Prin “InnoMate - Inovație pentru viitor”, proiectul-pilot finanțat de Fundația United Way România și implementat de Asociația The Social Incubator, tineri aflați în dezavantaj socio-economic, în situație de vulnerabilitate socială sau cu dificultăți școlare, și-au dezvoltat competențele și abilitățile necesare pentru creșterea șanselor de angajare și planificarea unui drum profesional.
123 de tineri au beneficiat de servicii de consiliere în carieră, si-au identificat abilitățile transferabile și interesele profesionale. 70 de tineri au participat la “Clubul de Antreprenoriat” iar 26 de tineri, organizați în șase echipe, au participat la concursul de idei de antreprenoriat.
Prin programa “Innokit”, 13 cadre didactice au beneficiat de cursul de formare și, ulterior, au lucrat cu elevii pentru dezvoltarea spiritul de inițiativă și a competențele antreprenoriale. 12 cadre didactice au participat la cursul de specializare în ocupația de consilier vocațional.
Proiectul a atras 17 voluntari care s-au implicat în activitățile cu tinerii.
“InnoMate - Inovație pentru viitor” s-a desfășurat în perioada mai - decembrie 2021, în trei licee din zona București - Ilfov: Liceul Tehnologic „Barbu A. Știrbey” Buftea, Liceul Tehnologic "Mircea Vulcănescu", București, Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații "Gh. Airinei" București.
Prin acest proiect, Asociația The Social Incubator și Fundația United Way România au pus în practică obiectivul comun de a ajuta tinerii din medii defavorizate să își cunoască potențialul și de a începe explorarea perspectivelor profesionale.

“Suntem încântați de oportunitatea întâlnirii colegilor de la United Way, de a căror susținere ne-am bucurat pe parcursul derulării proiectului. Este începutul unei frumoase colaborări. Despre beneficiarii “InnoMate - Inovație pentru viitor” pot spune că sunt tineri implicați și preocupați de viitor, care au beneficiat de cunoștințele transferate chiar de profesorii lor și de inspirația insuflată de antreprenorii cu care au interacționat. Tinerii din proiectul “InnoMate - Inovație pentru viitor” ne-au dat speranța de mai bine și credem că investiția în viitorul lor profesional aduce un mare plus în societate.”, a declarat Adriana Preda, director executiv al Asociației The Social Incubator.
“Pentru rezultate cu adevărat bune în lucrul cu tinerii, ne-am îndreptat atenția atât asupra beneficiarului direct, elevii de liceu, cât și asupra cadrelor didactice. Printr-o curriculă dedicată și cursuri de formare le-am oferit profesorilor noi instrumente de lucru și comunicare cu tinerii din medii vulnerabile. Am convingerea că în acest mod am reușit, impreună cu colegii de la Social Incubator, să deschidem orizonturile acelor tineri cu potențial încă nedescoperit”, a declarat Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.
***
Despre Asociația The Social Incubator
Asociația The Social Incubator este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit ȋnfiinţată ȋn 2014 pentru a veni ȋn sprijinul tinerilor defavorizaţi din România prin intervenții sociale directe, pragmatice și creative.
Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: cursuri gratuite de pregătire profesională și stagii de practică, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal și sprijin pentru găsirea unei locuințe subvenționate. De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează proiecte sociale care să faciliteze inserția profesională a persoanelor defavorizate.
În 7 ani de existență, impactul The Social Incubator constă în 42 de proiecte implementate în 28 de județe, 8724 de tineri participanți la activitățile de dezvoltare personală și profesională organizate și 1619 tineri sprijiniți prin sesiuni de consiliere în procesul de integrare socială și profesională, la nivel național.
Despre United Way România
United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. Acționăm ca un organizator comunitar, prin mobilizarea unei rețele extinse de parteneri din comunitate – ONG-uri, companii, instituții publice, lideri din societatea civilă, donatori și voluntari – să își coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv. Programele United Way România sprijină anual peste 11.500 de persoane în dificultate, cu susținerea a peste 3.500 de donatori individuali, 37 de donatori majori și peste 100 de companii.