Asociaţia Clubul Sportiv Forza Junior Costuleni a organizat pe data de 28 Ianuarie 2023 in cadrul proiectului “Activitati sportive Incluzive 2022-1-RO01-ESC30-SOL-000070412”, care îşi propune să promoveze sporturile adaptate persoanelor cu deficiențe de vedere. Acest proiect este finanţat prin programul Corpul European de Solidaritate.
În cadrul atelierului ce a avut loc sâmbătă, 28 Ianuarie 2023, am avut plăcerea să implicăm 9 profesori de la mai multe școli primare, gimnaziale și licee din Iași.
Activitatea a avut ca scop promovarea sporturilor de incluziune dedicate tinerilor cu deficiențe de vedere. Astfel, personalul didactic a trecut printr-o sesiune de informare de 4 ore în care a învățat despre cum se adaptează o activitate, cum se lucrează cu persoanele cu deficiențe de vedere și cum pot folosi resursele ce le au pentru a crea activități incluzive.
Ulterior, aceștia au învățat prin practicare cum este să joci fotbal legat la ochi și ce este jocul de Goalball.
“Consider utile aceste activități, mai ales pentru elevi fiindcă le lărgește spectrul de înțelegere, le dezvolta simțurile de orientare și îi poate face pe copii să fie mai empatici” - Profesor ce a participat la atelier
“Am început acest proiect cu scopul de a oferi mai multe oportunități tinerilor cu deficiențe de vedere din Iași. Ne bucură faptul ca am găsit interes din partea cadrelor didactice. Consider că dacă fiecare ne facem partea în comunitate, putem crea un viitor mai bun pentru generațiile ce urmează. “ - Adrian Șovea, Voluntar Proiect
“Până în momentul de față am implicat în activități peste 120 de oameni, cea mai mică fiind de 8 ani si cea mai mare de 79 ani. Am reușit sa construim prima masă de Showdown, în România, fiind singura din regiunea moldovei. Credem că lumea începe să acorde atenție acestor sporturi, devin interesați de ele. Acest lucru ne bucură, fiindcă astfel construim o comunitate mai empatică, mai unită și mai incluzivă” - Hilițanu Eddy, Manager Proiect.