Castigatorii au fost anuntati in cadrul ceremoniei de la Palatul Parlamentului, care a marcat finalul competitiei europene Compania Anului 2012, derulate pe parcursul a trei zile si gazduite de JA Romania la Bucuresti, reunind cele mai bune 32 de companii din diverse tari europene.

Juriul alcatuit din experti a examinat companiile din punct de vedere al comunicarii, muncii in echipa, capacitatii de rezolvare a problemelor si de stabilire a obiectivelor, al planificarii financiare si de administrare, al managementului resurselor umane, al dezvoltarii de produs, al pietelor-tinta, al marketingului si vanzarilor, precum si al profitului. De asemenea, a fost evaluat si modul in care elevii si-au dezvoltat abilitatile antreprenoriale.

Castigatoare este echipa "Sign4Life", alcatuita din patru eleve de liceu, care au castigat aceasta distinctie prestigioasa cu produsul creat de ele, intitulat Sign Language App, o aplicatie disponibila pentru sistemul Android si conceputa pentru a depasi barierele de comunicare existente intre persoanele cu auz normal si cele cu deficiente de auz. Produsul utilizeaza tehnologia video a smartphone-ului pentru a-i invata pe utilizatori limbajul semnelor.

"Motoul nostru este: Viata nu ne impune niciun fel de limite, cu exceptia celor pe care ni le stabilim singuri! A fost o experienta extraordinara pentru noi, una care ne-a schimbat viata! Ne-am dezvoltat multe abilitati noi, precum: cele antreprenoriale, de lucru in echipa, de prezentare. Am cunoscut noi tari, culturi si ne-am facut prieteni noi! A fost uimitor!" ne-a spus Fiona Mangan, eleva din echipa castigatoare.

Scopul organizatiei JA-YE este sa le faciliteze angajarea tinerilor din Europa, intr-un moment in care acestia se confrunta cu rate ale somajului neprevazute. Procentul companiilor nou infiintate este de 6% in Europa, insa pentru cei care au participat la programele JA-YE, procentul este de 21-29%. Numai in ultimii 5 ani, peste 1 milion de elevi au participat la programul Compania, iar faptul ca ei au infiintat afaceri noi va avea un impact pozitiv semnificativ asupra economiei europene.

"Cererea de antreprenori in sectorul privat si in cel guvernamental, cererea de noi locuri de munca, de noi afaceri si de intreprinderi cu caracter social este mult prea mare. Lipsa abilitatilor antreprenoriale este de rau augur. Tinerele sunt foarte motivate de acest tip de educatie, care le mareste increderea ca pot reusi in domeniile stiinta, tehnologie, inginerie si matematica. Cheia pentru obtinerea rezultatelor pe care ni le dorim este sa pornim la drum cu antreprenori tineri, sa mentinem aceasta colaborare stransa intre oamenii de afaceri si mediul educational, precum si sa ridicam stacheta si sa oferim sprijin in fiecare an,"
a declarat Caroline Jenner, CEO al organizatiei JA-YE Europe.

Iata care sunt castigatorii competitiei europene JA-YE Compania Anului 2012:

- Premiul II a fost acordat echipei "Mamabaker", din Israel, care a inventat produsul "FlourinRoll", un instrument pentru aluat, din otel inoxidabil, cu rezerva de faina inauntru, care permite dozarea fainii pe parcursul pregatirii aluatului. Produsul permite pastrarea unui mediu curat (mainile murdare sau borcanele de faina nu mai intra in contact cu aluatul);

- Premiul III a fost acordat companiei "Aim", din Slovacia, care a creat produse din ciocolata cu proprietati energizante, datorate fructelor exotice acai si goji.

Pe parcursul competitiei, juriile formate din experti au acordat si urmatoarele premii speciale:

- FedEx Access Award a fost primitde catre echipa din Marea Britanie, "Vitamin Boom", care produce pliculete de ceai "Super Froo-Tea" si ice tea, cu un super-fruct putin cunoscut, baobab. Echipa lucreaza impreuna cu furnizorii pentru a face cunoscute beneficiile fructului baobab si pentru a produce un ceai de foarte buna calitate, care este vandut in magazinele cu alimente bio, in cafenele, sali de sport si piete;

- Enterprise Investors (Romania) Best Business Idea Award este unul dintre premiile speciale, care a revenit echipei "ZappPharma", din Danemarca. Aceasta a inventat un automat de vanzare a medicamentelor care se pot achizitiona fara reteta;

- Premiul publicului, acordat de Primaria Municipiului Bucuresti a fost acordat echipei "ePlugs", din Belgia, care si-a propus sa atraga intr-un mod amuzant atentia publicului asupra nevoii de protejare a auzului, oferind spre vanzare dopuri colorate pentru urechi, dopuri ornate cu diverse sloganuri. Echipa "ePlugs" sprijina copiii cu deficiente de auz;

- The Alumni Leadership Award a fost stabilit de un juriu alcatuit din trei alumni, membrii ai organizatiei JA-YE Alumni si oferit catre 16 elevi remarcabili, alesi pentru abilitatile lor de leadership. Elevii selectati vor participa la programul "Leaders for a Day", care se va desfasura la Bruxelles, pe 16 octombrie 2012.

 

Premiile cu jurizare online au fost:

1. Accenture Enterprise without Borders High Potential Award a fost acordat unei echipe "joint venture" de elevi inventivi din Kenia si Norvegia. Art & Media International este o colaborare intre Sound of Media UB, din Norvegia si Deers, din Kenia. Elevii si-au unit fortele pentru a crea o companie in Norvegia, companie care vinde bijuterii artizanale create si produse in Kenia. In plus, aceste echipe se concentreaza pe responsabilitatea sociala, ajutand elevi cu dizabilitati fizice sa invete cum sa-si infiinteze propriile companii;

2. Social Enterprise Award a fost acordat echipei "Nomeno", din Norvegia, echipa care a creat un produs numit  "Safe and Sound". Acesta este o bratara cu un fluier incorporat, fluier care poate fi folosit pentru a chema ajutoare in caz de urgenta. Nomeno a vandut deja aproximativ 100 de astfel de bratari, datorita atentiei pe care a primit-o din partea presei, si va dona intregul profit Asociatei Nationale pentru Victimele Abuzurilor din Norvegia.

 
###
Despre programul JA-YE
Programul JA-YE Compania Elev le faciliteaza tinerilor cu varste intre 15 si 19 ani accesul la o experienta reala de antreprenoriat, prin exersarea unor roluri diverse, de la conceperea proiectului, pana la design si productie. Elevilor li s-a oferit de asemenea oportunitatea de a crea o echipa de management, de a negocia vanzarea en gros si preturile pentru retail, de a calcula pragul de rentabilitate, a pregati bugetele, a plati salariile, a conduce cercetarea de piata, a-si crea materialele de promovare si de a-si vinde produsele. La sfarsitul programului, elevii si-au lichidat compania, au pregatit balanta de profit si pierderi, bilantul, si au prezentat lectiile invatate in fata actionarilor lor.

Junior Achievement-Young Enterprise (JA-YE) Europe (www.ja-ye.org) este cea mai mare organizatie educationala din Europa care ofera programe de antreprenoriat pentru elevi si studenti, cumuland 3,1 milioane de elevi din 37 de tari in 2011. Organizatia a fost infiintata si este sustinuta de mediul de afaceri, institutii publice, fundatii si persoane fizice. JA-YE creeaza o legatura intre mediul privat si cel public, prin care ofera elevilor si studentilor programe educationale de inalta calitate, ce ii invata despre mediul de afaceri, societatile comerciale, antreprenoriat, afaceri si economie intr-un mod practic. Programul Compania Elev este recunoscut de Directoratul General Intreprinderi si Industrie al Comisiei Europene ca "Program Model in Educatia Antreprenoriala". JA-YE Europe este biroul european al JA Worldwide.
 

Despre Junior Achievement Romania

Junior Achievement Romania (www.jaromania.org), organizatie non-profit, a fost fondata in anul 1993 si este parte a Junior Achievement WorldwideA®, USA si Junior Achievement-Young Enterprise, Europe. JA este cea mai mare si cea mai dinamica organizatie internationala de educatie economica si antreprenoriala. In Romania, programele JA de tip learning by doing  sunt urmate anual de peste 150.000 de elevi din 1.000 de institutii de invatamant si se desfasoara local in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, institutiile de invatamant si comunitatea de afaceri.