Asociația CONIL în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Proedus și CIRCUL Metropolitan București organizează cel mai amplu proiect cultural artistic dedicat centenarului Marii Uniri- ROMÂNIA COPIILOR, o ediție specială a CONIL Fest, Festivalul Integrării.
ROMÂNIA COPIILOR va avea loc în zilele de 17-18 noiembrie 2018 sub prestigioasa cupola a Circului Metropolitan București și va reuni, ca și la edițiile anterioare, peste 1.500 de copii dintre care 600 cu dizabilități diverse (autism, sindrom Down, retard, ADHD, hipoacuzie, nevăzători, tetrapareză, locomotori,etc), într-un maraton artistic desăvârșit.
Orice iubitor al valorilor autentic românești, ale dansului, cântului și portului popular, oricine simte cu adevărat românește și este mândru că este român poate intra în ROMÂNIA COPIILOR, o lume în care, pe parcursul a două zile veți avea ocazia să reîntâlniți cultura națională, tradițiile și respectul pentru simbolurile naționale.
ROMÂNIA COPIILOR este un eveniment de conștientizare a situației copiilor cu dizabilități dar și unul de promovare a valorilor, tradițiilor și spiritului românesc în anul centenarului Marii Uniri . ROMÂNIA COPIILOR este despre noi și copiii noștri, despre țara noastră, despre oamenii buni care suntem. Este despre acceptare și integrare pentru că, dincolo de orice dizabilitate, există o abilitate care trebuie descoperită, încurajată și promovată.
La eveniment vor fi prezente ansambluri folclorice de copii din toată țara, dansatori și interpreți de muzică populară ce ne vor reaminti tuturor de simbolurile naționale, de dragostea de țară, port, dans și cântul românesc.Și, pentru că românul s-a născut poet, pe marea scenă a Festivalului CONIL- ROMÂNIA COPIILOR vor fi si recitatori, interpreți , trupe de teatru care vor readuce în atenția publicului scrierile marilor poeți și compozitori români.
Alături de noi vor fi prezenți, în calitate de invitați și personalități marcante ale vieții cultural artistice românești, purtători și promotori ai simbolurilor naționale, personalități ce ne vor ajuta să promovăm și cultivăm dragostea de țară și de valorile ei în rândul tuturor copiilor prezenți la eveniment.
In foaier, un banner de mari dimensiuni ii asteapta pe copii alaturi de artisti si voluntari CONIL sa realizeze impreuna un MANIFEST IDENTITAR- GANDURI pentru ROMANIA ce va ramane marturie a celor intamplate aici.
Fiecare copil participant va primi din partea organizatorilor, prin amabilitatea sponsorilor, punguțe cadou si diplome de participare putand participa si la atelierele gratuite organizate in foaier.