Furkan si Anna, doi voluntari europeni din Istanbul si Wrockaw, vor fi prezenti in Mansarda Baiulescu, joi, 2 august, de la ora 14, pentru a ne oferi o imagine de aproape a ceea ce inseamna Capitala Culturala Europeana, evenimentele care au avut sau care vor avea loc si oportunitatile oferite voluntarilor. Intrarea este libera pentru toti cei cei interesati de programe culturale si familiarizarea cu viata in alte orase europene.
 
Incepand cu 1985, titlul de Capitala Culturala Europeana se ofera de catre Comisia Europeana unui oras desemnat pentru o perioada de un an calendaristic pe parcursul caruia vor fi organizate o serie de evenimente culturale cu o puternica dimensiune culturala. Acest titlul este o oportunitate pentru oras, generand o serie intreaga de beneficii culturale, sociale si economice, contribuind totodata la regenerare urbana si cresterea vizibilitatii si prestigiului la nivel international. Sibiu, in calitate de oras romanesc a primit acest titlu in 2007, fiind unul din centrele culturale etalon din tara noastra, a fost urmat in 2010 de catre Istanbul, Wroclaw pregatindu-se pentru evenimentele planificate a se desfasura pe perioada anului 2016.
 
Joi, 2 august, veti avea ocazia sa va intalniti in Mansarda Baiulescu cu doi voluntari care provin din cele doua orase, Istanbul si Wroclaw si care ne vor oferi perspectiva lor asupra Capitalei Culturale Europene, asupra efervescentei culturale si turistice generate de acest titlu si asupra provocarilor oferite voluntarilor. Veti avea totodata oportunitatea de a interactiona cu persoane native, care au simtit pulsul Capitalei Culturale Europene in direct, ca si voluntari.
 
Furkan Arisoy a fost voluntar in cadrul Capitalei Culturale Europene, participand la mai multe evenimente si fiind implicat in ateliere artistice, ghidaj, intalniri cu artisti faimosi, dar si la batai cu perne in strada. “Aceasta experienta a fost unica si mi-a facut o deosebita placere sa redescopar orasul in care traiesc.”
 
Acest eveniment este organizat de Asociatia Colors in cadrul proiectelor “Fii activ si creativ” si “Hand by Hand with Europe” finantate cu sprijinul Comisiei Europene prin programul Tineret in Actiune, Actiunea 2 Serviciul European de Voluntariat, in parteneriat cu Biblioteca Judeteana George Baritiu.
 
Pentru mai multe informatii va rugam sa ne contactati pe as_colors@yahoo.com sau telefon 0745-052151. Povestile voluntarilor EVS le gasiti pe supervoluntari.ro.
 
Asociatia Colors, infiintata in 2008, are ca misiune dezvoltarea indivizilor si a comunitatilor din care fac parte pentru a face fata provocarilor vietii actuale, implementand proiecte educationale si de voluntariat pentru timpul liber si vacante, destinate copiilor, tinerilor si varstnicilor din Brasov si Sibiu. Mai multe gasiti pe www.plinideidei.ro.