CONCORDIA Academia oferă programe de training inovative și recunoscute în domeniul social, suport și consultanță pentru creșterea calității serviciilor sociale.
 
Proiectul Safer Care va fi implementat de CONCORDIA Academia în perioada septembrie 2019 – septembrie 2020 și vizează activități de supervizare (de grup și individual) și un program de formare profesională adresat practicienilor din domneiul social. Obiectivul general al proiectului este acela de a crește capacitatea furnizării serviciilor sociale (din mediul privat și public) pentru copiii din România. În cadrul proiectului vor fi selectate zece organizații/instituții din următoarele regiuni: Sud Muntenia, București – Ilfov, Sud-Est, Nord-Est. Pentru fiecare dintre aceste zece instituții/organizații se va dezvolta un program individual de intervenție pentru supervizare. 
 
La finalul proiectului fiecare organizație va beneficia de o scrisoare de recomandare, ca rezultat al ședințelor de supervizare și al programului de formare. Aceasta va fi elaborată de CONCORDIA Academia pe baza observației efectuate de formatori și supervizori.
Principalele activități din cadrul proiectului:
1. Ateliere de informare privind activitățile prevăzute în proiect pentru instituții publice și private:
• 15.05.2019 – Ploiești
• 17.05.2019 – Constanța
• 28.05.2019 – Iași
• 04.06.2019 - București
*Locația și programul sesiunilor (2 ore/locație) vor fi comunicate ulterior.

2. Iunie 2019: aplicarea instituțiilor/organizațiilor și selecția participanților;
3. Septembrie 2019 – august 2020: ședințe lunare de supervizare de echipă, cu fiecare  instituție/organizație;
4. Noiembrie 2019 – aprilie 2020: Curs ”Practicieni în domeniul social” pentru 15 participanți la Iași și 15 participanți la București, plus ședințe de supervizare individuale, în zilele de curs;
 
Pentru prima etapă a proiectului (atelierele de informare) vă invităm să ne comunicați numărul de persoane care își doresc să participe la aceste workshop-uri. Fiecare instituție/organizație poate trimite doi reprezentanți pentru participare. 

Ulterior, aplicația în proiect se va face în numele instituției/organizației, care va poate selecta 17 persoane pentru supervizare de grup și 3 persoane (din cele 17) pentru cursul de formare. 

Așteptăm cu interes înscrierile la ateliere noastre până pe 30 aprilie 2019 la adresa: academia@concordia.org.ro. Pentru mai multe informații, puteți să ne contactați la nr. de telefon: 0729.946.440 (Oana Visalom - Donescu).