Fundatia „Alaturi de Voi” Romania va organizeaza, in data de 18 mai 2011, in sala de conferinte ,,Rubin”, a Hotelului Best Western Topaz din Cluj-Napoca (situat in centrul orasului, Str. Septimiu Albini, Nr. 10), intre orele 10.00 – 13.00, dezbaterea regionala cu tema „Integrarea profesionala a persoanelor cu dizabilitati prin economia sociala. Loc de munca asistat sau de tranzitie?” .
 
Practic, ADV Romania, care are o experienta de 9 ani in sectorul social doreste ca impreuna cu reprezentanti ai AJOFM-lor, ITM-lor si DGASPC-lor din judetele Cluj, Salaj, Maramures, Satu-Mare si Bihor, precum si ai ONG-urilor cu preocupari in domeniul integrarii in munca a persoanelor cu handicap, sa identifice modalitatile prin care poate fi marita sustinerea integrarii profesionale a persoanelor cu dizabilitati. 
 
Cine are interes ca persoana cu handicap sa nu fie angajata? Cum ar putea fi micsorata dependenta fata de sistemul de protectie sociala a persoanelor cu dizabilitati institutionalizate si a celor din afara sistemului de protectie? Isi respecta angajatorii obligatiile in sustinerea persoanelor cu dizabilitati conform Legii 448/2006? Care este controlul autoritatilor privind respectarea acestei legi? Cum se face promovarea locurilor de munca pentru persoanele cu dizabilitati? Sunt structurile de economie sociala singura alternativa la ocuparea in munca a persoanelor cu dizabilitati? – sunt intrebari la care ADV Romania doreste sa propuna raspunsuri/solutii in urma celor opt dezbateri din proiectul Alianta pentru dezvoltarea economiei sociale.
 
Concluziile dezbaterilor vor fi inglobate intr-un document de pozitie care vizeaza o analiza la nivel national a situatiei persoanelor cu handicap incadrate in structuri de economie socială, o cercetare comparativa a legislatiei din 15 tari europene in domeniul economiei sociale, exemple de buna practica si lectii invatate de la practicienii din Italia, Suedia, Belgia, Olanda, Germania, Ungaria si Finlanda. 
 
Documentul de pozitie va fi utilizat in reglementarea cadrului legislativ in domeniul economiei sociale, demers asumat de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale de a fi finalizat anul acesta printr-un proiect finantat de catre Fondul Social European.
 
Dezbaterea de la Cluj face parte din proiectul „Alianta pentru dezvoltarea economiei sociale” derulat de Fundatia „Alaturi de Voi” Romania in parteneriat cu Directia Generala Protectia Persoanelor cu Handicap - MMSF, Fundatia Motivation România, DGASPC Iasi si Cooperativa Sociala ”Il Poliedro” Italia si co-finantat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, axa prioritara 6 ”Promovarea incluziunii sociale”. 
 
Precizam ca Fundatia „Alaturi de Voi” Romania care a dezvoltat si sustine unitatea protejata Util Deco cu ateliere in  Constanta, Iasi si Mures (www.utildeco.ro) activeaza pentru intarirea sectorului economiei sociale, fiind prima organizatie romaneasca ce a realizat Targul Unitatilor Protejate, site-ul www.unitatiprotejate.ro precum si site-ul www.jobdirect.ro – primul Centru de resurse online, pentru ocuparea in munca a persoanelor cu handicap.
 
Pentru detalii ne puteti contacta la 0740513864, persoana de contact Mihaela Munteanu, coordonator PR ADV Romania.