Asociația The Story of Autism, organizație non-guvernamentală şi independentă, care cooperează permanent la optimizarea calităţii vieții, implicit de a apăra și de a promova drepturile persoanelor cu tulburări din spectrul autismului, continuă campania „STOP Discriminării, toţi copiii au drepturi egale” şi în anul 2023 şi îşi propune ca piesa de teatru Povestea lui Luca să ajungă la câţi mai mulţi copii tipici şi dascăli din liceele din România.

În ţara noastră, statisticile cu privire la numărul persoanelor ce au nevoi speciale din categoria autismului sunt destul de îngrijorătoare. Numărul copiilor români care fac parte din tărâmul acestei tulburări este de peste 30.000.

„Autismul este o afecțiune care de foarte multe ori se regăsește în asociere cu discriminarea. La momentul actual, se poate observa că numărul persoanelor cu autism este în creştere. Asociația The Story of Autism își dorește să contribuie efectiv la intruziunea copiilor cu autism în societate prin metode creative dar în același timp să învețe copiii tipici să își facă prieteni noi”, declară Alexandra Dreghiciu, fondatoarea Centrului THE STORY OF AUTISM.

Povestea lui Luca - Este unul dintre proiectele iniţiate în cadrul acestei campanii. Mai exact, Povestea lui Luca este un spectacol de teatru educativ-incluziv pentru copiii tipici și pentru cadrele didactice. Aceasta are rolul de a aduce în lumină lumea interioară a copilului autist, dificultățile cu care se confruntă și maniera în care percepe viata.

În anul 2022, această campanie a avut un real succes. Un număr de aproximativ 1000 de elevi din mai multe școli din România au vizionat această piesă de teatru, peste 20 de cadre didactice și aproximativ 30 de părinți au spus „DA” unei noi provocări. Provocarea a constat în faptul că au ales să înțeleagă comportamentul copiilor cu autism, să dorească să le devină sprijin în dezvoltarea personală.

În cadrul acestei campanii, s-a subliniat faptul că indiferent de diferențele cu care ne naștem, toţi ne dezvoltăm diferit, dar cu toate acestea, suntem la fel.

Inconfundabil, The Story of Autism se remarcă prin dorințade a pune la un loc o mulţime de emoţii pozitive, contribuind cu întreaga energie la construcția unei societăți mai bune, bazată pe egalitate.

Spune STOP DISCRIMINĂRII, toţi copiii au drepturi egale!

Detalii pe https://storyofautism.ro