De astazi, 16 februarie 2011, angajatii Guvernului Romaniei vor fi mai bine informati cu privire la colectarea selectiva si Legea 132/2010 prin materialele de promovare a campaniei ,,Legea 132/2010 – Institutiile publice colecteaza selectiv”, care le-au fost puse gratuit la dispozitie de catre initiatorii acesteia.

Peste 1.500 de flyere, 500 de postere, ghidul de comunicare si planul de masuri necesare in implementarea legii pentru responsabilul cu colectarea selectiva din interiorul institutiei au fost aduse astazi la sediul SAIFI, pentru a  fi distribuite in urmatoarea perioada in 62 de cladiri ale Guvernului.

Guvernul, institutie publica in care colectarea deseurilor se face selectiv, conform Legii 132/2010, este a sasea institutie cooptata in campania initiata de Comisia pentru Administratie Publica, Amenajarea Teritoriului si Echilibru Ecologic din Camera Deputatilor, Asociatia Green Revolution, Garda Nationala de Mediu, Asociatia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM), Eco-Rom Ambalaje S.A. si Asociatia Green Area.

Celelalte institutii cooptate pana in prezent in campanie sunt Administratia Prezindentiala, Ministerul Sanatatii, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si Ministerul Justitiei.


Despre campania ,,Legea 132/2010 – Institutiile publice colecteaza selectiv”:
Campania de implementare a Legii 132/2010, numita ,,Legea 132/2010 – Institutiile publice colecteaza selectiv”, initiata in septembrie 2010, este organizata de Comisia pentru Administratie Publica, Amenajarea Teritoriului si Echilibru Ecologic din Camera Deputatilor, Asociatia Green Revolution, Garda Nationala de Mediu, Asociatia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM), Eco-Rom Ambalaje S.A. si Asociatia Green Area.

Campania de implementare a Legii 132/2010 este una de informare si comunicare si are ca obiectiv cresterea gradului de informare si constientizare a functionarilor publici, a angajatilor din institutii publice si a cetatenilor, cu privire la avantajele colectarii selective si reciclarii deseurilor.

Initiatorii campaniei aduc un sprijin informativ angajatilor si persoanelor desemnate cu colectarea selectiva din fiecare institutie printr-un kit de comunicare ce cuprinde: mesh stradal, ghid de comunicare (brosura de 12 pagini) cu sfaturi practice, plan de masuri, text email pentru angajati, postere si flyere.

Kitul de comunicare poate fi obtinut gratuit, in format online si printabil, de pe paginile de internet:

- www.gnm.ro/colect
- http://www.anpm.ro
- www.greenrevolution.ro/proiecte

Campania a inceput in 8 septembrie 2010, cand la sediul Garzii Nationale de Mediu a fost organizata o conferinta de presa, in cadrul careia reprezentantii initiatorilor au prezentat planul si strategia campaniei.

In perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011 are loc etapa promovarii colectarii selective si a Legii 132/2010 prin sase actiuni in sase institutii publice din Romania: Administratia Prezidentiala, Guvern si ministerele: Sanatatii, Administratiei si Internelor, Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si Justitiei.


Despre legea 132/2010:
Legea 132/2010 privind obligativitatea colectarii selective a deseurilor in institutiile publice a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, publicata in Monitorul Oficial, nr. 461/6 iulie 2010 si a intrat in vigoare la data de 6 august 2010.

Legea 132/2010 are ca obiectiv cresterea gradului de reciclare si de valorificare a deseurilor si reglementeaza colectarea selectiva a deseurilor de hartie, carton, metal, plastic si sticla in institutiile publice, prin stabilirea modului de organizare si operationalizare a colectarii selective.

Legea 132/2010 este si o masura de sprijinire a aplicarii in Romania a Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European privind deseurile, care prevede ca statele membre sa isi organizeze sisteme de colectare selectiva a deseurilor, obiectivul fiind atingerea tintei de minimum 50% reciclare a deseurilor, fixata statelor membre pana in 2020.


Pentru informatii suplimentare:
Amalia Precup
- Communication Officer –
Asociatia Green Revolution
Phone: 021/310.63.97
Fax: 021/316.28 23
Mobile: 0728.132.977
Email: amalia.precup@greenrevolution.ro
Website: www.greenrevolution.ro
www.green-report.ro