Fundația Hope and Homes for Children și NN România au susținut 110 tineri care au părăsit sistemul de protecție a copilului să dezvolte abilități pentru o viață independentă și să se adapteze cu succes în societate. Prin programul de integrare socio-profesională lansat în 2019, tineri cu vârste cuprinse între 18 și 27 au beneficiat de consiliere și de sprijin material, de recomandări pentru găsirea unui loc de muncă, precum și de sesiuni de formare profesională. În total, 150 de tineri vulnerabili vor fi susținuți până în 2022 prin parteneriatul cu NN România, cu implicarea voluntarilor din companie și cu sprijin financiar în valoare de 200.000 de Euro.

Începând din 2019, aproximativ 50 de tineri au beneficiat anual de plata chiriei și a utilităților și de acoperirea nevoilor de bază (precum mâncare sau igienă, îmbrăcăminte și încălțăminte, consultații/intervenții stomatologice). În plus, au primit recomandări pentru găsirea unui loc de muncă și au beneficiat de sesiuni de formare profesională, dar și de suport psihologic și de consiliere de specialitate, cu scopul de a crea premisele pentru integrarea cu succes pe piaţa muncii și în comunitate.

Alți 15 tineri au participat în 2019, cu susținerea NN, la tabăra de vară „Un pas spre viitor”, unde au fost organizate seminarii care au avut ca teme educația pentru sănătate, orientare în carieră, educație financiară și au întâlnit profesioniști din diverse domenii și meserii pe care le-ar putea alege după terminarea studiilor. Demersul ar putea fi reluat și în acest an, dacă va putea fi desfășurat în siguranță în contextul pandemiei. Iar în 2020, când inițiativele de sprijin s-au adaptat la contextul pandemiei și al restricțiilor impuse pe perioada anului, 115 tineri din centre de plasament și din case de tip familial au primit materiale de dezvoltare personală, de la cărți la jocuri de societate, dar și articole care să încurajeze mișcarea și sportul.
 
„Am descoperit tineri ambițioși, cu pasiuni și multe planuri pentru viitor, care ne-au arătat la fiecare pas că deși au avut o copilărie dificilă, din care a lipsit afecțiunea părinţilor, care ar trebui să reprezinte o normalitate pentru orice copil, nu se lasă descurajați și își doresc să reușească pe cont propriu. Pentru ei, orice ajutor poate face diferența și, de aceea, suntem alături de tineri care au cu adevărat nevoie și care, cu sfaturi și susţinere financiară, pot porni cu dreptul în viață și își pot construi un viitor mai bun”, spune Gabriela Lupaş-Ţicu, Chief Marketing and Operations Officer NN România.

În fiecare an, aproximativ 2.500 de tineri părăsesc sistemul de protecție a copilului fără a fi pregătiți corespunzător pentru o viață independentă. În lipsa oricărui suport, ei devin o categorie vulnerabilă, expusă riscului excluderii sociale și marginalizării. Ei nu au familie și nici mijloace proprii de subzistență, nu au locuință și întâmpină greutăți la angajare, fiind astfel expuși vagabondajului și, implicit, delincvenței, criminalității, consumului de droguri sau exploatării sexuale. În perioada instituționalizării, copiii și tinerii dobândesc comportamente sociale și profesionale într-o măsură foarte redusă și, de cele mai multe ori, nu știu să își gestioneze banii și sunt nesiguri în plan emoțional, ajungând să depindă în permanenţă de cineva (educator sau instructor din centrul de plasament).
 
„Se spune că startul în viață contează enorm și face diferența dintre reușită și eșec în viața unui om. Știm că e important „să prindem trenurile”, să fructificăm oportunitățile atunci când apar și, de multe ori, ne reproșăm ulterior că nu le observăm la timp. Pentru tinerii care ies din sistemul de protecție, startul în viață e ceva greu de imaginat: când nu ai nimic și pe nimeni, e aproape imposibil să reușești în viață. Iar startul e eșuat de la bun început. Nu ai cum să „prinzi trenul”, când acesta nici măcar nu ajunge vreodată în gara ta. Cu sprijinul NN, exact asta facem, le dăm un start în viață și aducem trenul și în gara lor.” – declară Ștefan Dărăbuș, Director Global de Programe, Hope and Homes for Children 

Programul multianual de integrare socio-profesională pentru tineri se desfășoară în 12 județe - Alba Iulia, Bacău, Bihor, Bistrița, Botoșani, Iași, Maramureș, Neamț, Brașov, Sibiu, Suceava și București sector 4 -, iar partenerii instituționali ai proiectului sunt Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Consiliile Locale, Serviciile Publice de Asistență Socială, Agențiile Județene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Acesta este cel de-al doilea parteneriat între Hope and Homes for Children și NN în sprijinul copiilor și tinerilor vulnerabili. Pe parcursul anului 2017, cei doi parteneri au implementat cu succes programul „Sănătate pentru o viață mai bună”, prin care 80 de copii și tineri incluși în programele Fundației au beneficiat de tratamente și intervenții medicale, iar alți 160 de copii au primit consiliere privind obiceiurile de viață sănătoasă. Beneficiarii direcți ai fondurilor donate de NN au fost copiii și tinerii instituționalizați, cei care locuiesc în casele de tip familial, cei care frecventează centrele de zi, precum și copiii și mamele aflate în centrele de primire în regim de urgență, dar și tinerii care au părăsit sistemul de protecție.

***
Despre Hope and Homes for Children România


Hope and Homes for Children activează în România din 1998, iar de atunci și până în decembrie, 2020, Fundația a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 60 de centre de plasament de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituții-mamut în care nu beneficiază de atenție și afecțiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, printre care și case de tip familial, care le permit o viață apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației și ale partenerilor săi, au fost dezvoltate 112 case de tip familial si trei apartamente de tip familial, 6.619 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 406 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere.

În același timp, Fundația activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susținerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 36.190 de copii au fost salvați de la ruperea de familie, 2003 tineri au fost sprijiniți în mod direct pentru o viață independentă, 2.190 de copii au fost primiți în centrele de zi, iar 1087 în centrele de primire în regim de urgență. 9.441 de membri de personal din sistemul de protecție al copilului au fost instruiți de Hope and Homes for Children.

Peste 60.900 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2027 să fie eliminată instituționalizarea copiilor în țara noastră. Până în prezent, Hope and Homes for Children a investit peste 35 de milioane de euro în reforma sistemului de protecție a copilului, închizând instituții de tip vechi, reintegrând copiii în familia naturală sau extinsă, plasându-i în grija asistenților maternali profesioniști sau mutându-i în case de tip familial.

Despre NN România

NN este prima companie internațională de asigurări de viaţă care a intrat pe piaţa din România, în 1997, iar de 13 ani activează și pe segmentul pensiilor private, fiind lider pe piețele de profil. Totodată, activitatea companiei pe plan local include și managementul investițiilor, iar NN s-a extins și pe piața asigurărilor de sănătate și, recent, pe piața asigurărilor generale, prin adăugarea în portofoliu a asigurărilor de locuințe. NN are aproape 2.000 de angajați și consultanți financiari pe plan local și sprijină peste 2,2 milioane de clienți de asigurări și pensii, un sfert din populația activă a României, să protejeze tot ceea ce contează cel mai mult pentru ei.

Prin activitatea sa de business și investițiile în societate, NN îşi propune să genereze schimbări pozitive în viețile oamenilor, sprijinindu-i să creeze premisele unui viitor mai bun pentru ei și cei dragi lor. NN identifică soluții care răspund problemelor actuale ale societății și contribuie la implementarea acestora ori de câte ori are ocazia împreună cu parteneri din sectorul non-profit. Concret, compania susține inițiative importante care au ca scop crearea de oportunități economice pentru tineri și pentru familii defavorizate, dar şi accesul la educaţie şi servicii medicale pentru cei mai vulnerabili dintre noi.

Photo credits: Unsplash.com, Brooke Cagle