Un nou centru de sprijin pentru copii refugiați și copii români a fost inaugurat joi de către Primăria Capitalei, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, Asociația Anaid și UNICEF în România. Aflat pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu nr. 6A, noul Centru de sprijin pentru copii și femei va primi copii ucraineni pe timpul zilei pentru ca aceștia să participe la cursurile online, conform curriculumului ucrainean, furnizând de asemenea activități educaționale non-formale și lecții de limba română.

„Copiii refugiați aflați în București, care nu sunt înscriși în sistemul școlar românesc, au nevoie să continue educația preșcolară și educația online după curriculumul școlar ucrainean. De asemenea, copiii români provenind din familii vulnerabile au nevoie de suport pentru a accesa educația. În același timp, părinții lor au nevoie de susținere, astfel încât copiii să poată învăța într-un mediu sigur și plăcut. Centrul de sprijin pentru copii și femei Pipera, organizat cu ajutorul municipalității și al partenerilor săi, creează premisele ca toți copiii vulnerabili să acceseze serviciile educaționale de calitate de care au nevoie, să își dezvolte abilitățile socio-emoționale și să își facă noi prieteni”, a declarat Viceprimarul Municipiului București, Horia Tomescu.

Prin intermediul acestui centru, Asociația Anaid și DGASMB, cu susținerea UNCEF, furnizează de asemenea acces la grădiniță și servicii de after-school. După ce participă la cursurile online din curriculumul ucrainean, în a doua parte a zilei, copiii sunt implicați în activități educaționale non-formale și învață limba română. Pe timpul zilei, copiii primesc mese și gustări. Numărul total al copiilor ucraineni care vor beneficia de serviciile furnizate în centrul de sprijin până la finalul anului este 150.

„Toți copiii au dreptul la o educație incluzivă de calitate și, împreună cu partenerii noștri instituționali și din societatea civilă, lucrăm pentru a ne asigura că refugiații ucraineni copii din România își pot continua educația în școli românești sau online, în concordanță cu curriculum-ul ucrainean, împreună cu profesorii și colegii lor ucraineni. În același timp, oferim suport astfel încât copiii să poată învăța limba română sau să se poată juca cu prietenii lor, în timp ce părinții își pot câștiga existența știindu-și copiii într-un mediu sigur. Centrul încurajează de asemenea incluziunea socială, aducând împreună, într-un spațiu prietenos, copii români și ucraineni deopotrivă”, a afirmat Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.

„Ne bucurăm să lucrăm cu Primăria București, DGASMB și UNICEF în acest proiect. Ca parte a societății civile, am susținut măsurile de răspuns pentru refugiați încă din primele zile ale crizei. Cu susținerea partenerilor noștri, în ultimele luni, am organizat o școală de vară în cadrul căreia am furnizat lecții de limba română copiilor ucraineni și servicii de after-school. Pentru copiii refugiații în București care au revenit la școala online, susținerea noastră va fi esențială în vederea continuării educației și pentru a-i încuraja să-și facă noi prieteni”, a spus Diana Alexandroae, Președinte al Asociației Anaid.

***

Despre Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București


DGASMB în calitatea sa de furnizor de servicii sociale de la nivelul municipiului București acordă o gamă complexă de servicii sociale, menite să răspundă nevoilor persoanelor aflate în risc de marginalizare socială, în acest sens concentrându-și eforturile și resursele de care dispune în identificarea și implementarea celor mai adecvate soluții. Astfel, încă de la debutul conflictului armat din Ucraina instituția s-a implicat activ în procesul de acordare a sprijinului umanitar, dintre care amintim:
- asistența permanentă în locația Gara de Nord București,
- organizarea și gestionarea a nouă locații de cazare unde sunt asigurate nevoile de bază,
- trei centre de zi pentru copii, preșcolari și școlari, unde aceștia beneficiază de spații în care pot continua cursurile școlare, desfășoară activități specifice vârstei, creative, recreative și de socializare și totodată primesc masă caldă și gustări,
- asigurarea permanenței privind relația cu publicul/instituții/O.N.G.-uri prin intermediul numărului de telefon 021.9524;
- organizarea și gestionarea a trei puncte de colectare și distribuție a donațiilor;
- înființarea și gestionarea primului Free Supermarket - Centrul de donații pentru Ucraina în cadrul Romexpo, unde, zilnic primesc asistență umanitară în medie 1000 pe persoane refugiate, peste 100.000 până în prezent.

Despre Asociația Anaid

Asociatia Anaid are ca scop principal oferirea de servicii sociale oamenilor fără adăpost și persoanelor aflate în dificultate.
Încă de la începutul crizei din Ucraina, ne-am concentrat eforturile pentru ajutorarea refugiaților ce au ajuns în România. În primul weekend am organizat un traseu de donații în București și am reușit să trimitem peste graniță peste 30 de tone de alimente, produse de igienă, lucruri pentru bebeluși, îmbrăcăminte și încălțăminte. În următoarele săptămâni, ne-am dezvoltat activitatea după cum urmează:
- am realizat un centru de donații în parcarea Ikea Pallady (ulterior mutat în parcarea Tribunalului București) de unde am trimis donații direct peste graniță. Totalul a fost de 20 de camioane pline cu donații.
- la sediul nostru din Bd. George Coșbuc 36-38 am primit constant donații pe care apoi le-am redistribuim către centrele de refugiați din București care ne-au solicitat ajutorul și către refugiați aflați în spații de cazare private.
- punctul fix de primire refugiați din Autogara Filaret, unde am fost prezenți 24/24 ajutându-i pe refugiații ajunși acolo atât cu lucruri de necesitate imediată (mâncare, îmbrăcăminte, produse de igienă etc.) cât și cu sprijin pentru transport, cazare și alte nevoi.
- am dezvoltat împreună cu DGASMB și Core la Romexpo un Info Point, unde persoanele ucrainene beneficiază de asistență informațională privind nevoile lor atât pe termen scurt cât și pe termen lung.
- pe timpul verii, am realizat un program de asistență informală pentru minorii proveniți din Ucraina dezvoltat împreună cu DGASMB în Pipera, unde cei mici au beneficiat de cursuri de limba română și program de after-school, astfel încât părinții lor să se poată integra pe piața muncii din România.

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmăriți UNICEF în România pe Facebook și Instagram.