la cei necajiti”. In cadrul acestor actiuni, voluntarii BRD si colegii lor vor pregati cadouri pentru copii si pachete alimentare pentru cei mai saraci beneficiari ai proiectului. De asemenea, in sediul BRD Bacau vor fi organizate periodic standuri cu vanzare de obiecte artizanale realizate de copiii din cele doua centre in cadrul proiectului.

“Ne mandrim sa avem alaturi de noi pentru al doilea an consecutiv un partener important precum BRD Groupe Societe Generale. De-a lungul timpului, BRD si angajatii sai din Bacau s-au dovedit prieteni apropiati ai programelor educationale ale FSC. Cu astfel de parteneri de drum lung avem siguranta ca vom putea si pe viitor sa derulam programe de impact pentru beneficiarii nostri. De aceea vrem sa le multumim public si sa-i asiguram inca o data ca, prin prisma rezultatelor obtinute, investitia in acest proiect se va dovedi de o maxima importanta”. (Gabriela Achihai, presedinte FSC)

“Implicarea in viata socială reprezintă o datorie pentru orice companie, iar BRD-Groupe Société Générale priveşte cu responsabilitate posibilitatea de a contribui la construirea unei dezvoltări durabile pentru membrii comunităţii din care face parte”. (Lucian Lazăr, Director Executiv BRD Grup Bacău).


***
Despre FSC Bacau

Fundatia de Sprijin Comunitar Bacau (FSC) este una dintre cele mai mari si mai bine organizate O.N.G.-uri din Romania, ce isi desfasoara activitatea intr-o zona cu mari probleme sociale, regiunea estica a Judetului Bacau. Prin cele sase proiecte derulate la ora actuala, venim in sprijinul celor mai defavorizate categorii ale comunitatii: batrani si bolnavi in faze terminale, copii si familii defavorizate, comunitati rurale izolate, peste 12.200 de beneficiari in 2011.

Avand la ora actuala 95 de angajati, peste 150 de voluntari, 5 centre educationale pentru copii si un centru pentru varstnici, F.S.C. se bucura de recunoastere nationala si internationala avand parteneri institutionali din Marea Britanie, Norvegia, Franta, Germania, avand peste 20 de premii nationale si recunoastere in cadrul principalelor Gale si evenimente nationale ce promoveaza responsabilitatea sociala si excelenta in domeniul O.N.G.

Despre BRD-Groupe Societe Generale

BRD – Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB. Banca are aproximativ 2,5 milioane clienţi şi operează o reţea de peste 930 de unităţi. BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro.