Fundatia General Electric (GE), o initiativa a companiei americane cu acelasi nume, a oferit opt burse unor studenti din cele cinci universitati romanesti inscrise in programul Scholar-Leaders.

In acest an, premiile Scholar-Leaders ale Fundatiei GE au fost inmanate de Cristian Colteanu, Presedinte si CEO al GE pentru Romania, Bulgaria si Moldova, in cadrul unui eveniment la care au mai participat Robert Gatehouse, Vice-consul, Ambasada SUA, Anca Harasim, Director Executiv, Camera de Comert Romano-Americana, Rodica Mihaila, Director Executiv, Comisia Fulbright Romano-Americana si Agnes Vajda, Director Interimar, IIE Europa.


"Acest program atrage elita studentlor din cele 5 universitati romanesti inscrise in program, fapt care ne motiveaza ca si companie sa continuam cu initiative de acest gen. Investind in educatie si dezvoltand potentialul de lideri al studentilor selectati, investim in viitorul tarii. Pe langa sprijinul financiar oferit fiecarui student in parte, programul de burse Scholar-Leaders al Fundatiei GE promoveaza cooperarea dintre universitati si comunitati de afaceri globale, contribuind in acelasi timp la crearea unei retele de tineri intelectuali in Europa Centrala si de Est, un fenomen extrem de important pentru o dezvoltare durabila si cooperare economica in regiune. Prin intermediul programului, GE ofera studentilor un avantaj competitiv si contribuie la dezvoltarea capitalului uman in regiunea Europei Centrale si de Est",
a declarat Cristian Colteanu, Presedinte si CEO al GE pentru Romania, Bulgaria si Moldova.
 

Finantat de Fundatia GE si organizat de Institute of International Education (IIE), programul filantropic de burse a dat pana acum posibilitatea unui numar de 430 de studenti din universitati de pe teritoriul Europei Centrale si de Est sa isi dezvolte abilitatile de lider in ultimii zece ani. Studentii, selectati pe baza unor criterii stricte de catre IIE, primesc o bursa anuala in valoare de 1.500 euro timp de doi ani si participa la Programul regional de dezvoltare a abilitatilor de lider. Liderii GE ofera studentilor detalii despre activitatea lor zilnica in cadrul unei experiente de o zi in care acestia urmaresc "din umbra" activitatea liderilor GE, in tarile din care provin.

In 2012, candidati din 20 de universitati din cele patru tari mentionate mai sus au avut ocazia de a castiga burse pe baza unor rezultate academice remarcabile, a implicarii active in activitati suplimentare si a altor abilitati exceptionale (de exemplu, participarea la grupuri studentesti, munca de voluntariat, proiecte comunitare si abilitati de lider). Incepand cu anul 2006, bursierii trebuie sa se implice in activitati de voluntariat in cadrul programului pentru a contribui la dezvoltarea si progresul comunitatilor din care fac parte (scoli si orase).  

Programul Scholar-Leaders al Fundatiei GE este primul program de burse universitare din Romania, precum si din Europa Centrala, implementat prin finantare din partea Fundatiei GE, organizatia filantropica a General Electric Company (GE). In urma succesului inregistrat de aceasta initiativa lansata in Ungaria in toamna anului 2002, programul a fost extins in Polonia in 2003, in Republica Ceha in 2004 si in Romania in 2006.  

Programul de burse a fost implementat prin cooperarea dintre Fundatia GE si Institute of International Education (IIE), o importanta agentie globala non-profit pentru educatie si schimburi profesionale. In Romania, programul Scholar-Leader al Fundatiei GE a fost anuntat pentru prima data in luna septembrie a anului 2006, fiind destinat studentilor aflati in al doilea an de studiu la prima facultate in domeniile economic, management, inginerie si tehnologie din cinci universitati selectate din Romania (Universitatea Politehnica din Timisoara, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Politehnica din Bucuresti, Universitatea Romano-Americana). Programul este deschis si studentilor din cinci universitati din Republica Ceha, Polonia si Ungaria.

"Bursa Scholar-Leaders oferita de Fundatia GE s-a sincronizat perfect, venind chiar in momentul in care aveam nevoie de un impuls pentru a-mi face planuri mari legate de cariera perfecta pentru mine. In cazul meu, bursa Scholar-Leaders de la Fundatia GE a insemnat recunoasterea eforturilor mele de a reusi, mi-a dat optimism si mi-a deschis o multime de usi. Pot spune sincer ca este o motivatie constanta pentru succes" - a declarat Gina Adam, una dintre primele castigatoare ale bursei din Romania.

 
###
Despre GE Foundation
GE Foundation, organizatia filantropica a General Electric Company, are ca obiectiv identificarea solutiilor pentru cele mai dificile probleme la nivel mondial. In coordonare cu partenerii sai, sustine educatia in SUA si la nivel international, dezvoltarea globala a sectorului medical, mediul, politicile publice, drepturile omului si interventiile in situatii de dezastre. In plus, GE Foundation sustine implicarea si voluntariatul angajatilor si pensionarilor GE in comunitatile GE din intreaga lume. In 2009, familia completa a GE - adica diviziile, angajatii, pensionarii si GE Foundation - a contribuit la programele comunitare si educationale cu o suma mai mare decat cea estimata de 220 milioane USD, peste 100 milioane USD provenind de la GE Foundation.

GE in Romania
GE este prezenta in Romania din 1984. Incepand din acel moment, pe piata din Romania au intrat numeroase divizii ale GE, numarul angajatilor acestora depasind cifra de 250 si aflandu-se in continua crestere.

In acest moment, prezenta locala a GE este formata dintr-o serie de entitati cu personalitate juridica, printre care se afla Unison Engine Components Bucharest SA, fosta Turbomecanica Combustor Products, singura unitate a GE care produce piese de aeronave in Europa de Sud-Est si GE Medical Systems Romania SRL, care ii ajuta pe specialistii din domeniul medical sa ofere pacientilor lor posibilitatea de folosire a aparatelor de diagnosticare timpurie, informare si tratament in timp util. De asemenea, GE este practic singura companie care ofera la nivel local o gama extrem de variata de tehnologie de inalta calitate in domeniul energiei, transporturilor, al apei si al securitatii.

Sursa: webpr.ro