Peste 200 de oameni au participat miercuri, 30 ianuarie, la cinema Elvira Popescu din Bucuresti la premiera filmului documentar “Delta Dunariiparadisul aproape pierdut” lansat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta cu ocazia Zilei Internationale a Zonelor Umede.

Sala a fost neincapatoare pentru publicul care a participat la proiectie si la dezbaterea care a urmat acesteia, alaturi de: Ivan Patzaichin, Edward Bratfanof (Guvernator al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii), Eugen Petrescu (Societatea Ornitologica Romana) si echipa de productie de la Mediana Communication.

Discutia a fost moderata de Liviu Mihaiu, presedintele Asociatiei Salvati Dunarea si Delta. Mesajul pe care Asociatia doreste sa-l transmita prin acest documentar este ca biodiversitatea nu reprezinta un lux, ci o necesitate, iar continuarea degradarii Deltei ne va lasa mai saraci decat ne putem permite.


Filmul face parte din proiectul “Delta DunariiParadisul aproape pierdut” implementat de Asociatia Salvati Dunarea şi Delta in parteneriat cu Administratia Biosferei Delta Dunarii, cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operational Sectorial Mediu. Alaturi de alte 65 de minidocumentare despre specii periclitate din Delta Dunarii, el are rolul de a informa şi ridica nivelul de conştientizare cu privire la protejarea biodiversitatii Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.

Filmul nareaza tragedia Deltei singura delte declarata rezervatie a biosferei de catre UNESCO: impactul negativ al activitatii umane din perioada comunistadesecarile si indiguirile pentru obtinerea de teren agricol au perturbat profund echilibrul ecologic al zonei, dar si pe cel social. “Delta le-a fost luata oamenilor” (Ivan Patzaichin). Comunitatile de pescari au intrat in planul de industrializare, regulile si cutumele care le-au oranduit de secole s-au pierdut intr-un timp prea scurt ca sa permita mentinerea calitatii vietii.

Ca urmare, problemele sociale cu care se confrunta aceasta zona in momentul de fatadepopulare, imbatranire, sunt un indicator pentru situatia in declin a mediului natural, respectiv pierderea biodiversitatii. Solutiile exista dar intarzie sa vina. De exemplu, desi necesitatea renaturarii zonelor indiguite si desecate in perioada comunista a fost afirmata in numeroase randuri de autoritatile responsabile, reconstructia ecologica nu este o realitate nici pana in prezent. In plus, presiunile pentru extinderea terenurilor agricole nu sunt, din pacate, de domeniul trecutului.

“Delta Dunarii are pe teritoriul ei, ca zone strict protejate, doar 50 600 ha din 550 000 ha iar ca zone economice 306 000 ha . In mod normal, aceasta titulatura, de  nu are ce sa caute intr-o rezervatie de patrimoniu mondial. Desi este considerata o zona prioritara de reconstructie ecologica, desi este inclusa intr-un plan de management pentru conservarea biodiversitatii, totusi s-au renaturat doar 15 000 ha”.(Liviu Mihaiu, Presedintele Salvati Dunarea si Delta)

In cadrul discutiei ce a urmat proiectiei, acentul a fost pus pe necesitatea educatiei. Guvernatorul Deltei, Edward Bratfanof, a mentionat necesitatea schimbarii atitudinii fata de mediul inconjurator, de la localnici la turisti si autoritati publice punctand totodata necesitatea asigurarii liniilor de finantare directionate pentru campanii de educare si informare. Ornitologul Eugen Petrescu a subliniat ca lipsa personalului corespunzator pregatit din cadrul Administratiei Biosferei Delta Dunarii este un alt factor care contribuie la degradarea zonei. Ivan Patzaichin a facut apel la bun-simt, aratand ca trebuie construita o alternativa pentru localnicii Deltei, o alternativa sustenabila care sa-i castige nu care sa le impuna. Iliuta Goean, operator turism si fotograf, a dat exemplul turistilor straini care vin foarte informati, ei fiind principalii “consumatori” de turism responsabil.


Documentarul va fi disponibil in curand pe DVD si online pe canalul Youtube al Salvati Dunarea si Delta.

***
Despre zonele umede de importanta internationala din Romania si Conventia Ramsar

In fiecare an sarbatorim Ziua Internationala a Zonelor Umede pe 2 februarie, data care marcheaza semnarea in 1971 a Conventiei asupra zonelor umede (Conventia Ramsar). Tratatul interguvernamental a intrat in vigoare in Romania in 1991, cand Rezervatia Biosferei Delta Dunarii a fost recunoscuta ca zona umeda de importanta internationala, mai ales ca habitat al pasarilor de apa.

Romania are in prezent 12 situri desemnate prin Conventia Ramsar ca zone umede de importanta internationala, cu o suprafata totala de 923.597 ha, dintre care mentionam si Insula Mica a Brailei, Parcul Natural Comana, Parcul Natural Portile de Fier. Zonele umede (intinderi de balti, mlastini, turbarii, de ape natural sau artificiale, permanente sau temporare) pun la dispozitia oamenilor, in mod gratuit, un numar insemnat de servicii si produse, de exemplu, hrana, intretinerea calitatii apei prin filtrarea poluantilor, controlul inundatiilor, reducerea eroziunii, retinerea carbonului, functii recreative, culturale si stiintifice iar lista poate continua. Aceste zone sunt ecosisteme foarte productive, iar motorul lor este biodiversitatea. Identitatea, traditiile si bunastarea comunitatilor locale care traiesc in zonele umede sunt in directa legatura cu calitatea mediului inconjurator.

Misiunea Conventiei Ramsar este conservarea si folosirea inteleapta a zonelor umede prin actiuni locale, regionale si nationale si cooperare internationala – o contributie care sa duca la dezvoltarea lor sustenabila in intreaga lume. In Romania, 2 cele mai importante zone incluse in Conventia Ramsar sunt Rezervatia Biosferei Delta Dunarii si Balta Mica a Brailei. Delta Dunarii este o zona fluviala formata din grinduri nisipoase si lacuri cu vegetatie bogata, zone de tranzitie cu lacuri deschise, plauri si hasmacuri, si o zona marina dominata de dune si complexe marine costiere. Zona este bogata in flora si fauna. Rezervatia este un important habitat pentru pasarile de apa. Specifica zonei este populatia de cormorani si pelicani. Populatia localitatilor raspandite de-a lungul Deltei are legaturi culturale specifice ecosistemului deltaic. Activitatile traditionale sunt pescuitul, agricultura in ferme mici si turismul.

Despre Asociatia Salvati Dunarea si Delta
Asociatia Salvati Dunarea si Delta este o organizatie neguvernamentala de protectia mediului, care s-a impus in cei opt ani de activitate prin actiuni sustinute de advocacy pe probleme ecologice şi a demonstrat prin rezultate concrete ca poate oferi solutii pentru marile provocari cu care se confrunta Delta Dunarii. De asemenea, asociatia are o activitate sustinuta si in domenii conexe protectiei mediului, avand in portofoliu proiecte care vizeaza dezvoltarea durabila, dezvoltare comunitara locala, managementul deseurilor, economie sociala si dezvoltarea resurselor umane, managementul apelor, campanii de informare si constientizare cu privire la protejarea mediului, antreprenoriat social etc. (www.salvatidelta.ro)
Persoana de contact:
Cosmina Dinu 0729.882.614 cosmina.dinu@salvatidelta.ro